Bună, Carla_volea!
Problemele din familia cu care eşti în casă aproape tot timpul acum se pot uşor accentua datorită timpului în plus petrecut împreună şi pentru faptul că, atunci când suntem stresaţi, cum este probabil cazul acum, tindem să răspundem la un pericol mai degrabă decât să creăm relaţii armonizate. Este natura noastră, aşa funcţionează organismul şi este bine să ştii că poţi face lucruri ca să impulsionezi relaţiile pe direcţii mai pozitive.
În primul rând, relaţia cu tine şi propriul stres. Conştientizează faptul că acum e o perioadă grea pentru tine, aşa cum este şi pentru ceilalţi membri ai familiei şi atâţia oameni. Este firesc că uneori reacţionezi poate altfel decât ţi-ai dori. Caută pe cât posibil să accepţi şi să te priveşti pe tine cu compasiune când îţi pierzi răbdarea. Reuşind să te accepţi astfel pe tine, vei reuşi să le oferi şi copiilor altă înţelegere, mai aproape de ceea ce vrei cu adevărat să le transmiţi - să vă calmaţi şi să fiţi bine împreună.
Sunt câteva lucruri dovedite să ajute la calmare, atunci când te simţi stresată, îţi pierzi răbdarea, eşti sub presiune. De exemplu: să respiri adând, să te speli cu apă rece pe faţă, să îngâni un cântec, să meditezi sau să te rogi, să găseşti ceva amuzant (glumiţă sau orice) de care să râzi, să te uiţi la o poză cu cineva drag sau să îţi aminteşti un moment frumos împărtăşit cu acea persoană, să conştientizezi senzaţiile fizice pe care le ai chiar în prezent. Acestea sunt exemple de lucruri care ajută la reducerea nivelului de stres pe moment şi facilitează o atitudine mai calmă. Vezi ce anume merge pentru tine şi îi poţi ajuta şi pe copii să înveţe cum să fie mai calmi.
Alt aspect de luat în considerare este timpul împreună şi timpul pe care fiecare membru al familiei îl are pentru sine. Pe cât programul vă permite, încercaţi, dacă doriţi, să programaţi un timp din zi în care fiecare este liber şi puteţi face împreună ceva plăcut - o conversaţie despre subiecte de care vă bucuraţi, un joc în familie, masa în familie sau un hobby comun. Acest timp împreună poate ajuta la coeziunea voastră şi poate întări legăturile afective pozitive. Contează totuşi să fie programat şi un timp al fiecăruia, în care să se ocupe de ceva doar pentru sine fără a fi deranjat. Ca oameni avem nevoie atât de contact cu ceilalţi, cât şi de timp numai pentru noi - fiecare în diferite măsuri, bineînţeles. Ideea de programare este numai o sugestie şi rămâne ca voi să exploraţi împreună dacă şi în ce fel vi se potriveşte.
Eu aud din mesajul tău intenţiile tale bune pentru familia ta şi dragostea pentru copii tăi. Acesta este un început excelent. Cu compasiune şi răbdare, sigur veţi găsi un mod de adaptare împreună.
Sănătate şi pace!
Să te adaptezi situației, acesta este singurul lucru pe care îl poți face, si fiind dta matură să îi ajuți pe toți să înțeleagă că este nevoie de disciplină și respect ca să puteți conviețui împreună. Când îți pierzi răbdarea respiră liniștit și adânc ca să recâștigi răbdare.
Noi avem 7 copii și mă rog zilnic și citesc Biblia ca să am înțelepciune și energie pentru ei.