Singurul sentimet pe care l-as avea ar fi de nostalgie sau de regret pentru ce a ajuns tara acum. Fiecare are parerile lui si eu ti-o respect dar nu pot sa subscriu la ideea de a fi mandru ca esti roman, american, francez etc. Putem fi impresionati de realizarile tarii noastre din trecut dar din nou mandria nu-si are locul pentru ca nu am realiazat nimic, nu am contribuit cu nimic spre deosebire de strabunicul tau care a trait in perioada aia si a pus umarul pentru binele tarii(a participat la razboi pentru a-si apara tara un motiv plauzibil si relevant de a fi mandru de realizariile proprii care a avut ca obiect beneficiar statul roman), probabil a contribuit pentru realizarea acelei societati. Inteleg dragostea de tara, dorul de tara, dar a fi mandru, din proprie perspectiva, de nationalitatea mea (de faptul ca s-a intamplat sa ma nasc in tara X) nu mi se pare rational.
In fine fiecare cu principiul lui iar eu nu pot si nici nu vreau sa ti-l schimb, de aceea aleg sa-ti respect mentalitatea in timp ce eu raman cu modul meu de a vedea lucrurile. Bafta.
Sunt mandru si pe unde am fost( grecia, Spania, Germania si Italia) am sustinut ca sunt roman si nu mi a fost rusine, sa le fie celor care ascund asta, am intalnit romani care se dadeau drept straini si se facea ca nu stiu limba
Nu ai cum sa fiu mandru de nationalitatea ta. Cand esti mandru ai sentimentul de implinire proprie pentru realizarea prin fortele proprii a unui lucru. Cand te nasti nu ai nici o implicare in acest proces si nu poti alege tu cum si unde sa te nasti. Daca te-ai naste somalez ai fi mandru?
Singurul sentimet pe care l-as avea ar fi de nostalgie sau de regret pentru ce a ajuns tara acum. Fiecare are parerile lui si eu ti-o respect dar nu pot sa subscriu la ideea de a fi mandru ca esti roman, american, francez etc. Putem fi impresionati de realizarile tarii noastre din trecut dar din nou mandria nu-si are locul pentru ca nu am realiazat nimic, nu am contribuit cu nimic spre deosebire de strabunicul tau care a trait in perioada aia si a pus umarul pentru binele tarii(a participat la razboi pentru a-si apara tara un motiv plauzibil si relevant de a fi mandru de realizariile proprii care a avut ca obiect beneficiar statul roman), probabil a contribuit pentru realizarea acelei societati. Inteleg dragostea de tara, dorul de tara, dar a fi mandru, din proprie perspectiva, de nationalitatea mea (de faptul ca s-a intamplat sa ma nasc in tara X) nu mi se pare rational.
In fine fiecare cu principiul lui iar eu nu pot si nici nu vreau sa ti-l schimb, de aceea aleg sa-ti respect mentalitatea in timp ce eu raman cu modul meu de a vedea lucrurile. Bafta.
Da sunt mandru ca sunt roman, simplu fapt ca m-am nascut roman ma face mandru ce lucrul acesta, pe langa problemele politicie, economice, etc pe care le are tara eu tot sunt mandru ca m-am nascut roman!
Da, eu chiar sunt mandra, chiar daca sunt foarte multi tigani borati care ne fac tara de rusine si legile sunt de tot... si politicienii nu fac altceva decat sa ne fure, eu chiar sunt mandra deoarece avem o tara foarte frumoasa, rerieful tarii noastre este foarte diversificat, avem toate formele de rerief, istoria tarii noastre este una cu care ne putem mandrii, toti conducatorii si-au iubit tara si au vrut sa o protejeze, muzica in tara noastra este foarte cunoscuta si ascultata, de la noi au venit zvonurile cu vampirii, cultura noastra este foarte frumoasa, a-i ce vizita, moldova, maramures etc avem iesire la marea neagra, nu toate tarile au iesire la mare, avem si delta dunarii cu care trebuie sa fim foarte mandrii, eu sincer sunt mandra de tara mea, cu exceptia tuturor tiganilor care incerc sa nu ma mai gandesc la ei si sa-mi iubesc tara... doar mi-am spus parerea
cισcσℓαтαﺕαєяαтα întreabă:
Chirila_Mihai_Cristian_1994 întreabă: