Noi, oamenii, suntem foarte competitivi. Inca de mici copii avem nevoie de victorii, de laude pentru a sti cine suntem si la ce ne pricepem. Cand vine insa vorba de o infrangere, ne este foarte greu sa o acceptam. Mai ales daca suntem infranti la ce eram noi mai buni.
La sah, infrangerile sunt inevitabile. Pana si marii campioni mondiali au fost infranti in unul din meciurile oficiale, mai devreme sau mai tarziu. Spre exemplu Jose Paul Capablanca il invinge in 1921 pe fostul campion mondial Emmanuel Lasker, devenind el insusi campion mondial, apoi este infrant de Alehin in 1927, pierzand astfel titlul in favoarea adversarului sau.
In primul rand, pentru a te impaca cu ideea infrangerii, este necesar sa analizezi putin problema. Daca ai pierdut o partida de sah, vezi unde s-a produs greseala. Daca este din lipsa unei cunostiinte in deschidere sau o greseala de tehnica in final. In aceasta varianta, greseala poate fi “reparata” prin studiu si nerepetarea ei intr-o partida viitoare.
O infrangere poate fi privita ca o experinta culminanta in dezvoltarea ta, un punct de plecare. E greu sa fii pozitiv dupa un esec, asa ca cel mai bine este sa te relaxezi. Citeste o carte buna, pozitiva, vezi un film relaxant, sau fa ce stii tu mai bine pentru a te simti in largul tau. E timp pentru a analiza greseala si mai tarziu.
Daca te afli in timpul unui turneu de sah, amana pregatirea la adversar pentru ziua urmatoare, cand echilibrul interior se va restabili. Vei vedea ca poti juca mai bine decat in partida pe care ai pierdut-o si ca inca esti un jucator bun, in ciuda greselilor pe care le-ai facut, le faci si le vei mai face in viitor. Infrangerile sunt in continuare posibile, dar si victoriile. Ce este sigur este ca vei da ce-i mai bun atunci cand veti avea o stare de echilibru si optimism si sansele unui succes sunt mai mari.
Andrada Cioteanu,
Daca e sa pierzi ai pierdut pe merit.
Nu se merita sa te superi din acest motiv... dimpotriva, incearca sa inveti ceva pentru ca pe viitor sa devii mai bun
O accept, învăţ din greşelile făcute care m-au dus la acea înfrângere, şi data viitoare încerc să aplic ce am învăţat.
Trebuie sa suporti mereu infrangerile pentru ca asa e viata.Nu poti sa castigi mereu.Si daca te superi nu rezolvi nimic, si din contra iti faci rau tie insuti.
Eu nu ma supar daca sunt invins.Il felicit pe adversar.Dar daca joaca murdar sau triseaza atuncea am cei mai mari nervi
Tac, ma uit putin urat, imi zic in gand : cum am putut de am pierdut?, incerc sa invat din greseli. uit
O infrangere? Daca este vorba ca o prietena sau prieten ma invins il felicit si trec mai departe dar daca un dusman sa ii zic asa sau altcineva pe care il urasc ..pai se schimba totul. Ceeeeeee el m-a batut? Nare cum! asta spun de obicei si incerc sa imi iau revansa..Cateodat infrangerile sunt dureroase dar uneori placute!
Am mai avut infrangeri, dar cel mai bine uit si ma gandesc la victoriile pe care le-am avut!
Unul inteligent, va intra in luptele din care va avea ceva de castigat, chiar daca iese un invingator sau nu. Deci, nu prea ii va pasa daca va pierde lupta, va suporta destul de usor infrangerea. Daca va castiga lupta, va fi doar un bonus pentru el pe langa faptul ca a castigat experienta din lupta aceea.
Zic :
-M-ai batut de data asta, dar vezi data viitoare.
Chiar daca pierd si,, data viitoare'' nu ma enervez zic:
-Tu esti bun la ceva la care eu sunt praf, dar tu nu esti asa bun ca mine la?!
Linistita si impacata cu aceasta intamplare si cu vinta ca voi castiga la altceva.
Cu capul sus.Stiu ca in viata avem parte si de victorii si de infrangeri, dar si de lucruri bune si de lucruri rele.Fiecare infrangere ne intareste si ne da puterea sa mergem mai departe mult mai convinsi. Timpul va sterge toate greselile facute in viata, dar nu si reusitele
Un om inteligent, isi da seama cand urmeaza sa piarda cu ceva timp inainte sa se intample asta. Fie ca vorbim de saptamani sau luni, fie ca vorbim de cateva minute, tot realizezi cand urmeaza sa pierzi.
Infrangerea n-ar trebui sa-ti dea in cap ca un ciocan, dar ar trebui sa te consume. Cei care nu se consuma, de regula nu incearca sa-si dea seama care a fost motivul infrangerii, si persista in greseala.
Am fost invinsa de multe ori si eu nu suport sa fiu invinsa dar mereu vine si randul tau sa castigi...
Destul de bine, am invatat in timp sa ma stapanesc si sa invat din greseli (chiar daca le-am tot repetat).