Sunt tare grumpy de la o vreme.
Am mai pus o întrebare legată de asta, dar încerc să o pun sub altă formă.
Am ceva cu lumea. Devin foarte, dar foarte greu interesată de ceva. Îmi amintesc de când eram mică, îmi plăceau mult astronomia și biologia, acum nu îmi mai place nimic. Pur și simplu, căutam mereu articole la bibliotecă, nu știam de unde să mai iau informații. Parcă trăiesc degeaba, am cunoașterea limitată, nici nu pot să spun că am vreun hobby.
Și de aici vine și dificultatea: mă plictisesc extrem de repede de oameni. Cred că în viața mea sunt doar vreo 6 persoane cu care chiar îmi face plăcere să vorbesc, pe care le ascult mereu și mă ascultă și ele. În rest, mi-e greu, devin stânjenită și emoționată, nu mă interesează ce zic ei și mi-e și mi-e greu să le dau un răspuns sec cum ar fi „aha. bine. bravo. succes". Înainte, chiar dacă eram timidă, eram mult mai sociabilă și aveam prieteni. Nici ei nu se plictiseau de mine, nici eu de ei. Îmi rugam mama să mă mai lase să stau pe la ei pe acasă și ei făceau la fel. Nici acum nu îmi amintesc ce aveam schimbat în atitudine și de unde schimbarea asta. Probabil maturizarea...

Ce să fac să îmi recâștig interesul față de lume și să nu mă mai plictisească orice? M-am gândit până acum că e din cauza gândurilor obsesive față de cineva, dar și pe vremea când era totul ok eram îndrăgostită și nu pățeam așa ceva. Ce soluții îmi propuneți, TPU? Hai că mă disperă problema asta.

Salut!
Cum definești mai exact această stare "grumpy"? Te referi că nicio chestie pe care o vezi sau auzi de ea nu-ți mai atrage deloc interesul? Sau o stare de plictiseală, de lipsa unor activități care îți făceau plăcere înainte?
Orice stare e pricinuită de un anumit motiv.
Nu mă pricep atâta la astea, doar aș dori mai multe detalii, aș dori să îți pot da un sfat sau să mă apropii oarecum de unul.

1. Poate e astenia de primavara, zic.
2. Nu cred ca ai cunoasterea limita, cred ca esti o fata destul de inteligenta. (nu zic asta sa-ti fac un compliment gratuit).
3. Ai putini prieteni, nu e nimic rau in asta. E bine ca ii ai si pe aceia.
Poate esti selectiva in privinta anturajului tau.
4. Te poti inscrie la Palatul Copiilor din orasul tau sau la un centru de voluntariat. Ai multe de invatat de acolo: iti recatigi increderea in tine, vor fi diverse activitati frumoase si distractive, in acelasi timp educative,.
In plus, iti poti face multi amici.

Stiu la ce te referi, am avut si eu perioade asemanatoare si inca mai am. Cred ca atunci cand aveam in jur de 13-14 ani am avut parte de starea asta prima data. Probabil e din cauza maturizarii, in sensul ca descoperi cine esti si ce iti place (sau nu) cu adevarat. Eu una mi-am dat seama ca asa sunt eu intr-adevar si ca asta e firea mea, depresiva si putin mizantropa. In prezent mi-am descoperit o multime de interese diverse, insa din cand in cand mai am perioade "moarte", sa le numesc asa, in care nu ma intereseaza nimic si ma simt obosita si satula de toate, inclusiv de hobby-uri, si in care sunt "moody".
Nu stiu daca va functiona in cazul tau, insa eu, atunci cand am o perioada din asta, pur si simplu ma las in voia ei, pana cand revin la starea mea obisnuita. Intre timp, iti vei descoperi si alte hobby-uri sau activitati care sa iti faca placere, probabil intamplator si atunci cand nu te astepti. Oricum, ideea e sa incerci sa iti distragi atentia si sa te concentrezi mai putin pe felul in care te simti, desi poate fi extrem de dificil, iar intre timp sa incerci sa iti dai seama de ce te-ar face fericita, chiar daca nu ai chef sa faci activitatea respectiva pe moment. Mai mult nu stiu ce sa zic, eu inca nu am gasit o solutie nici macar in cazul meu in ceea ce priveste starile de felul acesta. Probabil se vor stabiliza, cu timpul.

Nu îmi mai atrage interesul.
A murit? Ok.
Trăiește? Ok.
Se mărită? Ok.
Adică vreau să spun că nu mă atrage, nu sunt curioasă, sunt incompatibilă. Și dacă dau un sfat de exemplu, o fac ca și când aș fi psiholog, nu prietena cuiva, din politețe.
Acum nu îmi mai amintesc nimic din ce am citit la materiile de care am zis în întrebare.
Sunt de acord, dar dacă m-ar ajuta cineva să găsesc motivul, ar fi bine. Cu toate că nu se poate. Sunt într-un sictir total de mult timp.

Nu se poate? Și de ce crezi tu asta?
Câți ani ai?

16 ani. Cred că e o vârstă caracteristică în care nu știi cine ești. Totuși, la vârsta asta începe personalitatea să se formeze, așa că nu vreau să las lucrurile așa și să fiu în sictir mereu. Îmi amintesc că atunci când eram mai mică, deși timidă la fel ca acum, totuși aveam prieteni și o viață socială. Cred că e și vina expunerii prea mult la rețelele sociale online. Cu toate că nici pe net nu am cine știe ce activități.

Nu e astenia, că ține de vreun an problema asta, dar am neglijat-o și s-a adâncit.
Degeaba, deși mi s-a mai spus, mersi, trebuie să dovedesc prin fapte că sunt așa.
De fapt, nu am. Nu MAI am. Cele 6 persoane sunt: mama, tata, sora (deși ea nu se pune că are 3 ani, dar mă gândesc la ea mereu și o iubesc), fratele, un tip de pe TPU pe care îl știu în realitate (dar nu pot să spun că suntem prieteni, doar simpli colaboratori, nici măcar nu râdem împreună sau să ne ajutăm. Cu toate astea, îmi face plăcere compania lui, abia aștept să treacă ora să pot să mă bag în seamă cu el) și încă cineva de pe TPU, dar pe care nu știu în realitate. Cred că dacă mi-ar dispărea ideile obsesive cu cei doi din cap, ar fi mai ușor, deși nu știu dacă va fi așa. Nu că nu vreau prieteni, dar majoritatea mă face să mă simt stânjenită și plictisită, orice subiect ar aborda. Îmi merge mai greu mintea, așa că trebuie să stau să mă gândesc la un răspuns care să nu sune expeditiv, tocmai din lipsa de activitate nu am ce să povestesc cu nimeni.
Am deja o activitate, dar colectivul de acolo mă face să mă simt prea puțin inteligentă față de ei. Ei știu să facă publicul să râdă, să nu plictisească, să aibă imaginație... eu, când am un număr de actorie, nu distrez în așa măsură. Când discutăm despre spectacole, ei mereu vin cu întrebări, cu comentarii, glume... eu nu sunt în stare să scot o vorbă. Și mai ales, tot de atunci, nu mai știu cum să vorbesc. De exemplu, în pauze mă duc la colegi, stau, râd, dar amuțesc. Sau spun o propoziție, dar o spun încet sau stau să mă gândesc ce să spun și cineva mi-o taie. Am pățit asta azi și îmi venea să intru în pământ de rușine. Pe lângă asta, sunt și foarte ușor influențabilă, o critică de la cineva apropiat făcându-mă să plâng uneori. Da, am temperament melancolic și pe lângă asta plâng din orice mi se întâmplă, mai ales din problemele sociale pe care le am.

Păi, spre exemplu și eu pot zice că nu mă cunosc mai deloc, mai am multe de învățat, eu am 17 ani. Însă eu în muzică mi-am găsit mult odihna ca să zic așa.
Dacă maturitatea să fie de vină, ăsta e un capitol pe care și eu încerc să-l mai dezleg uneori.
Expunerii la rețelele de socializare? Cam cât timp petreci pe net, în afară de TPU?
Ai încercat niște plimbări pe afară sau să vezi toate activitățile posibile, poate una îți va plăcea? Și dacă găsești vreuna, fă-le mai rar dacă des de tot plictisesc.
Și eu încerc să remediez niște situații la mine, să fac niște schimbări în bine fiindcă prea mult parcă am "stat" în umbră și am uitat cu totul de mine și asta m-am cam tras în jos de la viața socială, de familie etc.
Poate ți-ar fi de folos niște schimbări.
Gândește-te bine ce n-ai mai făcut până acum fiindcă dacă tot un lucru faci ajungi să te plictisești de el, să nu mai auzi de el, să-ți piară tot cheful de a-l mai face a doua sau a treia zi.
Fiindcă starea asta nu îți face bine, așa să fii mai morocănoasă ca și pisica din avatar, zic asta nu de pe net sau din alte surse fiindcă la mine, eu mă săturasem să fiu tot timpul pesimist, că aproape nimic nu mai are rost, așa gândeam eu.

Și, ce dorești să pui în aplicare imediat ce poți, ca vorba aia "Nu lăsa pe mâine ce poți face azi", sunt de părere că dacă te afunzi tot mai rău în problemă, mai mult îi dai putere și astfel nu reușești să o rezolvi.
La câte scriu, nu cred că ăsta a fost un răspuns de lux, după cum ziceam nici eu nu cunosc toate stările, toate schimbările pe care se pot petrece la o persoană într-o perioadă de timp, scurtă sau lungă.
Revizuiește-ți amintirile cât poți ca să-ți dai seama ce n-ai făcut, ca să știi de unde să începi. Abia acum încep să cunosc "the life".

Sincer, cam asa sunt si eu!
Sunt emotiva, plang din orice, nu am prieteni multi, imi este "frica" sa vorbesc in public sau sa-mi exprim ideile. Vreau sa scap de rutina, dar parca ma trage ceva in jos.

Atunci sper să găsim o soluție împreună.
Cred că mulți sunt ca mine, mai știu cazuri, nu știu câți își recunosc problema sau se preocupă.

Ah, acum mi-am dat seama cine ești, ai numele schimbat. Bine ai revenit. Nu știu dacă mă mai ții minte, dar nu mai sunt Jelli cea rebelă și sfidătoare. Dialogul cu alții, observațiile și sfaturile m-au făcut să mă schimb.

Da, mai pe scurt maturizarea și conștientizarea pe ce lume trăim ne-a cam speriat. Cred că, dacă aș fi descoperit mai încet, mi-era mai bine acum.
Stau destul pe net. Adică nu rezist o oră încontinuu că mă plictisesc. Închid, îmi bag căștile în telefon și dau drumul la muzică, apoi dau drumul la pc. De exemplu, acum mă uit la o emisiune despre adolescenți și de vreo 40 de minute nu am mai postat nimic pe TPU. Dar acum mi-a pierit răbdarea și, după ce mai dau câteva răspunsuri, mă uit din nou la emisiune.
Mă plictisesc groaznic de repede.

Așa fac și cu amintirile, încă încerc să mă cunosc mai bine.

Stai linistita ca nu e nimic iesit din comun, mai toata lumea trece prin asta. Eu chiar te-as sfatui sa nu fortezi cu nimic revenirea la Jelli cea activa si plina de viata. Fiecare are nevoie de perioade in care sa-si acorde mai mult timp lui insusi. Incearca sa savurezi si sa te bucuri de asta. Va trece de la sine odata cu prima chestie care-ti va capta interesul. Evita gandurile existentiale (cred ca stii la ce ma refer), accepta faptul ca fiecare este el insusi...inclusiv ca tu esti asa. Numai bine!

Am găsit pe net, mai bine zis mi-a zis cineva să caut personalitate alfa http://www.personalitatealfa.com/ însă culmea e că m-am înscris şi atât.
Nu ştiu cât de mult ajută asta.
Nu ştiu dacă rutina ar fi un cuvânt potrivit.
O zicală bună ar fi "Toate la timpul lor".
În legătură cu muzica tu mi-ai răspuns la o întrebare. :)

În legătură cu starea emotivă şi eu încă mă mai gândesc dacă ar exista vreun leac sau ţine de felul de a fi, de caracterul fiecăruia în parte. Eu încerc și reușesc uneori să ascund asta fiindcă țin în mine dar sper să renunț la asta.
Să-ți exprimi ideile? De ce îți este frică de asta? Cumva te gândești că cineva le-ar lua în râs sau le-ar înțelege greșit?

Da, multumesc! Nu credeam ca iti amintesti.

Ma bucur sa aud asta! Stiam ca fost o intamplare nefericita, ca regreti si ca nu vei mai repeta ce ai facut!

Da, cred ca imi este "frica" sa nu zic o prostie, ceva! Stiu ca uneori criticile sunt folositoiare si constructive!

Păi dacă nu zici nu vei ști mai nicicând dacă ar fi sau nu o prostie.
Cam așa gândeam și eu, dacă nu sunt 100 % sigur ceilalți vor râde de mine și îmi va rămâne în minte experiența, ce să mai zic de vorbitul în public. Nici acum nu s-au schimbat multe, prefer să verific bine sursa de unde iau informația înainte pentru a nu părea doar un băiat care se bagă în seamnă cu orice-i vine în minte, deși poate așa și e.
Mai multă încredere și siguranță în tine însăți ar fi indicată.

Eram influențată prost de anumite persoane de pe internet, de la școală și nu știam să îi ascult pe cei care păreau mai cuminți, mi se păreau, cum s-ar zice „uncool" și supuși. Am învățat să îi ascult și respect pe cei din jurul meu. Nu e o schimbare la 180 de grade, dar mi-am dat seama că ceva e greșit. Nu pot să spun că m-au ajutat cei care mi-au sărit în cap la întrebarea aia, prin vorbă bună văd că s-a rezolvat. Ei au făcut doar să mă întristeze și să îmi alimenteze nebunia. Un fel de psihologie inversă, gen.

Da, am recitit zilele astea răspunsurile date de mine și de ei, amicul acela din realitate și-a făcut cont și mi-a răspuns și cu ocazia asta mi-am cotrobăit în sertarul virtual de amintiri. Așa că mi-a fost deloc imposibil să nu te recunosc.

"Cred că în viața mea sunt doar vreo 6 persoane cu care chiar îmi face plăcere să vorbesc, pe care le ascult mereu și mă ascultă și ele" - e mai mult decat suficient!
Eu vorbesc cu vreo 3, hai 4...si nici cu aia mereu!
Cu totii avem momente DA si momente NU! Eu cred ca esti o adolescenta perfect normala.

Poate că-s normală, dar nu mă simt eu bine cu ceea ce sunt. Vreau o viață mai animată, să ies din starea asta generală deprimată. Nu evoluez deloc ca persoană, iar pe lângă asta, cred că dacă nu era TPU, continuam să fiu cine am fost.

Ai fost dezamagita? Intr'un mod si poate ca de aceea ti'ai pierdut interesul de tot si de toate.
Incearca sa scrii pe foaie tot ce ai patit in ultimul timp,sau ce te-a afectat si sigur o sa iti revii in timp.
Poate si de la vreme.
Incearca sa fi atenta la ce zic ceilalti chiar daca nu iti pasa,pentru ca asa,la un moment dat o sa iti starneasca interesul. Vorbiti despre ceva ce iti place si poate asa iti revii.
Citeste niste carti, cele pe gustul tau.
Daca e ceva timp de cand te simti asa, trebui sa fi si tu mai optimista doar nu vrei sa ramai asa.
Obligate si tu, daca chiar vrei sa-ti revii.
Si eu am zile cand sunt asa, cateodata stau in pat sau mananc ciocolatadar cand nu vreau sa fiu asa ma pun si fac ceva sa imi revin.

Eu nu pot să o ard ca tine-n stil miserupian. Sunt mai sensibilă de atât.
Ok, variante spre ce să îl redirecționez?
Nu cred că o să îmi pară rău, așa cum nu îmi pare de celebra întrebare despre bunica, asta am fost, aceea voi fi. Că mă schimb sau nu, voi vedea. Voi avea ocazia să îmi recitesc întrebările și răspunsurile, așa cum fac și acum.

Ştii ce-mi place mie? Că ultimele tale răspunsuri sunt numai critică, critică şi iar critică. Parcă strigă 'am un complex de inferioritate şi în încercarea de a părea puternică şi sigură pe sine o să arunci cu câcat în alţii, chiar dacă merită sau nu!'.
Nu e prima oară când îţi spun că ai prostul obicei de a raporta totul la persoana ta, eşuând să priveşti şi prin ochii altora. Ăsta e un handicap nasol, care o să te încurce destul. Cu toate că uneori reuşeşti să îneţegi problema foarte bine, în general eşti destul de obtuză.
Un sfat, nu mai încerca să vorbeşti de parcă ai fi foarte bazată(mai ales când asta înseamnă să critici pe toată lumea, în stânga şi-n dreapta), când de fapt stai pe sol fragil. Îi critici pe toţi, dar tu unde te aflii? Tu singură spui că eşti nefericită, că n-ai viaţă socială şi că 'parcă trăieşti degeaba'. Spune-mi din ce punct de vedere eşti mai bună ca ei şi te las în pace.
You're 'grumpy' by your own choice, sweetheart. Ieşi în lume, dar lasă-ţi prejudecăţile acasă, socializează, cunoaşte persoane noi, încearcă lucruri noi, învinge-ţi fricile. Încearcă să nu îi mai copii pe alţi, încearcă să nu mai mergi în spatele altora, întreacă să fii pe cont propriu, măcar parţial. N-ai să câştigi niciodată dacă nu ştii cine eşti.
Şi încearcă să nu iei răspunsul meu mai personal decât e necesar.

Stai să îmi recitesc răspunsurile.
Da, i-am comentat lui Teo, am vorbit cu un tip care e anti metode contraceptive și de o fată care și-a jignit părinții. Ei bine, cu aspectul lui Teo n-am nimic doar că arată ciudat, de al doilea cred că nici nu e cazul să comentez, iar eu am trecut de etapa aia în care eram îndreptată împotriva alor mei și mi-a mai venit mintea la cap.
Sunt mai bună din punctul ăsta de vedere. M-am maturizat, ea nu. Eram sigură că cineva îmi va spune și asta.
N-am copiat pe nimeni de mult timp, deși am tendința să mă iau după alții, dar fără să vreau. Sunt eu însămi și atât. Dacă încerc să schimb chestii la mine, imediat, cică eu copiez și-s falsă. Păi e bine așa?

Nu iau răspunsul tău personal, stai liniștită.

L.E: dă-mi și mie mai multe exemple de mai multe critici pe care prea le fac în ultimul timp. Și explică-mi de ce ți se pare că abuzez de asta.

Da, uite, ai fundă.
Legat de redozarea interesului. Am ajuns și eu la concluzia asta și se pare că ai dreptate.

Este o "criza" daca pot sa-i spun asa... oricine la un moment dat trece prin ceva asemanator.Nu exista om care sa fie puternic destul si sa nu treaca prin crize de personalitate,mai ales la varsta ta cand iti dai seama si vezi mai bine modul cum merge lumea,cunosti oamenii si ti se arata pe rand caracterele lor, inveti cum sa citesti oamenii, situatiile de viata, si inveti sa selectezi cu ce ramai in urma lor.
Totul este in constructie acum la persoana ta. Iar tu participi din plin.

Momentele astea se intampla oricand in viata, nu au neaparata legatura cu varsta. Le poti avea si la 60 de ani si la 30 si la oricare alta varsta.
Nu intra in panica sau ceva de genul asta; ai tot timpul din lume inainte. Ai tot timpul sa-ti dai seama de ceea ce te face fericita si te face sa te simti bine,relaxata,implinita,linistita.

-- Incearca sa gasesti carti usor de citit,cu subiecte nu prea complicate care sa nu-ti puna mintea in dificultate. Cateodata e atat de extenuant sa abuzezi de puterea ta de gandire si de ratiune; poate trece de limita de sus si odata ce o depaseste,intra automat intr-o stare de repaos total. Are si creierul nevoie de o pauza.
-- Poti gasi un sport ceva care sa te antreneze,fa jogging,ajuta,sari coarda,ajuta iar.
-- Acorda-ti momente cand esti singura cu tine,pune intrebari si incearca sa-ti raspunzi. Incearca sa vezi ce te nemultumeste la tine si la modul tau de a actiona.

Stiu ca este o stare ciudata,dar face parte tot din noi,si nu din afara noastra. Ajuta si contribuie si ea la ceva. La formarea si definirea noastra ca oameni,ca persoane individuale.
Interesele despre anume lucruri pe care le-ai avut candva cu greu se vor intoarce in viata ta.

In viata vei trece prin atatea stari si schimbari,atatea faze in care interesele se schimba,vin altele,apar altele noi,pe cele vechi le uiti, le lasi in urma odata ce simti ca nu mai ai ce invata din ele si primesti altele si tot asa. Tot ce ti se intampla te formeaza si te schimba ca om, te transforma iar si iar, e un proces continuu, nu-ti imagina ca vei ramane vesnic un "grumpy"

Ai grija de tine.