Vreau si eu informatii despre o personalitate romaneasca care a trait in diaspora.sau macar exemple

EMIL CIORAN:
Viata lui Emil Cioran

Între 1928 şi 1932 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti iar începând din ultimul an începe să publice articole în periodicele "Calendarul", "Gândirea", "Vremea", "Azi".

Viata lui Emil Cioran
Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian, iar în acelaşi an (1932) se înscrie la doctorat, sperând să obţină o bursă pentru Franţa sau Germania. În 1934 îi apare prima carte, "Pe culmile disperării", pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi.

Viata lui Emil Cioran
Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte să se stabilească definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935 se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an postul de profesor de filosofie la Liceul Andrei Şaguna din Braşov iar în anul următor, 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului francez din Bucureşti, bursă care i se va prelungi până în 1944.

Viata lui Emil Cioran
În 1940 începe să scrie "Îndreptar pătimaş", ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă va fi încheiată în 1945, an în care se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945 începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Editura Gallimard prima carte, "Précis de décomposition"; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană.

Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în anul 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Saint-Beuve, Combat, Nimier). Se stinge din viaţă la Paris în 1995.

"Aveam şaptesprezece ani şi credeam în filosofie. Tot ce nu avea legatură cu ea mi se părea păcat sau abjecţie"(2, pag.248) mărturiseşte Emil Cioran la începutul unui capitol din "Tratatul de descompunere", scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se aşternea vederii, se abandonează filosofiei, cu toate că o considera impersonală, ca neexprimând nici autenticitatea filosofului, a gânditorului, nici ritmul fiinţei umane.

Filosofia ca nelinişte impersonală este soluţia tuturor celor care fug şi se ascund de exuberanţa vieţii, viaţa nu se poate evita prin explicaţii, prin filosofări; viaţa trebuie trăită, îndurată, iubită sau urâtă, adorată sau temută, într-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de însuşi ritmul fiinţei, de toate oscilaţiile şi disonanţele acesteia.
( a trait si in franta)
sau



CONSTANTIN BRANCUS
Constantin Brancusi

Constantin Brâncuşi, (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957).

Urmează Şcoala de meserii din Craiova (1894-1998), apoi Şcoala naţionala de arte frumoase din Bucureşti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. Î n timpul studiilor realizează bustul Gheorge Chitu, un Cap de expresie, ca si o serie de copii - Ecorseul (împreună cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon. Mai realizează busturile Georgescu-Gorjan (1902) si General Dr. Carol Davila (1903), aşezat mai târziu (1912) în curtea Spitalului militar din Bucureşti.

In 1904 porneşte spre Paris, trecând prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elveţia. Obţinând o bursa in Franţa în 1905, se înscrie la Şcoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician în atelierul lui Rodin, pe care îl va părăsi, orgolios si plin de încredere, comparându-l pe maestrul sau cu un arbore la umbra căruia iarba nu creste. Brâncuşi creează acum Portretul lui Nicolae Darascu, Bust de băiat, Cap de băiat, Dupliciu (1906) apoi Rugăciunea si Portretul lui Petre Stanescu, ce constituie un ansamblu funerar comandat pentru Buzău (1907).

Artistul începe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se îndepărtează acum de incidentele de tip impresionist (Rodin) pentru a începe, in condiţiile afirmării unor tendinţe raţionaliste, intre care cubismul, o lunga lupta pentru surprinderea esenţei, a ceea ce este durabil, sustras clipei. Cuminţenia pământului, o prima versiune a Sărutului (1907), Somnul (1908), Muza adormita (1909-1910), Pasărea măiastră (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice, ale etniilor negre sau oceanice. In aceasta perioada se împrieteneşte cu Modigliani. Un alt prieten al sau, pictorul Henri Rousseanu, ii spune lui Brâncuşi profeticele cuvinte: "... Tu ai transformat anticul in modern". Sculptorul - din ce in ce mai cunoscut - se bucura de succes si in S. U. A., la New York, unde, in 1913, participa la Expoziţia internaţională de arta moderna îşi deschide prima sa expoziţie personala. Expune la manifestările grupărilor " Tinerimea artistica", " Arta Româna, ", " Contimporanul" etc. In atelierul sau vor veni sa lucreze mai mulţi tineri artişti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s. a.

Sculptorul caută principiile fundamentale ale formei, degajând-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structura a formelor organice are loc odată cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vieţii (Principesa X, 1916; Primul strigat, 1917; Nou nascutul, 1920; Domnisoara Pogany, Leda, 1920; Inceputul lumii, 1924). Seria de " Pasări în văzduh" aduce ideea ridicării in spaţiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta. Brâncuşi reuşeşte sa anuleze efectele gravitaţionale, dematerializând, printr-o şlefuire îndelunga, volumele. Alteori - cazul Coloanelor fără sfârşit dintre 1918-1928 - ideea de înălţare este asigurata de creşterea pe verticala a unor modului geometrici. Este o perioada când sculptorul face schite si pentru comanda - nerealizată - a maharajahului Yeswart Rao Holkar Bahadur, pentru un Templu al meditaţiei (1933).

Brâncuşi vine in România dând curs chemării Ligii naţionale a femeilor din Târgu Jiu, care dorea sa închine un monument eroilor patriei cazuri in timpul primului război mondial. Realizează tripticul Masa tăcerii, Poarta sărutului si Coloana fără sfârşit (1937-1938) - capodopera a marelui artist. Aici, ca si in alte opere, Brâncuşi regăseşte dimensiunile artei populare, ale întregului patrimoniu cultural românesc, pe care le-a introdus in atmosfera agitata a artei moderne. Atitudinea constructiva, pozitiva, ce se degaja din aceasta abordare a fenomenelor vieţii face din Brâncuşi unul din creatorii ce au marcat decisiv evoluţia sculpturii moderne

Revelaţia străvechii culturi îi oferă nu atât o sumă de morfologii reale fireşte, dar reduse la un pitoresc invocat de unii exegeţi ai săi - ci mai ales o structura morala si filosofica. Preluând elemente de limbaj din zăcământul culturii populare, Brâncuşi încarcă opera sa de forte miraculoase. Iluminat de cultul pământului patriei şi al strămoşilor săi, sculptorul, " Genius loci al Romaniei", cum îl numea Giulio Carlo Argon, este fascinat de zorii naşterii omului, descoperind, in fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vieţii - naşterea, iubirea, munca, creaţia, moartea. Spaţiul închis, circular, al marilor sanctuare dacice din Munţii Orăştie, măsurând scurgerea vremii şi menţinând treaz spiritul, este reluat de Brâncuşi cu dorinţa de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile trecut, prezent şi viitor se uni...