Cunosc acest sistem prin expriența unor persoane apropiate mie.
Astfel ceea ce comunic este știri pe surse.
El a mai fost organizat și mai demult sub o altă variantă.
Venea un grup de bărbați din USA să zicem, dar nu numai.
Se întâlneau când agenția matrimonială organiza cu u grup de doamne, fete peste 18 ani, care doreu să se căsătorească în vest.
Se întâlneau în sala unui restaurant. Muzică, dans, atmsferă cordială.
Nimeni nu avea nici o obligație față de nimeni. Toți cei de față aveau ocazia să se cunoască în intervalul acelei întâlniri.
Speed dating, are acelaș rol, iar avantajul este acesta.
Toată lumea care participă, știe că a venit acolo cu un scop, găsirea unui partener pe termen lung, în vederea căsătoriei. Iar avantajul este că poți cunoaște nu numai o persoană ci pe toți cei de față, ai de unde alege, este ca un târg de fete de pe Muntele Găina.
Nothing promits, no regrets. Îți place de o persoană? Ți se pare că merită să vă reîntâlniți ulterior în privat în acelaș scop? Îi dai datele tale de contact.
Astfel, merită să încerci 100%.
Am fost odata, a fost amuzant, partea de speed dating a fost putin cam haotica si de fapt dupa toata nebunia, statul la un pahar de vorba cu toti a fost mai frumos. Nimeni nu si-a gasit perechea dar au fost cativa care s-au ales cu prieteni.
Haos zic pentru ca: nu ai timp in cateva minute sa afli prea multe despre persoana celalalta, si la fel tu nu ai timp sa spui prea multe despre tine. Poti alege daca vrei sa-ti dai datele de contact sau nu la sfarsit, daca vrei sa te intalnesti cu cine te-a apreciat. Am avut impresia, dupa experienta asta ca de la ideea asta s-a format tinder-ul . Incearca, macar te distrezi putin.
M-am înscris sho aseară, mno sper să fiu contactat acu.
N-am facut vreodata speed-dating.
De ce nu? E o experienta si asta, poate-ti iese ceva!
linarkfts întreabă:
Bananacantareata87 întreabă: