Sunt asa de agitata cu toata situatia asta cu coronavirus, incat stresul efectiv devine mai nociv decat virusul in sine. Uneori simt ca innebunesc si nu ma gandesc decat la faptul ca, dupa cate am auzit si citit in media, anul viitor va fi aceeasi situatie. Nu suport scoala de acasa si mi se pare mai obositoare decat scoala clasica, deoarece nu e ca modelul home schooling, ci mult mai presanta si stresanta, doarece avem 4-5 ore pe zi una dupa alta.
As dori sa stiu daca modul meu de a gandi este ciudat, si stiu ca poate multi vor critica, insa eu consider ca numai imunizarea colectiva ne poate scapa de virus, deoarece daca asteptam un tratament minune vom pierde(probabil) ani din viata. Imaginati-va cum ar fi sa se opreasca totul pentru 10 ani, sa nu poti sa vezi pe cineva drag, sa nu iti mai tii bunicii de mana, sa te izolezi si sa te temi de viata de parca ai fi murit deja. Ma simt mai depresiva decat de obicei, si desi sunt o persoana introvertita, imi e dor sa merg la scoala, de activitate in sine, nu numai de persoane, imi lipsesc banalele cumparaturi. Nu inteleg cum acum multi ani, neavand nimic, oamenii au trecut peste multe, iar acum, avnd atat de multe, nu fac nimic. Nu stiu ce sa mai fac, deoarece sunt constienta ca nimeni nu ne va da bani ca sa stam si ca la un moment dat va trebui sa iesim iar in lume.
As vrea sa cred ca totul va fi bine, si sa uit chiar pentru o ora, atat, insa nu pot cand vad ceea ce se intampla peste tot.
Atat isterie ne distruge incet, incet, si vreau sa cred ca putem avea un viitor, ca exiata maine si nu doar azi. Uneori cred ca statul face gresit ceea ce face, deoarece,chiar daca se imbolnavesc oameni, vor fi pierderi mai mari daca opresc totul in loc, ca intr-un vid.
Nu stiu cum si de ce, insa virusul asta a venit, si au fost momente mai grele in istorie, gripa spaniola de exemplu, peste care oamenii au trecut, sau epidemia de ciuma. Stiu ca poate veti spune: " esti nebuna/ vrei sa mori si sa transmiti virusul mai departe", insa asta e adevarul, nu putem sta in loc la infinit, si nu pitem lucra numai de acasa, unde ar fi voata noastra, cum am trai? Daca asta e viata de acum inainte, monotona, deprimanta, care trece fara sa simti si care fura nu ofera, care te tine captiv si care te yermina incet, atunci cum mei e moartea? Stiu ca suna prosteste, si as prefera sa ies si sa traiesc, chiar daca nu faceam cele mai distractive lucruri, chiar daca imi placea sa citesc o carte in loc sa merg la petreceri, imi placea sa fac asta in liniste. Nu inteleg oamenii care spun " nu imi las copilul la acoala, la bunici, la cumparaturi, ca sa nu ia virusul", insa ce facem daca asta ne ia viata pur si simplu, daca ne rapeste ani intregi fara sa vedem macar?

Este doar o situatie temporara care va trece. Ai fost fortata sa stai doar 5-6 saptamani in casa, pana acum, deci nimic atat de grav sau de speriat, doar ca nu esti obsinuita sa ti se impuna ceva si de aceea te revolti.
Orele online sunt mult mai suoare si relaxante de acasa, dar pentru ca tu esti frustarta de faptul ca esti nevoita sa stai in casa, evident ca te razbuni si nu-ti place nimic.
Trebuie sa intelegi ca este o chestie temporara, pana va trece perioada grea si va incepe sa coboare. Din paacte, situatia este destul de nasoala in tara, fiindca nu s-a atins varful, inca sunt sute de contaminari zilnice, fiindca oamenii nu vor sa priceapa ca statul in casa, le va salva vietile.
Statul in casa pentru 2-3 luni, nu iti va influenta in nici un fel viata, este ca o relaxarea si odihna, fiindca nu te pune sa repeti nimeni anuls colar, iar tezele si examenele sunt anul acesta, mult mai usoare ca in anii precedenti, deoarece nu este prea multa lectii de pragatit.

Incearca sa intelegi ca, "statul in casa" este un rau vital in aceasta perioada, care iti poate salva viata ta, dar si a familie tale.

Mai baite, eu nu sunt in tara, eu sunt in Australia si da, vad bine si inteleg situatia lumii.
Nu-ti fa probleme daca esti incapabil sa intelegi, tu doar stai inchis in casa, ca sa le fie alor tai mai bine.

Exagerezi. E vorba de o perioada relativ scurta. Nu a zis nimeni ca vom fi ani de zile in situatia asta.

Cred ca exagerezi.
Acest tip de virus (corona) a fost deja cunoscut cu mult inainte de actuala epidemie.
Problema mare a fost pe vremea "gripei spaniole", fiindca pana atunci lumea nu s-a intalnit cu mase mari de oameni infectate, nici cu sinptomele create de virus. Totusi, epidemia a fost oprita in 2 ani, fie prin auto-imunizarea oamenilor, fie prin primele practici de vindecare.
Epidemia de acum are marele diferenta in COMUNICARE si experienta epidemiilor anterioare. Acum deja se cunoaste modul de propagare si metodele posibile de aparare impotriva virusului COVID 19.

Poti sta linistita: e foarte mica probabilitatea ca la varsta ta sa te imbolnavesti de la acest virus, mai ales nu grav. Infectiile pot fi grave la persoane care au deja anterior alte boli cronice, care scad considerabil capacitatea de aparare a sistemului imunitar, mai ales daca aglomeratia este prea mare la spitale si nu este posibila asigurarea unui tratament corespunzator bolilor detinute.

S-au impus masuri de izolare si in timpul gripei spaniole, nu numai acum cand "umanitatea are atatea". Iar atunci al doilea val de infectare a fost mult mai letal, pentru ca s-a mutat mai repede cand s-a transmis. Daca relaxam totul acum, se prea poate ca istoria sa se repete.

Oricum, pe deoparte inteleg ca vrei sa te vezi cu oamenii. Asta nu se poate deocamdata. Dar exista si alte solutii prin care comunici cu ei: la telefon, prin mesaje, pe whatsapp, video, etc.

Cat despre "unde ar fi viata noastra". Care viata noastra? Ca cei mai multi oameni isi petrec viata la serviciu si acasa, la facultate si acasa.
Acum, cu atata timp liber, ai posibilitatea sa inveti sa faci lucruri noi, in special o abilitate practica, ca sa ajungi o persoana mai buna si mai descurcareata: sa gatesti, sa canti la un instrument, sa inveti o noua tehnologie (daca te pasioneaza it-ul), sa repari lucruri, sa pictezi, sa cosi, etc.

Nu stim cand se va termina, dar asta e perioada propice sa te adaptezi la noile timpuri si sa te dedici unei pasiuni, nu sa stai nefacand nimic si sa te plangi ca vrei sa se termine totul. In cazul asta, da, e exact ce ai spus si tu, timp pierdut. Dar nu-l lasa sa ajunga asa.

Am televizor cu diagonala de 101 cm 4k doar ca nu ma uit la stiri pe ea ca mi-e firca ca se strica de la atata minciuna! Mai bine o folosesc pentru gaming!
Dar ce ai zis? Eu is spalat pe creier? De ce?
Voi ăstia care credeti tot ce zic la stiri sunteti spalati pe creier! Am multe de spus doar ca nu-mi pierd timpul cu oameni ca tine la care oricat exiplici un lucru nu pricepe! Tu tăt imi zici sa ma uit la stiri, tu nu pricepi ca acolo doar minciuni se zic? Acuma serios cine e atat de prost incat sa creada ca de 2 luni incoace doar de corona mor?
Atata poti.....imi pare rau dar daca nu poti mai mult asta e...

Bună, Carmen28!

Înţeleg din mesaj că stresul tău vine din mai multe nemulţumiri şi îndoieli. Introvertită fiind, se pare că totuşi autoizolarea se face deja resimţită atât de mult, încât au ajuns să îţi lipsească mult activităţi care înainte erau neutre sau pe care le evitai. Este şi o parte de îngrijorare pentru cum vom continua, acum că s-au oprit sau modificat majoritatea lucrurilor pe care le făceam înainte, cât va ţine asta şi care va fi impactul, cum va arăta viaţa noastră de acum înainte. Întrebări la care se adaugă îndoiala şi nemulţumirea în legătură cu deciziile autorităţilor, care la un moment dat îţi par exagerate sau cel puţin nesustenabile, pentru o problemă a cărei gravitate pare a fi mai mică decât altele din istorie. De asemenea înţeleg că parte din stres ţine de şcoala online, care este foarte obositoare.

În legătură cu dorul de cele mai banale aspecte ale vieţii dinainte, este o reacţie absolut normală. Mulţi oameni resimt aceste pierderi pentru că ele sunt reale. Lucruri zilnice acum au devenit ceva mult mai rar, suntem izolaţi, nu ne mai întâlnim aşa cum obişnuiam şi ne plăcea. Înţeleg că apare şi această descurajarela gândul că am putea continua aşa mult timp de acum încolo. Totuşi, noi nu ştim cât va dura. Ce ştim este că mai toţi oamenii vor să se întoarcă la o normalitate, deci nu eşti nicidecum singură în ceea ce simţi şi doreşti. Se fac eforturi pentru a ne reveni şi aici nu mă refer numai la încercarea de găsire a unui vaccin sau tratament, ci la eforturile de a dezvolta strategii şi să se relaxeze măsurile imediat ce se va putea în anumite condiţii.

Deşi nu ştim ce va fi în viitor, putem să luăm ceva bun din prezent. Vorbeşti de lucruri care înainte nu păreau să aibă importanţă sau nu te atrăgeau, iar acum le duci dorul. În lipsa lor, le preţuieşti. Asta ţi-ar putea da o altă perspectivă asupra vieţii tale când vom ieşi din autoizolare. De asemenea, îţi propun să te gândeşti ce aspecte sunt prezente chiar acum în viaţa ta cărora nu le dai mare importanţă, dar care ţi-ar lipsi dacă dintr-o dată nu s-ar mai putea. Atenţia la lucrurile mărunte şi la experienţa din fiecare moment, oricum ar fi el, îţi poate îmbogăţi viaţa.

Din mesajul tău, impresia mea este că informaţiile par a fi peste tot şi că este şi acesta un factor de stres. Situaţia actuală ocupă mult spaţiu în preocupările actuale, deci se şi discută foarte mult şi nu întotdeauna profesionist şi obiectiv. Recomandarea este să ai grijă de tine în mijlocul acestei mulţimi de informaţii alocând o limită de timp ştirilor (să zicem o oră pe zi sau cât consideri tu rezonabil şi gestionabil) şi să consulţi surse oficiale - găseşti câteva surse de încrederea chiar aici pe TPU, la prezentarea categoriei Coronavirus.

Înţeleg frustrarea ta că se iau măsurile acestea restrictive când în istorie au fost şi situaţii mai grave peste care s-a trecut fără aceste precauţii. Nu putem fi de acord cu toţii despre cele mai bune măsuri şi sigur că e mai greu să respecţi nişte măsuri în care nu crezi. Totuşi este important ca în planul acţiunii, eforturile noastre să fie comune, tocmai ca şi noi să trecem de această perioadă cât mai bine şi repede. Este, totuşi, ceva temporar.

În legătură cu şcoala online, poate fi mai obositoare şi pentru că, pe lângă program, practic este foarte mult timp petrecut în întâlniri online, din câte înţeleg. Pe lângă oboseala şcolară obişnuită, este obositor de petrecut atâta timp în faţa unui ecran şi cu atât mai mult comunicarea în lipsa multor indicii sociale nonverbale cu care suntem obişnuiţi face mai obositor acest aspect. Eşti în clasă, dar de fapt eşti acasă, iar graniţa dintre cele două este mult mai subţire. Îţi recomand să te asiguri că îţi programezi în zi şi pauze, înainte sau după şcoală, în funcţie de program. Pauzele de la tehnologie şi online sunt importante şi ele. Îţi recomand şi acest articol, în speranţa să te ajute recomandările de acolo: https://www.mindful.org/......connected/

Ai grijă de tine!