Un mic sfat:Cum toate degetele de la mana sunt diferite,așa și persoanele,de asemenea,sunt.
Doar pentru că trecutul tau a fost unul plin de dezamăgire și suferință,asta nu înseamnă că trebuie să lași trecutul sa îți contopească și prezentul și viitorul în el.
Trebuie,in primul rand,sa îți schimbi viziunea și perspectiva și apoi să fii sincer cu tine și să vezi care sunt acele puncte slabe care le fac pe femei sa își piardă interesul.
Faptul că tu te împietrești mai tare,e o reacție de apărare a creierului care se teme sa fie respins și dat la o parte.
E ceva firesc să îți fie frica,de fapt asta e si chestia,cu toate că îți e frica sa faci ceva, doar fa-o și așa creierul tau nu va mai fi setat pe ideea că dacă ești vulnerabil ești respins.
Mai mult, tine și de fetele pe care ți le alegi. Daca alegi un anumit tipar toxic, evident că relațiile sunt un eșec.
Încearcă mai întâi să faci ce ți-am recomandat mai sus, apoi caută niste fete de doamne ajuta și vezi cum evoluează situația. Daca merita sa investești emoțional, fa-o fara sa te gândești de 2 ori, dar daca cu, vezi-ti de drum și next
Sper că ți-am fost util
Mulțumesc frumos pentru aceste sfaturi! Ai dreptate, poate există ceva anume la mine care le face să se îndepărteze. Cred că nevoia de a controla dar și instabilitatea asta emoțională, trec foarte ușor de la o stare la alta și clar se simte. Doar că eu mi-am setat in creierul ăsta că dacă ești de bună credință cu o persoană, se plictisește, nu mai e nimic pentru care să lupte să fie cu tine și dacă te poate avea prea ușor, renunță la tine ușor pentru că nu mai simte o provocare și în modul ăsta, mă simt dator să fac totul să pară mult mai dificil ca să mă asigur că nu dispare din cauza faptului că sunt prea la dispoziția ei. Mă controlez destul de bine dar emoțional, m-aș duce să îi spun tot ce simt și tot ce gândesc dar nu aș putea face asta până nu o vad că e obsedată de mine și se gândește la mine in fiecare secunda și fiecare celulă din ea mă vrea. Cred că nici atunci n-aș putea, pentru că am convingerea că și dragostea asta e reversibilă și pot să o pierd daca mă deschid prea ușor. Evident, ai dreptate. Ar trebui să intru în cunoaștere cu femei ceva mai de calitate, chiar mult mai inteligente decât mine, poate în felul ăsta, voi trece peste dorința de a manipula deși fiind un overthinker exagerat care calculează totul preventiv, e cam greu să fiu surprins dar asta mă face nefericit. Creierul meu îmi generează mult prea multe întrebări pe minut și asta o să mă tâmpească la un moment dat ) Sper măcar să aibă mâncare bună la psihiatrie?
Si te mai intrebi de ce nu mai are nimeni incredere in tine, cu un asemenea caracter, sadic, manipulator si urat?
Primesti ceea ce meriti, fiindca atunci cand te comporti urat, oamenii iti servesc inapoi tot un comportamnet urat si la un moment dat te prasesc, fiindca nu vad nimic bun in tine, care sa-i convinga ca merita sa se sacrifice pentru tine.
Vrei sinceritate si dragoste?
Atunci ofera-le tu intai si lasa naibii manipularea si bataia de joc, ca vei ajunge la 50 de ani, singur si plin de frustrari.
Tocmai asta spuneam și eu, știu că am o problemă și deși știu cum ar trebui sa fiu, nu am idee de unde să încep și cum să nu mai fiu așa. Tu îmi spui că ar trebui să ofer eu mai întâi pentru a primi. Culmea că am făcut mereu asta in trecut și am fost lăsat cu ochii în soare iar chestiile astea m-au marcat oarecum și mi-au creeat anumite traume și frici. E foarte ușor a judeca, mai bine te abțineai de la acest comentariu. După cum vezi, încerc să mă schimb, nu sa fiu lovit cu pietre pentru ceea ce e nasol la mine și nu știu cum să schimb. Mersi oricum.
Daca esti incapabil sa intelegi un raspuns, atunci sa-ti fie de bine, ca de schimbat vad ca nu vrei sa te schimbi, dimpotriva esti scarbos si manipulator chiar si cu cei care vor sa te ajute, doar pentru ca esti incapabil sa accepti un sfat de la o femeie.
Ai venit aici sa-ti expui problema si noi sa o judecam ca sa-ti putem da un raspuns si nu ti-a placut sa auzi adevarul, fiindca te-a deranjat adevarul.
Pacat, credeam ca esti om matur, dar m-am inselat.
Cum ai vrut tu să mă ajuți când începi comentariul cu : "Și te mai întrebi de ce nu are lumea încrederea în tine cu un asemenea caracter sadic, manipulator și urat"...da, m-ai ajutat maxim, ce să spun. Niște sfaturi cu adevărat bune le-am primit dacă te uiți la prima persoană care mi-a comentat și anume hyperion7. Chiar m-am gândit mult la ce mi-a spus. Tu însă bați câmpii, crede-mă, și nici cuvintele nu ți le alegi prea bine, nu așa ajuți pe cineva care chiar e confuz și nu știe de unde să înceapă să facă o schimbare deși își dorește. Ești prea acida in exprimare și ești pe lângă subiect, ceea ce spui tu e mult prea general și nu mă ajută cu nimic. E vorba de niște mecanisme la care nu le poți schimba rotația brusc. Primesc ceea ce merit pentru că nu e nimic bun in mine, wow. Poate mă demoralizez maxim după ce îmi spui chestiile astea, îmi pierd orice speranță și îmi pun ștreangul de gat. Știi tu oare că orice cuvânt poate schimba viața cuiva de aceea trebuie să fii cât mai pașnică in exprimare când ai de gând să ajuți pe cineva cu un sfat atunci când trece printr-un blocaj emoțional? Mai bine te abții dacă sufletul tau e negru și lipsit de empatie, ajuta mai mult să taci. Mai bine caută să comentezi la rubrica cu pisici că pe inteligență emoțională ai și tu destul de multe carențe.
Nu ai inteles nimic din ce ti-am spus, dimpotriva, mi-ai rastalmacit vorbele cum ai vrut tu.
Ma gandeam ca esti destul de matur ca sa intelegi ce-ti spun, ca trebuie sa te SCHIMBI drastic, in loc sa continui sa fii acru la limba si scurt la minte.
Buna.Daca simti nevoia sa ataci emotional persoana respectiva, sa o manipulezi, sa o faci sa sufere asa preventiv inainte sa fii tu luat prin surprinde etc. nu ar strica deloc sa mergi la psiholog, cat mai repede.Lasa relatiile deoparte pentru o vreme.
Traumele acestea despre care ai impresia ca te-au facut cine esti astazi nu vor trece niciodata de la sine, ci doar se vor inchega mai bine cu persoana ta, plus ca vei face alti oameni sa sufere in continuare, ajungand probabil tot ca tine.
"Simt nevoia să fac persoana de langa mine să sufere înainte să o facă ea, cumva preventiv crezând că dacă sunt mai rece, nu o să se plictisească de mine."
Totul porneste de la o foarte scazuta stima de sine., dar una care se manifesta extrem de nefast. Joci tot felul de jocuri stupide pentru ca nu te simti confortabil sa te porti asa cum simti, asa cum iti vine natural.
Psiholog.
Cred că am devenit un om bolnav la ce e în mintea mea și cât de toxic am ajuns și chiar nu știu cum să ies din asta.
Simplu, ia legatura cu un psihoterapeut, singur nu vei reusi.