Va temeti de moarte? Ori de eternitate? V-ati gandit vreodata ce se intampla dupa aceasta viata, in mod constient? Dand la o parte raul, iadul, reincarnarile, toate acestea, in sinea voastra cum va raportati la ceea ce inseamna "moarte"?
"Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei." - Alexandru Vlahuta
Incepem sa murim din clipa in care ne nastem. Cum o facem si cat dureaza, se numeste viata. De ce ar trebui sa ne fie frica de moarte, stiind ca este o destinatie inevitabila?! Tot ce putem face este sa ne calatorim spre ea semnificativ, pentru noi si pentru ceilalti. Ce se intampla dupa ce trecem acel prag, este neimportant, atat timp cat, in momentul trecerii, ne putem uita fara rusine in ochii oamenilor si fara frica in ochii celor de dincolo de prag.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Nu imi este frica de moarte,ca am fost lângă ia,dar nu vreau sa mor,de atunci numai pot vedea in viitor,doar in prezent,si sunt mult mai calm in prezent, moartea este imprevizibila azi ești,maine poti sa mori, asta e viata, eu unu nu am văzut lumina, tunel, nimic, uni au imaginație mai bogata sau vor sa fie vedete pe Youtube
Răspunde
Cum ai fost langa ea? Ce ai patit? Daca se poate spune public, desigur!
Multumesc pentru raspuns!
Meningita bacteriana, nu-mi amintesc cam nimic din acele zile cat am fost inconstient, cand m-am trezit eram in spital
Ma tem de moarte, evident, ma tem in primul rand de modul in care o sa fie, dar ma tem extrem de mult si de faptul ideea ca, ceea ce iubesc, ceea ce imi este drag si ceea ce ma face pe mine fericit nu voi gasi acolo si totul se va incheia,, sub o uitare completa si a unui intreg nimic!
Imi place mult raspunsul tau, nu-l pot aprecia printr-un vot pentru ca sunt junior, dar iti multumesc mult.
Am fost doar sincer,, merci, apreciez si eu aprecierea ta, cum s-ar spune.
Imi place ca mai multi o sa spuna ca nu au frica de moarte, dar daca le pune cineva pistolul la cap sau urmeaza sa fie chinuiti cumva, de o boala sau de o persoana,, isi vor schimba impresia.
Viata de aia este data, sa o apreciezi, pentru ca azi, maine sau poimaine e posibil sa nu mai fii, mai completez cu inca o chestie, multi sunt avari sa o duca extrem de bine aici, dar stau si ma intreb, ce dracului fac ei cu toata bogatia, ca tot mancati de viermi ajung,, asemeni boschetarului de care radeau cu 2 zile in urma, la 2 metri sub pamant/
Ai dreptate, nu neg asta, de asta am si spus ca nu vreau sa mor
Nimeni nu vrea sa moara, ignora-i pe plozii teribilisti care spun ' nu ma tem de moarte' ei sunt primii care la un cutremur de 5 grade se baga sub masa.
Stii care e vorba romanului..Inca 6 luni prin Anglia/Germania, etc., apoi ma intorc. Alea 6 luni se fac 6 ani, ai o vila goala sau alearga un copil prin ea si cam atat. Cand eram mic, obisnuiam sa insufletesc lucrurile, jucariile, fructele, toate lucrurile. Nu constientizam ca tocmai eu sunt insufletit, eram mic, reuseam sa ma bucur de toate asa cum erau sau le faceam eu. Acum cand imi constientizez puterea sau statutul de om, o fiinta atat de complexa si minunata, dar si slabiciunea sa zicem, ca sunt muritor, ma simt ca-ntr-un roller coaster. Oare ce ne face sa ne schimbam atitudinea asupra vietii? Experientele traite? Cred ca traim tot felul de experiente si copii fiind, si atunci suntem afectati, si atunci plangem sau radem, dar o preluam altfel. Pentru ca nu constientizam in totalitate ce se petrece. Si atunci, daca tocmai constientizarea acelui fapt ne intristeaza, cum sa il preluam sau cum sa facem sa nu ne afecteze? Mai exact, primesti un glont (presupunem ca nu te ucide), la spital ti-l scoate, iti curata rana, te vindeci. Dar daca iti creezi un fel de scut astfel incat gloantele ricoaseaza din tine si nimic nu te poate atinge sau afecta, dobori. Te-ar scuti si de procesul de vindecare, dar si de durere. Si punand in practica scutul, care e siguranta ca nu vei deveni un om blazat? Stiu ca sunt multe presupuneri, iar adevarul, din nou, e strecurat undeva intre. Sau mai bine spus, cea mai buna solutie.
Bucuria are picioare scurte ca si minciuna, oare ne mintim singuri cand suntem fericiti pe perioade scurte?
Viata e scurta si nu prea, ai acces la tot felul de emotii, sentimente, frici. Cea mai mare bucurie pe care o ai e sa traiesti si sa te folosesti cum trebuie de ea,, cea mai mare sunt lucrurile care duc la oprirea fericirii, evenimentele care duc la moarte, parerea mea/
O alta lume deci..sa mergem in spre ea.
Nu stiu dar in unele momente ma gandesc ca oriunde este mai bine decat aici.
De ce sa te temi de ceva inevitabil? Chiar daca exista sau nu o continuare intr-un mod in care noi o putem sau nu intelege, de ce sa te stresezi pe o chestie care este batuta in cuie? Pe acest principiu merg. Evident, frica de moarte este instinctuala, cum a zis cineva mai sus cu pistolul, aia nu e frica constienta, e frica instinctuala. Daca esti constient de factorii care stau la baza mortii o sa iti fie frica la fel de tare in fiecare moment al vietii. Prima oara cand am constientizat moartea, era pe la 12-13 ani. Eram foarte marcat, si din pacate asta a continuat pana pe la 17-18 ani, ajunsesem depresiv, desigur nu se vedea in viata de zi cu zi, dar era o lupta grea in creierul meu. Pana la urma, m-a ajutat mult faptul ca am mers biserica, dar nu unde am fost botezat, aveam nevoie de ceva nou, ceva pentru tineri, si am gasit biserica nouapostolica. M-a ajutat mult asta in urmatorii ani, dar nu a fost factorul decisiv. Formarea mea filozofica a fost totul, am invatat despre dumnezeu, despre viata, si despre oamenii intelepti care au trecut prin viata. Prin urmare in acest moment ma ghidez strict dupa ce a spus Pascal pe patul sau de moarte- „dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut".
Ai pierdut o viata in care ai crezut in ceva, daca dupa ce mori dai de alah ce faci? asta nu e o garantie
Ce fel de biserica e aceasta? Sincer, nu am mai auzit pana acum. De pe net, inteleg ca tine de catolicism. Crezi in purgatoriu?
Stai putin, biserica de care am vorbit eu se numeste nouapostolica, tu spui de catolicism, adica 2 lucruri total diferite. Eu nu cred in totalitate in toate conceptele pe care biserica ni le spune, rai, iad, si asa mai departe, cred doar intr-o divinitate si in faptul ca noi trebuie sa fim oameni buni. Nu cred in mituri si superstitii, cred doar in fapte, un fapt pe care il putem vedea zilnic suntem noi oamenii, o creatie care sunt sigur ca esti de acord cu mine, este peste cunoasterea noastra. Si repet, cel mai bun pariu de probabilitate este ca dumnezeu exista!
Singurul lucru de care ma tem, este singuratatea.
Moartea e un lucru garantat de care nu ar trebui sa ne fie frica.
Nimic.
Trăiești ca să mori, restul e de umplutură.
Reîncarnarea, Raiul, Iadul, Dumnezeu, Allah, Buda și restul sunt doar creații ale oamenilor plictisiți și nimic în plus.
Va temeti de moarte?
Nu. Ma tem de durere. Cand esti mort nu mai simti nimic.
Ori de eternitate?
Nu. De ce m-as teme de asa ceva? Chiar daca sufletul ar fi etern, corpul nu este iar amintirile nu ar fi foarte accesibile.
Dand la o parte raul, iadul, reincarnarile, toate acestea, in sinea voastra cum va raportati la ceea ce inseamna "moarte"?
Cred intr-un fel de reincarnare si ca iadul si raiul sunt stari de spirit pe care le atingi pe Pamant. In functie de modul in care traiesti / vezi lucrurile poti spune ca traiesti in rai sau in iad.
Moartea reprezinta pentru mine distrugerea unui corp inutil.
Ce rost ar avea ca o persoana de 80 de ani, bolnava, sa ramana nemuritoare dar tot sa simta durerea?
Chiar daca nu ma tem de asta, mi-as da viata numai pentru o persoana iubita. Nu vreau sa pierd ce am realizat pana acum.
Cine se naste in virtutea hazardului are teama de moarte; dar cine vietuieste pentru a intelege infinitul, nu poate muri
Profund citat, cred ca si adevarat. Eu unul ma tem, dar nu mereu m-am temut. Am avut niste atacuri de panica in trecut, iar de atunci m-am schimbat complet ca om, am tot felul de frici.
Nu-i un citat; este propria-mi cugetare.
Nu, nu ma tem de moarte.
Cred ca spiritul controleaza corpul,iar corpul e doar un instrument cu ajutorul caruia sa se desfasoare aici.
Moarte nu e ceva trist pentru mine, cred in reincarnare eu.
Cred ca o sa fie mai bine dupa moarte,n-are cum sa fie asa mult primitivism dincolo ca pe aici.
O sa imbratisez moartea ca pe Megan Fox cand vine.
Am mai multe planuri si aici,doar ca mna,traiesc intr-o societate plina de ignoranti,idioti,falsi, care nici macar nu mai trebuie numiti "oameni" majoritatea ci doar "vite" ca tot ii controleaza astia mai rau ca la hipnoza.
Sunt ok, am zile bune, proaste, dar se putea mai bine.
Tu?
Orice om se teme de ele pentru ca ii sunt insondabile (sau nesemnificativ sondabile, in orice caz). nu poti sa dai la o parte raiul, iadul si reincarnarea pentru ca unii asa se raporteaza la moarte, chiar daca pe tine nu te satisfac neaparat aceste filosofii. de-a lungul timpului, omul a avut destule incercari de a trata subiectele mortii, inexistentei, scopului sau in univers samd, insa nu cred ca a gasit cineva vreun raspuns definitiv, pentru ca, foarte probabil, nici nu exista unul. certitudinea mi se pare aroganta, asa ca eu raman la incertitudine. insa exista multe abordari interesante care merita explorate, poti incerca sa citesti (despre) kierkegaard, nietzsche, camus, sartre, dar nu numai. lista e lunga si deschisa.
poftim, de exemplu, un fragment care vorbeste despre conceptul absurdului: http://pastebin.com/8RqX0xFM
Iti multumesc mult pentru raspuns, am sa ma uit si am sa citesc.
Nu cred in rau, iad, nici in rencarnare, moartea pentru mine inseamnã unirea cu tot ceea ce existã, nu are de ce sa-mi fie frica, este doar o iluzie, doar prezentul existã când esti in viata, dupã ce Murim o sa ramâna tot ce am facut in viata asta pentru totdeauna, e ca si acest text care il scriem, daca il vezi tu in viitor nu inseamna ca este mort, viata este exact ca niste cuvinte scrise, ca intr-o carte sau aici pe TPU, asta nu inseamna ca o sa dispara in viitor, o sa ramâna in memorie si pentru totdeauna la fel ca fiecare moment petrecut in prezent.
Pai orice om se teme de suferinta, indiferent ca e psihica sau fizica.Cand mori dispare totul, ceea ce inseamna ca nici suferinta nu mai e acolo.Nu stiu daca poti vedea moartea ca pe ceva infricosator, mai de graba ca pe ceva ''naspa'' pentru ca fiind mort nu mai poti sa faci nimic din ce-ti place, asta nu mai e valabil cand esti deja mort pentru ca nu mai poti gandi deloc si automat nu te mai poti gandi nici la asta, constiinta zboara.E aiurea cand te gandesti la asta acum cat inca esti in viata.
https://imgur.com/a/HZ4p8pN Ala rau e gandul mortii, nu moartea in sine.
Nu stiu de ce, care e motivul, si nu doar la mine am vazut chestia asta, dar mi se pare din ce in ce mai greu sa traiesti in ziua de azi. Nu bat niciun apropo la suicid, dar simt o atmosfera apasatoare, grea, parca pluteste in aer. Gandul mortii e cel mai enervant in momentul in care se transforma intr-o busola care-ti coordoneaza viata. Si e foarte greu sa scapi din el.
Cel mai probabil o sa ajung intr-o vaza, in cel mai rau caz ma mananca viermii. Cam atat. Ai murit, end of story, the end, goodbye.
Nu stiu exact dar nu stiu ca mi-a trecut teama de toate si imi va parea rău de cei ii voi lasă singuri de voi murii iar de as putea sa traiesc cat vreau ad face multe si nu doar pentru mine.
Ne nastem ca sa murim, unii isi mai lasa amprenta, insa majoritatea trec neobservatii prin viata. Ne stresam prea mult degeaba. Stim ca toti avem aceeasi soarta.
Din punctul meu de vedere, traim degeaba.
Nu imi e frica de ceva ce trebuie sa se intample iar eternitatea nu exista, n-are rost sa o discutam. Dupa moarte, nu mai ai constiinta, nu mai stii ce se intampla.
Crezi ca dupa viata asta se gata totul? Ideea de eternitate pare inspaimantatoare, cand te gandesti la ceva ce continua fara sfarsit, ca un tren care nu ajunge niciunde. Cred ca, asa cum ai spus si tu, unii-si lasa o amprenta in aceasta viata, dar cu totii ne lasam amprenta in viata cuiva, fie ca e murdara sau nu. Cred ca omul e o minune prin simpla lui constructie, e uimitor ce se creatura complexa si minunata e omul, o astfel de fiinta nu cred ca poate trai degeaba. Atunci totul ar fi un non-sens.
Pentru noi se sfarseste. Chiar daca ar exista o eternitatea pentru noi nu exista din moment ce nu putem sa o constientizam. Intr-adevar, omul...viata e ceva neexplicabil care poate e mai bine sa ramana asa.
Mie nu imi este frica de moarte caci stiu ce inseamna suferinta, nu atat fizica, ci cea ca lasi in urma persoane indurerate.
Daca doar sufletul ar fi etern, atunci nu mi-ar fi frica de moarte. Daca si corpul ar fi etern, atunci probabil as vrea sa mor.
In mod constient, m-am gandit doar ca voi trai in iad sau rai o perioada, iar apoi ma voi reincarna.
-
anonim_4396 întreabă:
4 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
