Probabil inca 5-6 luni.
Pana nu vor mai fii nici un caz.
Romania acum se extinde masiv.
Abia a ajuns la 8000 de infectati si 421 de morti.
Probabil ca in realitate sunt de 3 ori mai muti, ceea ce este deja ingrijorator, fiindca lumea nu ia in srios penademia asta mortala.
De-a lungul timpului, orice pandemie ținea cel puțin 2 ani de zile, cu scurte perioade de repaus. Se pare că nici actuala pandemie nu se va abate de la regulă.
Precum ați văzut că în China, există o puternică cenzură referitoare la acest subiect. Mai ales că deja se vorbește despre faptul că au reînceput noi cazuri de contaminare, după ce au zis inițial, că nu mai au cazuri noi.
Probabil, același lucru se va întâmpla și în alte țări din lumea asta.
Dar, atât timp cât nu va exista înțelegere din partea oamenilor, o guvernare responsabilă, posibil ca întreg anul acesta să fie compromis.
Economia si scolile vor incepe in iunie
dar cei care pot lucra de acasa vor fi tinuti acasa pana se termina de tot
iar de terminat se termina in cel putin 4 luni in cel mai bun caz, cand se termina testele de vaccin/medicamente asta tine 3 luni, iar apoi incep sa fie produse in masa, inca 1-2 luni
"dar cei care pot lucra de acasa vor fi tinuti acasa pana se termina de tot", pe bune? O sa ma tina sa lucrez de acasa inca 4 luni? Mama... imi vine deja sa ma urc pe pereti!
Da, te cred
insa, asta e logica simpla, pana nu e sigur, oamenii care nu au NEVOIE sa iasa ca sa isi faca treaba, nu o sa fie lasati sa iasa
Cum sa mai tine 4 luni . Mai oameni buni, voi stiti ce inseamna 3 luni de inactivitate publica? Se duce drku economia mondiala si odata cu ea si sistemul medical. Intr o luna trebuie sa dea drumu la tot, asta e clar, altfel vom muri de foame nu de coronavirus
Eu cred ca pana in iunie sigur, sper sa nu fie adevarat dar lucrurile nu evoluează.
Anonim5084689 întreabă: