Deloc, egoist e sa faci copii doar ca sa fie, sa fii in rand cu lumea, sa te stearga la fund la batranete
Oricine zice ca o persoana care nu vrea copii e egoista e r3t@rdata pentru ca nu are niciun sens
Eu vreau copii dar recunosc ca motivul e egoist ma gandesc la ce o sa simt eu ca mama in primul rand la experienta MEA asta e egoism da dar nu e un lucru extrem de rau egoismul exista defecte mult mai grave
Mai toate femeile care nu au copii sunt întrebate cel puțin odată în viața lor când fac sau de ce nu fac.
Gen delia
Depinde de motivele pentru care alegi sa nu faci copii.
Dacă singurul motiv este comoditatea, atunci, analizând definiția egoismului, da, ești egoistă.
Majoritatea motivelor se bazează pe cariere. Adică și pe viitorul job pe care vreau să îl am, dar și pe faptul că sunt scriitoare.
Nu toată lumea trebuie sa fie parinte. Decât să ai un copil și apoi să-l neglijezi sau sa ii reproșezi lui eventualele insuccese profesionale, mai bine te rezumi la cariera.
Totuși mai devreme sau mai târziu s-ar putea ca viața să ți se pară searbădă și lipsită de substanță indiferent de starea carierei tale. Sau nu. Tu știi cel mai bine.
Presiune din partea cui? Gura lumii? Fuc k em all. Trăiești intr-o țară liberă, Care vrea copii n-are decăt să fac căteva sute.
Păi fiecare e liber să facă ce vrea cu corpul lui. Atâta timp cât există femei care au dreptul să vrea copii e nedrept să fie judecate femeile care nu vor pentru că fiecare are libertatea de a decide.
Nu e.
Fiecare e liber sa faca ce vrea cu corpul lui, in anumite limite. In acelasi timp se poate si ca oamenii sa isi foloseasca gresit aceasta libertate si nu e nedrept sa ii judeci pentru asta.
Și cum aș putea să îmi fac greșit o libertate legată de corpul meu și de viața mea?
Libertatea e o unealta, nu un scop si ar trebui sa o folosesti sa faci bine. Tu o folosesti gresit pentru ca sa traiesti concentrandu-te numai pe tine si pe propriile tale interese n-o sa te faca un om mai bun si nu e util pentru societate.
Păi și nu fac bine? Înainte să fac bine pentru alți oameni fac pentru mine pentru că asta e cel mai important. Nu fac nimic rău dacă nu fac un copil. Păi e viața mea. Nu pentru mine ar trebui să o folosesc? Pot să fiu utilă pentru societate și să fără să fac un copil. De exemplu prin locul meu de muncă.
O să am un loc de muncă solicitant și vreau să mă axez și pe pasiunile mele. Nu o să am timp pentru un copil.
Nu, nu faci bine.
Păi pentru cine altcineva ar trebui să îmi doresc să trăiesc cel mai mult dacă nu pentru mine?
Pentru oamenii importanti pentru tine.
Și ce aș face bun pentru oamenii importanți pentru mine dacă aș face un copil?
Alexxxxxandraxxx întreabă: