E normal sa-ti faci planuri in linii mari cu ce urmeaza sa faci, sa ai o idee despre ce, cum si cam cand se produce, dar de la asta pana a planui pana in detaliu e deja mult, din punctul meu de vedere cele mai frumoase lucruri/evenimente se produc spontan, atunci cand te astepti mai putin sa te suprinda viata in cel mai placut mod si sa-ti arate ca lucurile mici si cu dragoste n-au nevoie de planuri. Consider ca ideea de a-ti planui viata in detaliu reprezinta in primul rand o pierdere de timp, facand asta excesiv trece viata pe langa tine si nici nu ai timp sa o observi, te afunzi prea mult si nu reusesti sa te bucuri de viata asa cum e ea, si cu bune si cu rele. Parerea mea...cred ca viata trebuie planuita atat cat sa-i dam un curs frumos dar niciodata mai mult, si oricum lucurile care au de se intamplat se intampla indiferent de detaliile planului nostru, viata e facuta s-o traiesti, nu s-o planuiesti asa minutios pentru ca in fond si la urma urmei toti plecam din lumea asta candva.
Si eu imi planific viata mereu pentru ca imi place siguranta.
Spontaneitatea ma face sa ma simt incomod si nesigura.
Nu plănuiesc nimic.
De obicei planurile mele nu sunt mai lungi de 2-3 zile.
Îmi place să hotărăsc totul pe moment.
Și eu îmi făceam planuri pana nu de mult. Absolut totul era așezat în detaliu, dar mereu apărea ceva și ma făcea sa deraiez de la traseu. Asa am ajuns sa nu-mi fac planuri pe o perioada prea lunga sau prea bine puse la punct.
Iesi din zona de confort. Daca cineva te invita undeva si nu aveai in plan sau te simti nepregatita du-te. Asta e un exemplu.
anonim_4396 întreabă: