Să ne încălzim mai întâi cu 10 povești horror din două fraze:
1. Mi-a şoptit: „Nu pot să dorm" şi s-a băgat sub pătură, lângă mine. Dimineaţa m-am trezit rece şi transpirat, cu mâinile înfipte în rochia în care fusese îngropată.
2. S-a dus până sus, să verifice dacă fetiţa ei de 8 luni doarme. A găsit geamul deschis şi pătuţul gol.
3. Nu pot să mă mişc, nu pot să respir, nu pot să aud nimic şi e întuneric tot timpul. Dacă ştiam că o să mă simt atât de rău aici, ceream să mă incinereze.
4. Fetiţa mea nu se opreşte din plâns şi ţipat în miez de noapte. M-am dus la ea la mormânt şi am rugat-o să înceteze, dar nu vrea să mă asculte, pur şi simplu.
5. După o zi grea la birou, am ajuns acasă şi am găsit-o pe iubita mea, cu copilul în braţe. Nici nu ştiu ce a fost mai înfricoşător: să-mi văd iubita moartă cu bebeluşul pe care nu a mai apucat să-l nască, sau faptul că cineva mi-a intrat în apartament să-i pună acolo.
6. M-am trezit cu o poză cu mine dormind pe telefon. Locuiesc singură.
7. M-am trezit în miez de noapte, pentru că auzeam un ciocănit în geam. Am crezut că era cineva la fereastră, dar era tot oglinda de la baie.
8. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost ceasul care arăta ora 00:07, în timp ce ghearele ei săpau în pieptul meu, cu unghii pline de pământ, iar cu cealaltă mână imi acoperea strigătul. Am sărit din pat ca ars, bucuros că a fost doar un coşmar, dar ceasul era 00:06 şi dulapul a început să scârţâie ciudat.
9. M-a întrebat de ce respiram aşa greoi şi zgomotos în somn. Nu respiram deloc greoi şi nu am sforăit în viaţa mea.
10. Am crescut într-o familie care iubea animalele, aveam multe pisici şi câţiva câini, deci sunt obişnuită cu zgârieturile pe parchet şi schelălăitul pe la uşi. Acum este puţin mai dificil să suport sunetele astea, pentru că locuiesc singură şi nu am animale de companie.
Și acum ceva mai horror!
Mă enerva nemaipomenit de mult faptul că una din toaletele din căminul nostru studenţesc era mereu încuiată. Mai ales că acest lucru era legat de o legendă urbană. Îţi dai seama ce absurditate! O legendă urbană! Potrivit poveştii, cu mulţi, mulţi ani în urmă, un tip oarecare, care se făcuse criţă într-un bar din centru, intrase în baia de la etajul patru. Se pare că se lovise cu capul de chiuvetă pe când căzuse ameţit de aburii alcoolului şi sângele său se împrăştiase peste ea, zăcând apoi inconştient, cu o hemoragie lentă ce îl storsese de viaţă.
Moartea lui a fost considerată un "accident regretabil" de conducerea facultăţii şi oamenii din oraş. Acesta nu era însă un motiv pentru că toaleta să rămână închisă timp de decenii! Nu dădeam doi bani pe aşa-zisă chiuvetă însângerată. Era doar o legendă urbană ţesută în jurul unei uşi zăvorâte de atâta vreme.
"M-am săturat să împart baia cu tipi dezgustători ca voi!" am bombănit către colegul meu de camera. "Am să merg la cea de la etajul patru."
Colegul meu şi-a holbat ochii, înfricoşat: "Nu ştii că toaletă aia este bântuită?" a exclamat el. "Petele de sânge de pe chiuvetă sunt la fel de proaspete ca atunci când s-a petrecut incidentul din anii '60 şi, câteodată, pot fi auzite gemetele bietului băiat care şi-a dat duhul pe podeaua băii!"
"Nu eşti decât o babă superstiţioasă," am replicat cu răceală. "Bunica mea locuieşte într-un castel bântuit din Scoţia despre care circulă poveşti cu fantome care ţi-ar face părul măciucă. Ar râde de mine în hohote dacă ar auzi că nu am folosit o toaletă perfectă din cauza câtorva pete de sânge. Pe lângă asta, cei de la întreţinere mi-au spus că toaleta a fost închisă în decursul ultimei renovări a clădirii. Nu-i nici o scofală!"
"O să-ţi pară rău," mi-a zis colegul meu cu o voce sumbră. L-am ignorat. Era supărat doar pentru că îl inclusesem în gloata de nătărăi care făceau varză baia de la etajul nostru. Crezi că-i putea convinge cineva să-şi adune de pe jos ţoalele murdare şi să cureţe chiuveta măcar o dată pe săptămână?
Când, destul de târziu, căminul s-a cufundat în liniştea nopţii, m-am furişat către baia de la etajul patru cu o bucată de sârmă cumpărată de la un magazin din centru. Fratele meu mai mic şi cu mine deveniserăm experţi de-a lungul anilor în deschiderea uşilor încuiate, întrucât mama noastră avea obiceiul prost de a uita înăuntru cheile de la casă sau de la maşină o dată pe săptămâna. Înzestrat cu atâta experienţă, butucul uşii de la toaletă nu avea cum să-mi facă probleme.
Baia de la etajul patru era de modă veche şi conţinea un aer stătut, rânced. În colţuri era plină de praf şi o pânză enormă de păianjen atârna de tavan. Nu am auzit nici gemete, nici paşi misterioşi. Am inspectat cu grijă chiuveta, pereţii şi podeaua. În afară de o pată portocalie decolorată de pe chiuvetă nu era nimic care să aducă a sânge nicăieri. Ha! Doar atât rămăsese din legenda urbană! Probabil că ceva din apă provocase decolorarea în decursul timpului. Am probat un robinet, fiind sigur că echipa de întreţinere întrerupsese de multă vreme apa. Spre surpriză mea, un jet a ţâşnit pe dată. Am zâmbit. Bine, bine. De când eram înăuntru, temperatura aerului scăzuse pe nesimţite cu şapte grade, dacă nu mai mult şi, la un moment dat, nasul mi-a fost izbit de un miros puternic, înţepător de sânge proaspăt. O secundă mai târziu, am văzut că chiuveta era împroşcată cu sânge!
Sângele de un roşu strălucitor era peste tot, pe porţelan, pe pereţi, dând pe dinafară din chiuvetă şi, plutind deasupra acesteia, cu picioarele înălţate cam 15 centimetri dincolo de podea, am zărit forma luminiscentă a unui băiat de vârsta facultăţii, purtând haine demodate, în stilul anilor '60. Fruntea sa era marcată de o gaură îngrozitoare, iar sângele ce izvora din ea i se scurgea peste faţă. În timp ce îl contemplam înmărmurit, înspăimântat şi paralizat de teroare, el s-a întors spre mine şi m-a fixat cu privirea. Apoi, a întins către mine o mână însângerată. Ochii săi erau scăldaţi în disperare, implorând pentru ajutor, şi am auzit un geamăt slab venind dintre buzele lui pătate de sânge. Sunetul ăsta mi-a ridicat fiecare fir de păr de pe trup şi mi-a furnicat pielea într-o groază rece, copleşitoare. Am dat înapoi terorizat, cu picioarele târşâindu-se, împiedicându-mi-se în strădania de a ieşi afară, în vreme ce ochii mi-au rămas îndreptaţi spre stafie, către chiuveta însângerată. Apoi, avântul luat de picioarele mele m-a purtat dincolo de uşă, care s-a trântit imediat în faţa mea, iar mirosul fierbinte, usturător de sânge proaspăt m-a urmărit pe holuri şi în jos, pe scări, până acand am ajuns în aerul răcoros de toamnă, inspirându-l adânc. Genunchii îmi tremurau atât de tare încât m-am prăbuşit pe cel mai apropiat loc acoperit de iarbă, cu inima tresăltând. Ah, Doamne! Fantoma era reală! Nu-i de mirare că baia fusese închisă!
Am stat întins pe iarbă mult timp, fără să ţin seama de temperatura scăzută. Era o răceală naturală, firească, şi nu ciudată precum cea care mă cuprinsese în toaletă. Am inspirat şi expirat profund de mai multe ori, privind stelele de deasupra mea, strălucitoare în ciuda luminii pătrunzătoare din campus.
M-am liniştit urmărind întinderea uriaşă, limpede a cerului. Nu mă simţeam totuşi în apele mele la gândul de a mă întoarce în clădirea bântuită. M-am cutremurat încă o dată, din cap până în picioare. Ah, ce-ar mai râde bunica mea văzând cum nepotul ei era prea speriat pentru a reveni în căminul bântuit. Imaginea din minte cu bunica m-a făcut să mă ridic iarăşi pe picioare şi să urc pe scări până în camera mea. Nu mi-a păsat însă ce ar crede bunica sau oricine altcineva despre mine. Nu m-am mai dus niciodată la toaleta de la etajul patru. O singură dată mi-a fost îndeajuns!
Se spune că vestitele felinare de Halloween, în limba engleză, "lantern" înseamnă "felinar", şi-au luat denumirea de la cea a unui ciudate sclipiri ce apare deasupra mlaştinilor de turbă, fenomen numit, în vechime, de către irlandezi "Will-O'-The-Wisp" sau "Jack-O'-Lantern". Probabil că felinarele sub forma unor fețe monstruoase, sculptate iniţial din napi şi sfecle, şi mai târziu din bostani, aveau menirea de a fi la fel de înspăimântătoare precum enigmatică, aparent inexplicabila lumină, care îi băga în sperieţi pe bieţii ţărani din locurile mlăştinoase.
Folcloristul britanic Thomas Quiller Couch a cules în secolul al XIX-lea o scurtă poezie populară din Polperro, Cornwall, asociată cu Joan the Wad, varianta locală a lui Jack O' The Lantern), o fabuloasă regina a unor pitici sau spiriduşi întâlniţi în folclorul acelei regiuni.
Poezioara sună aşa:
"Jack o' the lantern! Joan the Wad,
Who tickled the maid and made her mad
Light me home, the weather's bad."
"Jack o' the lantern!
sau Joan The Wad,
Care ai gâdilat-o pe fată până a înnebunit,
Lumineza-mi calea spre casă, căci e vreme rea.
Străvechea legendă a lui Jack O'Lantern
Povestea populară irlandeză relatează despre un om numit "Stingy Jack" -"Jack Zgârcitul", care, la un moment dat, l-a invitat pe diavol să bea împreună cu el. Zgârcitul Jack nu a vrut să-şi plătească partea sa, şi l-a convins pe diavol să se transforme într-o moneda cu care să cumpere băutură.
De îndată ce dracul i-a ascultat sugestia, Jack s-a hotărât să păstreze moneda şi a pus-o într-un buzunar lângă o cruce argint, astfel încât, necuratul să nu se preschimbe înapoi în formă lui dinainte. Până la urmă, Jack l-a eliberat pe diavol cu condiţia să nu-l mai caute vreme de un an; dacă se întâmplă ca Jack să moară în această perioada, necuratul nu avea voie să-i ia sufletul. În următorul an, Jack l-a păcălit din nou pe diavol convingându-l să se suie într-un pom pentru a culege un fruct. În timp ce dracul era cocoţat în copac, Jack a încrustat în scoarţă acestuia o cruce, astfel încât diavolul să nu poată coborî pe pământ până când nu îi promitea că nu îl va mai deranja încă zece ani. Nu a trecut mult şi Jack a murit. Conform legendei, Dumnezeu nu a vrut să permită intrarea în rai a unui astfel de păcătos, iar diavolul, supărat de păcălelile prin care trecuse, s-a ţinut de cuvânt şi nu l-a luat în iad. El l-a trimis pe Jack în bezna adâncă a nopţii, lăsându-l să aibă asupra sa numai un cărbune ce ardea luminându-i calea. Jack a pus cărbunele într-un nap scobit şi colindă de atunci pământul fără încetare. Irlandezii au poreclit acest personaj fantomatic Jack O'Lantern.
Felinarele de tip "Jack-o-Lantern", ce reprezintă în zilele noastre un deliciu al sărbătorii de Halloween, erau folosite pe vremuri şi ca un mijloc de apărare a caselor împotriva aşa-zişilor "morţi vii." Sătenii superstiţioşi le utilizau pentru a alungă vampirii, având credinţă că lumina acestor felinare avea darul de a dezvălui aceşti monştri ascunşi sub aparenţa unor oameni, făcându-i astfel să se îndepărteze.
O legendă modernă a lui Jack O'Lantern
În "Billy & Mandy", un popular serial american de desene animate, Jack O'Lantern este înfăţişat drept un sătean mereu pus pe șotii din aşezarea Endsville. În ciuda felului său plăcut de a fi, el nu se putea împiedică să le joace numeroase feste sătenilor, aşa că, pentru a se răzbuna, aceştia au expediat reginei, că fiind din partea lui, un dar buclucaş. Mâniată, regina a trimis la el moartea cu vestită ei coasă. Jack a reuşit să o păcălească, şi i-a luat coasă, zicandu-i că i-o da înapoi numai dacă îi garantează că va trăi veşnic. Moartea a fost de acord să facă acest târg dar, întrucât nu îi plăcea să fie trasă pe sfoară, i-a retezat capul cu coasă pentru a se asigura că Jack nu le va mai juca renghiuri nici sătenilor. Puţin timp după aceea, Jack a găsit un bostan cu care şi-a înlocuit capul şi l-a numit Jack O'Lantern. Alungat din rândul oamenilor, Jack şi-a făcut obiceiul de a veni totuşi printre ei pentru a le face feste o singură dată pe an, cu ocazia sărbătorii de Halloween.
Scuze ca am raspuns asa greu.
anonim_4396 întreabă: