Vreau sa va istorisesc o poveste adevarata, povestea vietii mele, si sa incep cu inceputul : cand eram mica ma jucam cu un baiat, cu trei ani mai mare decat mine. Stateam sub vie si ne jucam cu betele sau pietrele. Ne duceam pe vale cu dulciurile furate pe furis din camara bunicilor si alergam in bataia soarelui ce apunea. Stateam pe iarba umeda pana ce luna ajungea sus pe cer. Nu ne pasa, eram copii, si viata era usoara si frumoasa. Toate acestea erau vara. Cand vacanta se sfarsea, plecam la oras, stiind ca ne vom reintalni vara viitoare. Dar urmatoarea vara nu ne-am mai intalnit. Cand am venit eu el lipsea si invers. De atunci, de 5 ani, nu l-am mai vazut si nu ne-am mai intalnit. Acum, uitandu-ma pe pozele unei fete cu care am fost in tabara, am vazut un baiat ce s-a dovedit a fi cel cu care am copilarit. Aceiasi ochi, acelasi zambet, acelasi nume... el este! Cum se va termina aceasta poveste daca voi avea curaj sa vorbesc cu el si sa il intreb daca isi mai aminteste cand eram doar niste copii si nimic altceva nu mai conta?
Ordonare:
După relevanţă
Hey
in primul rand povestioara ta mi s-a parut extrem de frumoasa,si parerea mea este ca asa niste clipe minunate nu au putut fi uita-te nici de el; voi v-ati completat copilaria unul altuia,gandeste-te cat de bine ar fi sa va vedeti din nousunt sigura ca s-ar bucura foarte mult sa te revada,chiar daca odata ce va intalniti din nou nu veti mai putea retrai clipele din copilariefa-ti curaj si intreba-l daca-si mai aduce aminte de tine,iar daca nu incearca sa-i deschizi tu ochiiexista sansa sa va intelegeti la fel de bine si sa fiti niste foarte buni prieteni in continuarela fel ca pe vremuri
nu poti sti niciodata ce se ascunde in spatele unei persoane, dar asta depinde de ce fel de persoana este el acum, cat de mult s-a schimbat si ce parere are acum despre tine
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
