Ii iubesc pe cei din jurul meu, ii fac sa simta toata iubirea mea si acesta iubire se intoarce insutit inapoi. Asa ca in acest schimb iubesc, sunt iubita.Imi iubesc sufletul.Cred ca acest lucru este important.
Mai bine mai iubesc pe mine, pentru ca de la altii e greu sa ma astept la acest sentiment.
Uneori da, uneori nu, daca vorbim de aspect, in rest da, bineinteles. Eu ma inteleg, eu sunt cu mine cand mi-e greu, eu ma apar, eu am grija de mine, s.a.m.d.
Ma gandesc la mine acum 6-7 luni....nu ma bucura nimic la mine.
Acceptarea de sine este doar inceputul increderi in sine, nu-ti imaginezi ce poti face din tine cand ajungi sa te cunosti cu adevarat! Gandeste-te doar ca controlarea emotiilor este un lucru usor pe langa puterea ce iti este oferita de increderea in fortele proprii si autodisciplina.
''Oameni au putin, fiindca nu cer cea ce merita''
Ce s-o mai dam pe ocolite, sunt narcisist! Chiar daca e o stare morbida, stau si ma intreb, daca nu eu, atunci cine?
Interesant e ca iubirea de sine nu e conditionata, nu trebuie sa ne impunem un anumit standard si in "dragostea" asta, nu exista neajunsuri si despartiri.
E morbida da, poate nu ar fi rau sa o schimbi in bine.
Orice persona se iubeste pe ea insasi, pentru ca asa este aspectul nostru, poate mai frumos, poate mai putin, dar nu noi am ales cum sa ne nastem.
Nu orice persoana.
Unii se urasc, unii simt indiferenta fata de ei insisi.