| xzzzxzxxzxz a întrebat:

Ajutați-mă cu un sfat. Eu și sora mea vitregă locuim în aceeași casă și împărțim aceeași cameră și același pat seară de seară, asta fiindcă, spune ea că îi este urât să doarmă singură. Nu ar fi asta o problemă, problema cea mare este că ea se îmbracă foarte sumar, poartă colanți aproape transparenți și i se vede ața și totul și din cauza asta nu pot nici să învăț cum trebuie. Și când se pune să se culce, rămâne mereu în chiloți iar când i-am spus ultima dată adică aseară să încerce să-și tragă pe ea un pantalon de trening sau orice altceva mai lung, ea mi-a răspuns sarcastic că *da ce, te temi să nu uzi plapuma?* Și râdea. Eu sunt destul de mic față de ea, ea e într-a 12-a și are 19 iar eu am 16 și nu știu ce aș putea face astfel încât să o conving să nu mai doarmă cu mine în cameră, mai ales că ea are camera ei unde ar putea dormi dar când îi spun asta, ea zice că îi place cum dorm eu lângă ea, că cică ea zice că doarme adânc când stă lângă mine. Când îmi sună ceasul, o văd mereu că stă cu fața lipită de umărul meu și cu mâna ei peste mine, de parcă aș fi un ursuleț de pluș. Eu sunt un tip înalt, am 1, 85 și mă incomodează prezența ei în pat, la fel și ea este aproape cât mine la înălțime și abia că mă pot întoarce pe o parte noaptea... După că ce mă trezesc terminat de oboseală, îmi spune să-i fac cafeaua și mea vrea să i-o aduc și mereu la pat, de parcă ar fi prințesă. Ce ați face dacă ați fi în situația mea? Nu aș vrea nici să o supăr pentru că țin la ea dar țin ca la un om pentru care am afecțiune, nu pentru că sunt neapărat atras de ea dar comportamentul ei față de mine mă pune pe gânduri și de aceea aș vrea să fac cumva să o conving să stea în camera ei pentru că îmi cere să fac poze cu ea, alaltăieri m-a pus să încui ușa camerei și mi-a cerut să-i fac niște poze, la care, la un moment dat, și-a dat colanții jos până la genunchi și mi-a spus că are nevoie de o poză sexy ca să-i trimită unui băiat. I-am zis să consulte un psiholog ceva, dacă are vreo problemă să-mi spună dar ea mi-a spus că nu are nici o problemă, că eu sunt singurul băiat care s-a purtat așa frumos cu ea și că mirosul pielii mele o relaxează seara, așa mi-a spus laughing Și că vrea să rămână toată treaba așa, adică să o las să doarmă în continuare cu mine. Eu i-am zis că e ok, dar să încerce să pună niște pantaloni pe ea, iar ea a zis că îi este cald noaptea și o incomodează pantalonii...

15 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Moamăăă... ce i-aş mai face să fiu în locul tău...

| Violleta2022 a răspuns:

Vise de obsedat sexual!

| venividivici2017 a răspuns:

Daca este adevarat ce spui, dar ma indoiesc, sora ta vitrega vrea sex.Dar locuiti fara parinti? Parintii va indeamna sa dormiti impreuna sau ce? Pe ce site ai citit asta?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Spune-i sa vina sa doarma impreuna cu mine.

| HazelEyes77 a răspuns:

Cam ciudata toata treaba asta...sora ta vitrega face cu nonsalanta unele gesturi pe care in mod normal nu e ok sa le faci mai ales intre rude. Nu stiu daca isi da seama exact ce face. Parca ar vrea sa te seduca intr-un fel. Fii ferm cu ea si explica i ca nu e ok deloc comportamentul ei si trimite o sa doarma in camera ei.

| Hammurabi a răspuns:

Vezi ca există un site www.fanteziierotice.ro și poți să-ți bagi poveștile acolo.
Ia-l cu tine și pe ăla care tot spune pe aici că o are de 18 și vrea să-i confirme lumea că e tare. :))

| GoldenZenith a răspuns:

Bravo, pisi! Te descurci la aberat.

| Knu a răspuns:

Eu zic sa tragi in ea. Fara regrete.

| PersonajFictiv a răspuns:

Deci,ai intrebat ce as face de as fi in situatia ta, nu neaparat sa fiu TU, ci sa fiu eu in situatia ta smug
Bai, as ***-o pe sora'ta prin colanti, ii fac gaura direct.

| deeeaqq a răspuns:

Ai halucinații.

| Hammurabi a răspuns (pentru PersonajFictiv):

Man, te riști rău de tot. Groaznic de rău. Tot ce a spus de sor'sa în povestea asta e că are 1, 85 m dar n-a spus cum arată. Dar după cum descrie că e terorizat și n-are loc de ea în pat și când și-a dat chiloțíi jos să o pozeze el era să leșine, în mod sigur are vreo 120 de kile.
Așa că nu încerca să faci chestia pe care ai zis-o că mai avem nevoie de tine pe aici. laughing

| PersonajFictiv a răspuns (pentru Hammurabi):

A inceput sa imi para rau ca raspund la unele intrebari, mi-e scarba pe moment, las un raspuns apoi cand intru aici ma simt aiurea ca am bagat in seama asemenea oameni thinking
Da ai dreptate cu teoria asta, retrag ce am spus, a fost total negandit laughing

| LadySarlac123 a răspuns:

Mai ușor cu fanteziile...

Răspuns utilizator avertizat
| Daniel1122222 a răspuns (pentru Knu):

Si eu la fel