Tot ce se întâmplă are o cauză. Conștiința e specifică viețuitoarelor. O viețuitoare ca să existe, trebuie să strângă resurse, să se adapteze mediului, deci e mai avantajată atunci când are știință și de aici se ajunge la conștiință. Viețuitoarea e supusă selecției naturale. Selecția naturală păstrează ce e mai performant, iar conștiința e e ceva care ajută viețuitoarea să se adapteze la mediu, să supraviețuiască, să strângă resurse și să se înmulțească. Universul ar cam trebui și el să se supună selecției naturale, că de selecția naturală nimic nu scapă. Dar în cazul în care Universul ar fi permanent (nemuritor sau constant ca formă), adică să nu dispară niciodată, atunci nu i se mai poate aplica selecția naturală. Dacă și-ar schimba forma în timp, atunci ar putea exista o selecție naturală în sensul că o anumită formă e favorizată să țină mai mult sau să se repete mai des.
Modificarea formei (sau dispariția) Universului dacă are loc cu pierderea informației, atunci menținerea formei și a informației ar fi oarecum echivalentă cu o viață. Conștiința există atunci când există memorie care să conțină informații, când există o capacitate de procesare a informației și când există un program, un model de prelucrare a informației. În cazul viețuitoarelor selecția naturală favorizează apariția unui model de prelucrare a informației prin faptul că doar viețuitoarele cu un anumit mod de prelucrare a informației supraviețuiesc și se înmulțesc.
Viața pe care o vedem pe Pământ e o formă temporară de existență a materiei, iar selecția naturală conduce la existența conștiinței.
Dacă Universul ar avea și el o conștiință, ar trebui să-i folosească la ceva, altfel nu are nevoie de ea și nici nu o are.
Conștiința omului care e un roboțel rezultat în urma selecției naturale și a proprietăților materiei are rolul de a favoriza existența și înmulțirea viețuitoarei numită om. Conștiința omului e un mod de adaptare a viețuitoarei la mediu.
Universul ar putea avea și el o conștiință în condiții asemănătoare. Omul fiind nesemnificativ pentru Univers, Universul nu ar avea de ce să comunice informații cu omul. Universul nu ar avea nimic de câștigat dintr-o asemenea legătură.
dragos9234 întreabă: