Astăzi a început prima mea zi de viaţă. Părinţii mei încă nu ştiu, dar eu deja exist. Şi voi fi fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri. Deja este stabilit aproape totul, chiar şi faptul că voi iubi florile.
19 octombrie:
Unii susţin că încă nu sunt o persoană reală, că numai mama există. Dar eu sunt o persoană reală, tot aşa cum o firimitură de pâine este totuşi pâine adevărată. Mama există. La fel şi eu.
23 octombrie:
Acum tocmai a început să mi se deschidă guriţa. Gândiţi-vă, peste aproximativ un an de zile voi râde, iar mai târziu voi vorbi. Ştiu care va fi primul cuvânt pe care-l voi spune: MAMA.
25 octombrie:
Azi a început să-mi bată inima de una singură. De acum încolo ea va bate încetişor pentru tot restul vieţii, fără ca vreodată să se oprească pentru a se odihni! Iar după mulţi ani va obosi. Se va opri şi după aceea voi muri.
2 noiembrie:
Cresc câte puţin în fiecare zi. Încep să mi se formeze mâinile şi picioarele. Dar trebuie să mai aştept mult timp până când aceste picioruşe mă vor înălţa spre braţele mamei şi până când aceste mânuţe vor putea culege flori şi îl vor putea îmbrăţişa pe tata.
12 noiembrie:
La mâini încep să mi se formeze degeţelele. Aşa mici cum sunt, sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
20 noiembrie:
Abia astăzi doctorul i-a spus mamei că eu exist aici, sub inima ei. Oh, cât de fericită trebuie să fie! Eşti fericită, mami?
25 noiembrie:
Mami şi tati probabil că se gândesc ce nume să-mi pună. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Vreau să mă cheme Kathy. Doar sunt mare deja.
10 decembrie:
Îmi creşte părul. Este moale, strălucitor şi mătăsos. Mă întreb cum este oare părul mamei?
13 decembrie:
Acum aproape că pot să văd. În jurul meu este întuneric. Când mami mă va scoate în lume, în jur vor fi pretutindeni soare şi flori. Dar, mai mult decât orice, vreau s-o văd pe mami. Cum arăţi, mami?
24 decembrie:
Oare mami aude ticăitul inimii mele? Unii copii vin pe lume puţin bolnavi. Inima mea însă este puternică şi sănătoasă. Bate întruna: tic-tac, tic-tac. Mami, vei avea o fetiţă sănătoasă!
28 decembrie:
Astăzi mama mea m-a ucis.
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.16.76.102) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro