Tu, te ierti pe tine insuti/insati?

Rar și foarte greu, dar depinde și de greșeală.

Uneori trebuie să te ierți doar ca să te împaci cu tine. Altfel mai devreme sau mai târziu războiul interior te va epuiza și te va doborî.

Dar tu stii ca intre subiect si predicat nu se pune, NICIODATA, virgula?
In alta ordine de idei: filosofia ta seamana izbitor cu a lui NOname! Esti vreun epigon, sau ceva?

Depinde de greseala.
daca am gresit cuiva, ma pun in locul lui si ma gandesc daca merit sa fiu iertata.
vorba lui Noname, este vorba de un razboi interior pe care trebuie sa-l oprim pentru a nu ne face si mai mult rau.

Nu, de ce as face asa ceva? Este modul meu (defect) de a ma modela.Mai adaugi si faptul ca nu uit si de obicei rascolesc trecutul pentru a gasi solutii pentru viitor si realizezi cat de defect sunt.Acuma nu stiu ce sa cred, nu uit ca nu pot sa las trecutul definitiv sau nu pot sa las trecutul in pace ce nu pot sa uit.N-am probleme iertand pe unii cand imi gresesc, deci nu se poate aplica teoria aia "ca trebuie sa te ierti pe tine ca sa ierti pe altii", asa cum nu se aplica nici "trebuie sa te respecti, ca sa respecti pe altii", eu is mai generos, dau de la mine tot si nu las nimic pentru mine.Nu pot sa spun ca ma iert, ci ca realizez ca nu mai pot face nimic sa indrept situatia si cum eu de obicei cand incerc sa indrept o situatie, o stric mai rau, prefer sa o las asa.
Imi place sa existe forfota si razboi in mine, ii mult mai interesant decat "peace and serenity".

Trăiesc cu ideea ca cei din jurul meu să mă poată ierta în primul rând, apoi şi eu o voi putea face liniştită dar niciodată nu voi mai putea avea conştiinţa împăcată.