Sunt elev la o școală de arte marțială și, recent, am fost implicat într-un conflict în care am fost implicat eu, fratele, vărul și cumnatul meu contra la niște țigani de pe strada noastră motivul fiind un accident. Mai exact eu, fratele meu, vărul și cumnatul meu, în timp ce ne deplasam spre casă cu căruța, am atenționat și am înjurat un copil de etnie rromă ce se deplasa nestingherit pe jumatea drumului și pe care l-am avertizat puțin vulgar că nu-i bine că se deplasează pe carosabil și după ce am poposit la o cârciumă din satul respectiv, ne-am trezit cu două dube care au oprit în fața magazinului unde noi am făcut o mică pauză și din care au coborât vreo 8 țigani care au venit înspre noi cu răngi și topoare în mână pe motiv, probabil, că ne-am luat de acel tânăr care, mai mult ca sigur, face parte din familia lor și noroc că patronul magazinului are gratii pe telecomandă la intrarea în magazin și a reușit, într-un timp extrem de scurt să pună gratiile la uși și geamuri și până la urmă am chemat poliția și am scăpat. Întrebarea mea pentru voi este următoarea: Oare ce se întâmpla dacă țiganii năvăleau peste noi, în magazin, unde eram deja baricadați?
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Depinde de atitudinea și reacția voastră. Conflictul se continua cu bătaie, pe care ați fi încasat-o ei fiind cu superioritate numerică și înarmați. Iar bătaia se putea solda pentru voi cu vătămări corporale. Sau și mai rău.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.117.166.52) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro