Va temeti de moarte? Ori de eternitate? V-ati gandit vreodata ce se intampla dupa aceasta viata, in mod constient? Dand la o parte raul, iadul, reincarnarile, toate acestea, in sinea voastra cum va raportati la ceea ce inseamna "moarte"?
"Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei." - Alexandru Vlahuta
Incepem sa murim din clipa in care ne nastem. Cum o facem si cat dureaza, se numeste viata. De ce ar trebui sa ne fie frica de moarte, stiind ca este o destinatie inevitabila?! Tot ce putem face este sa ne calatorim spre ea semnificativ, pentru noi si pentru ceilalti. Ce se intampla dupa ce trecem acel prag, este neimportant, atat timp cat, in momentul trecerii, ne putem uita fara rusine in ochii oamenilor si fara frica in ochii celor de dincolo de prag.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Ne nastem ca sa murim, unii isi mai lasa amprenta, insa majoritatea trec neobservatii prin viata. Ne stresam prea mult degeaba. Stim ca toti avem aceeasi soarta.
Din punctul meu de vedere, traim degeaba.
Nu imi e frica de ceva ce trebuie sa se intample iar eternitatea nu exista, n-are rost sa o discutam. Dupa moarte, nu mai ai constiinta, nu mai stii ce se intampla.
Răspunde
Crezi ca dupa viata asta se gata totul? Ideea de eternitate pare inspaimantatoare, cand te gandesti la ceva ce continua fara sfarsit, ca un tren care nu ajunge niciunde. Cred ca, asa cum ai spus si tu, unii-si lasa o amprenta in aceasta viata, dar cu totii ne lasam amprenta in viata cuiva, fie ca e murdara sau nu. Cred ca omul e o minune prin simpla lui constructie, e uimitor ce se creatura complexa si minunata e omul, o astfel de fiinta nu cred ca poate trai degeaba. Atunci totul ar fi un non-sens.
Ce fel de biserica e aceasta? Sincer, nu am mai auzit pana acum. De pe net, inteleg ca tine de catolicism. Crezi in purgatoriu?
Nu stiu de ce, care e motivul, si nu doar la mine am vazut chestia asta, dar mi se pare din ce in ce mai greu sa traiesti in ziua de azi. Nu bat niciun apropo la suicid, dar simt o atmosfera apasatoare, grea, parca pluteste in aer. Gandul mortii e cel mai enervant in momentul in care se transforma intr-o busola care-ti coordoneaza viata. Si e foarte greu sa scapi din el.
Stii care e vorba romanului..Inca 6 luni prin Anglia/Germania, etc., apoi ma intorc. Alea 6 luni se fac 6 ani, ai o vila goala sau alearga un copil prin ea si cam atat. Cand eram mic, obisnuiam sa insufletesc lucrurile, jucariile, fructele, toate lucrurile. Nu constientizam ca tocmai eu sunt insufletit, eram mic, reuseam sa ma bucur de toate asa cum erau sau le faceam eu. Acum cand imi constientizez puterea sau statutul de om, o fiinta atat de complexa si minunata, dar si slabiciunea sa zicem, ca sunt muritor, ma simt ca-ntr-un roller coaster. Oare ce ne face sa ne schimbam atitudinea asupra vietii? Experientele traite? Cred ca traim tot felul de experiente si copii fiind, si atunci suntem afectati, si atunci plangem sau radem, dar o preluam altfel. Pentru ca nu constientizam in totalitate ce se petrece. Si atunci, daca tocmai constientizarea acelui fapt ne intristeaza, cum sa il preluam sau cum sa facem sa nu ne afecteze? Mai exact, primesti un glont (presupunem ca nu te ucide), la spital ti-l scoate, iti curata rana, te vindeci. Dar daca iti creezi un fel de scut astfel incat gloantele ricoaseaza din tine si nimic nu te poate atinge sau afecta, dobori. Te-ar scuti si de procesul de vindecare, dar si de durere. Si punand in practica scutul, care e siguranta ca nu vei deveni un om blazat? Stiu ca sunt multe presupuneri, iar adevarul, din nou, e strecurat undeva intre. Sau mai bine spus, cea mai buna solutie.
Pentru noi se sfarseste. Chiar daca ar exista o eternitatea pentru noi nu exista din moment ce nu putem sa o constientizam. Intr-adevar, omul...viata e ceva neexplicabil care poate e mai bine sa ramana asa.
Stai putin, biserica de care am vorbit eu se numeste nouapostolica, tu spui de catolicism, adica 2 lucruri total diferite. Eu nu cred in totalitate in toate conceptele pe care biserica ni le spune, rai, iad, si asa mai departe, cred doar intr-o divinitate si in faptul ca noi trebuie sa fim oameni buni. Nu cred in mituri si superstitii, cred doar in fapte, un fapt pe care il putem vedea zilnic suntem noi oamenii, o creatie care sunt sigur ca esti de acord cu mine, este peste cunoasterea noastra. Si repet, cel mai bun pariu de probabilitate este ca dumnezeu exista!
Bucuria are picioare scurte ca si minciuna, oare ne mintim singuri cand suntem fericiti pe perioade scurte?
Viata e scurta si nu prea, ai acces la tot felul de emotii, sentimente, frici. Cea mai mare bucurie pe care o ai e sa traiesti si sa te folosesti cum trebuie de ea,, cea mai mare sunt lucrurile care duc la oprirea fericirii, evenimentele care duc la moarte, parerea mea/
-
anonim_4396 întreabă:
4 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
