Eu traiesc, si mai trag cu ochiul, din cand in cand, sa vad cui sunt pe plac, sau cine e pe placul meu.
Mi-am dat seama si eu destul de greu ca nu am de ce sa fiu omul biscuite, care place tuturor.
Termenul asta vine din antichitate. Exista o virtute romana foarte apreciata: Pietatea. Romanilor le placea sa spuna ca ei au virtutea asta in cea mai mare masura, era virtutea romana prin excelenta. Iar pietatea presupunea sa respecti toti zeii, indiferent ai cui. Daca cineva nega un zeu, era ateu, nu credea in zeul respectiv, si asta era o mare problema: inseamna ca nu era pios. Evreii au fost banuiti de ateism de toti ceilalti locuitori ai Imperiului, totusi se presupunea ca or fi facut ei loc zeilor cumva (zeilor in afara de YHVH, care in ''interpretatio romana'' era Jupiter), printr-o ''interpretatio iudaica'' secreta; dar cand au aparut crestinii, a fost clar: Astia neaga toti zeii in afara de unul! Ateism agravat si impietate crasa!
Intr-o piesa de teatru popular traditional chinez, personajul principal, acuzat de tradare, are un raspuns superb: ''Mai bine tradez intreaga lume, decat sa ma tradez pe mine!''
Poate fiind pe placul meu, sunt și pe al altora. Asta ar fi un bonus, dar în general trebuie sa fii ok și pentru ceilalți pentru a te putea integra în societate.
Traiesc in asa fel incat sa fiu mandru de mine.
Asta inseamna pentru fiecare ceva diferit, unii sunt mandri de ei fiind niste idioti, altii sunt mandri de ei fiind niste oameni care contribuie cu ceva in lumea asta, difera de la persoana la persoana.
RAY întreabă: