Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei ceva ce nu poţi avea niciodată? Şi chiar dacă eşti conştient de asta tu continui să vrei. de ce? Ce faci atunci? Trăieşti cu această dorinţă conştient că nu o să se întâmple? Cum renunţi?

O sa te gandesti 2-3 zile la acel lucru si o sa iti treaca stai linistit

Buna! Toti dorim ceva ce nu o sa avem niciodata. Dar, nu se stie. Nimeni nu a spus ca nu putem visa, nu? (:

Totul se poate face prin vointa si prin munca. Daca e ceva ce-ti doresti cu adevarat, nu renunti niciodata. Visele devin realitate. Uita-te la marii inventatori ai lumii, la geniile stiintei, la marii conducatori. Studiaza istoria si vei vedea prin ce greutati teribile si pericole mortale au trecut. Nu au renuntat, asta e cheia. Toate pana la femei

I.L. Caragiale avea o vorba care nu e chiar inteleasa cum trebuie de catre toti cei care o aud: "Un om nu trebuie sa incerce decat ceea ce poate face".
Macar pentru sanatatea lui mintala.

Nu-i destul sa vrei.
Din moment ce pornesti cu premisa "vreau da n-o sa am niciodata",clar ca n-o sa ai. Primesti ceea ce vrei.
E ca un fel de "pai eu vreau, da nu vreau sa fac sacrificii, nu vreau sa-mi asum riscuri, vreau sa vina totul asa, fara sa depun vreun efort."
Nu mi s-a intamplat.
Daca am vrut ceva si n-am putut avea..inseamna ca n-am vrut destul de mult.

Trebuie sa fii constient de faptul ca nu vei putea avea acel lucru niciodata.in situatia in care inca il vrei, incearca sa gandesti ca si cum l-ai avea, macar o parte din el...

Desi am fost educata sa-mi doresc doar ce este posibil sa am, uneori, si eu, ca si multi alti oameni, mai sper intr-un miracol.
Este omenesc sa avem o speranta, dar e mult mai bine sa ne calculam sansele de implinire, si daca acestea sunt mici, sa renuntam la idee, macar pentru o perioada de timp, caci altfel se va transforma intr-o obsesie, si nu e tocmai bine, nici pentru mintea noastra, dar nici pentru sufletul nostru.
Cel ma important lucru e sa vedem care sunt prioritatile in viata, si sa le abordam pe rand, ancorati la realitatea zilnica, si nu sa traim cu capul in nori!
Dorintele, visele, au si ele rostul lor- ne pot stimula-dar au si o limita, peste care daca trecem putem cu mare succes sa ne stabilim " domiciliul" la Socola.

Probabil.

Continui să crezi cu speranța că vei progresa în timp și se v-a împlini, dacă nu, măcar ai încercat.

Asta se întămplă oamenilor care nu au ajuns la maturitate ( cei mai tineri de 30-35 de ani ) deoarece acesti oameni sunt mai visători, ceilalți, fiind conștienți și având rațiunea suficient de dezvoltată încât să renunțe la acea dorință.

In cazul asta doar timpul iti poate rezolva problema. Trebuie sa ai rabdare, si intre timp sa-ti gasesti alte preocupari si alte lucruri care sa-ti placa si pe care sa ti le doresti si chiar sa poti sa ajungi sa le ai. Dupa o perioada o sa incepi sa uiti ce n-ai putut avea. Treptat.

Da.
Daca e un obiect, iti trece...
Daca e o persoana, iti trece mai greu.


Da. Traiesti cu dorinta in continuare pana aceasta se diminueaza in timp si spatiu.

Cum renunti? incercand sa gasesti ceva pe care chiar il poti avea. Sau pe cineva.

''Şi chiar dacă eşti conştient de asta tu continui să vrei. de ce? Ce faci atunci?''

Te transformi intr-un visator nebun care sfideaza orce logica, isi asculta doar dorinta, chemarea interioara si transforma visul in realitate.

Cum crezi ca a inventat omul avionul?
Exista la vremea aia o dorinta mai nebuna decat cea a omului care zboara?

"Cum renunţi?"
La dorinta nu renunti! Incerci, esuezi, optimezi, incerci, esuezi, optimezi pana reusesti!

"Singura modalitate de a transforma un vis in realitate este sa te trezesti si sa te pui pe treaba!"

Da și încă continui să cred că se va întâmpla, poate dacă renunț acum n-o să știu niciodaca dacă era într-adevar imosibil sau doar mi se părea mie.

N-am patit asa ceva deoarece stiu cum sa "vreau".