În primul rând, felicitări pentru curajul de a-ţi expune viaţa ta, aşa cum e ea.
"Nu te întăreşti până n-admiţi că eşti slab."
Tu ai fost înrăit de mic, nu e numai vina ta.
Nu te urî pentru asta, aşa e viaţa ta, accept-o cum e ea şi mergi mai departe.
Crescând ca un spartan ai trăit ca unul.
În tot ce făceai încercai să-i faci pe plac tatălui tău, iar în fete căutai iubirea mamei tale.
Subconştientul tău tânjea după o familie unită şi caldă care să-ţi ofere suport şi iubire.
Adevăratul Tată, Dumnezeu a avut o intervenţie în viaţa ta şi tu ai început să te schimbi.
Nu cred că trebuie să devii anabolizat, nici să-ţi pese de ce zic alţii.
Lupta ta e cu tine, să găseşti pacea interioară.
Lupta e cu pornirea nărăvaşă a firii, obiceiurile proaste din copilărie.
Tu spuneai că amâni pocăinţa, da de fapt ai început-o de mult, atunci când ai început să renunţi la pornirile rele.
Pocăinţa egal recunoaştere a greşelii şi renunţare, şi nu ai nevoie de un al doilea botez.
Tu ai două botezuri cel al lui Hristos prin ortodoxie şi cel al vieţii.
Are rost să dai cu piciorul la 7 ani de luptă şi să te întorci la ce erai?
Poate că încă nu ai găsit fata, pentru că nu te-ai vindecat complet.
Încă ai Mânia care te ameninţă să-ţi pierzi echilibrul.
Şi poate Dumnezeu nu vrea ca tu să intrii într-o relaţie şi să repeţi greşelile părinţilor -adică să fii mânios şi la o ceartă să îi dai fetei una de să moară pe loc sau să cazi în beţie şi să-ţi sperii copii.
Cred că trebuie să-ţi cureţi sufletul printr-o Spovedanie sinceră.
Şi să-l tămăduieşti cu Taina Împărtăşaniei.
Mai cred că e şi mediul, adică nu cauţi fata unde trebuie.
Caută-ţi un hobby şi încearcă să cunoşti fete acolo.
Nu e un dezavantaj că nu ai avut prietenă până acum, în nici un caz nu eşti un retard.
Eşti în plin război cu tine, omul nou cu omul vechi.
Unii oameni sunt făcuţi să fie lideri, este o HARISMĂ, un dar, nu un blestem.
Devine blestem când foloseşti darul spre rău.
Orice lider îşi găseşte şi o fată pe măsură.
Dacă te vindeci Dumnezeu îţi va da familia binecuvântată la care ai visat-o din todeauna, fără ură, certuri bătăi şi stres psihic.
Cât despre palmele morale pe care le primeşti de la viaţă, gândeşte-te că ţi se întorc pumnii pe care i-ai dat altora.
Deci, pentru faptele tale tragi, aşa că STAI TARE ÎN NĂDEJDE!
Dacă-ţi place să citeşti şi vrei să afli mai multe răspunsuri.
Citeşte Arsenie Boca- Tinerii, familia şi copii născuţi în lanţuri.
http:/fisierulmeu.ro/35QWQKCQQE4X/Pr-Arsenie-Boca-Tinerii-familia-si-copiii-nascuti-in-lanturi-pdf.html
Apropos ai ascultat Haarp Cord - Nu mai sunt eu, din albumul Vremurile din urmă?
"vitbsk" Sincer mai atins sufleteste, vream atat de mult ca ceea ce fac sa nu fie rau, dar abia dupa ce realizam uneori imi dadeam seama ca am gresit, vream sa indrept atat de multe dar uneori le incurcam mai mult de cat erau, tin sa iti multumesc din suflet pentru tot ce ai zis si pentru ca iti pasa pentru unul ca mine, acum pentru restul va multumesc si voua tuturor pentru tot suportul acordat, nu credeam sa mai existe oameni atat de binevoitori in ziua de azi, multa fericire si sanatate la toti.
" dupa ce realizam uneori imi dadeam seama ca am gresit"
Toţi facem greşeala asta, fie cu vorba fie cu fapta, important e să ne ridicăm de la pământ.
"tin sa iti multumesc din suflet pentru tot ce ai zis si pentru ca iti pasa pentru unul ca mine"
Noi îţi mulţumim că ai trecut peste mândrie şi ai spus ce ai avut pe suflet.
Dacă ai şti câţi suferă ca tine dar nu spun nimic, doar cei care trec peste ruşine se vindecă.
Ia-o pas cu pas în ce faci.
Apropo ai încercat să intri în MMA, dacă eşti talentat la asta, de ce să nu faci şi un ban şi toată furia să o laşi în sala de lupte?
Orice ai face nu te izola şi nu lăsa ura şi deznădejdea să-ţi distrugă sufletul.
Esti idiot.
In primul rand, nu scrii si nu vorbesti gramatical. O bila Neagra.
In al 2-lea rand, femeile nu trebuie batute. Recunosc ca uneori merita sa rupi bate in capul lor, insa nu trebuie sa o faci.
Nu te mai baza pe Dumnezeu, daca o sa faci asta, vei pierde. Bazeaza-te doar pe tine.
Educa-te, citeste, invata, fa ceva interesant cu viata ta.
Ia-o de la capat, cu alta casa, alt oras, alt cerc de prieteni. Daor asa poti scapa de,, eticheta" pe care o ai.
Stii ca ti-ai facut-o cu mana ta? Iti dai seama de asta? Sau macar realizezi cat de putin?
Eu te-as sfatui sa schimbi localitatea. Sa pleci undeva unde nu te cunoaste nimeni. Sa incerci sa o iei de la 0 acolo. Tu te-ai mutat, dar, dupa cum tu ai spus, ''nu departe de cartierul copilariei''. Asta inseamna ca inca ai legaturi cu ''vechea viata''. Deci, cum am zis mai sus, daca vrei sa iei totul de la capat, si sa poti avea si tu pe cineva. schimba localitatea. Du-te cat mai departe de acolo.
De ''compunerea'' ta nu ma leg pentru ca nu voi termina nici peste o saptamana.
Oricum, ai gresit enorm facand toate porcariile alea. Esti bun la bataie. Ai ''baterii'' bune. OK! Dar cu ce te alegi? Cu respectul celorlalti golani? Nu merita ma. Eu unul m-as sterge la fund cu respectul alora! Si...sa dai in fete? Asa iti demonstrai tu ''barbatia"? Ce barbat bate fetele ma? Unu' care e ''lider''? Lider de ce? Lider de prostie poate.
Ultimul paragraf constituie si unul din motivele pentru care te evita toate femeile. Reputatia de bataus nu prea se duce. De asta ti-am zis, ti-am repetetat o data, si iti mai repet o data: schimba orasul! Du-te cat mai departe de locurile in care ai copilarit, de locurile unde ai reputatia aia proasta. Daca nu, ramai singur! Tu alegi!
Bafta!
Mie imi pari un tip destept, dar tatal tau si-a pus amprenta mult prea puternic pe tine. Femeile nu sunt doar pentru f```t, sunt pentru iubit. Nu mai fi asa de disperat sa faci sex cu ele, asculta-le, ofera sprijinul tau psihologic, nu material si nu fi bodyguard, fi barbat. Barbat nu esti daca stii sa te bati, ci daca esti in stare sa oferi siguranta si iubire unei femei. Eu nu te sfatuiesc sa pleci din oras, asta nu e o rezolvare, ci doar sa incerci sa iti schimbi comportamentul, pana si limbaul tau e cel folosit in cartier.E de apreciat faptul ca reusesti sa fi un bun conducator, ca toti te asculta, e un atu pe care multi si-ar dori sa-l aiba. Nu ai mentionat nimic de o cariera, ai un servici?
Incearca sa te schimbi, sa devi bland, sa cauti o femeie pentru iubit, nu pentru sex, uita-te in jurul tau si sunt convinsa ca o sa gasesti multe fete interesate de tine. Incearca sa le fi prieten si mai apoi iubit. Eu una cred ca esti un tip interesat cu mult lucruri de oferit!
Si sa stii ca pe Dumnezeu il gasesti si la ortodoxi, nu doar la pocaiti
Iti dai seama ca nimeni nu o sa citeasca.Dar am citit putin la inceput cu smardoiala si cred ca poate a fost sau nu asa, dar lumea se mai schimba.Du-te la faculta du-te si fa-ti o cariera.La 27 de ani numai merge cu smardoiala si tupeu de borfas ca e gata.Traim vremuri grele si timpul este un lux acum.Gandes-te ce vrei de la viata. Dale dracul de fimei si fa-ti o cariera un viitor. Daca ai asa ceva vine si femeia.Si nu o oarecare, ci ce-a care e potrivita pentru tine. Daca vrei sa fii tare-n gura si in pumni du-te in Mafie si inroleaza-te si numai pleci de acolo si faci ce-ti place.Dar daca vrei altceva mai de viitor si cu 1 persoana langa tine atunci lasale dracul de golanii ca-s trecatoare si e vorba de imagine.Era vorba de respect si imagine atunci cand a scos Mafia melodia Dupa Blocuri.Acuma e altfel, faci o scoala, iei o diploma si ai un loc de munca si ai parte de respectul adevarat nu de porcarii de cartier.Nu ai scoala? Ramai ratat si traiesti din furat, talharit si alte furturi usoare care eventual te trimit la parnaie.Te plangi ca nu ai fimeie? Da tu asta pui pe primul plan? Sa fii bun intr-o meserie si sa ai succes.Atunci sa vezi cum te priveste lumea si ce admiratie ai.Vei fi bun pentru ca stapanesti ceva si esti mai tare ca toti in domeniul ala.NU pentru ca dai 1 pumn si ala-si ia somn.Toti putem face asta.Trezeste-te baiete acum, pana nu te trezesti in alta parte.Toti isi au nasu'.
Hai noroc.
Am citit totul, si stiu problemele astea din proprie experienta.Si mie mi-a placut prea mult viata si am avut multe de pierdut si de castigat.Si cu mine au umblat anumite fete pentru ca aveam intrare peste tot in oras, datorita relatiilor pe care le aveam si felul meu de a fii eram respectat peste tot unde umblam in cluburi, baruri, plimbari pe strada toata lumea ma saluta si imi vorbea frumos.Insa nu am fost genul smardoi,nu mi-a placut bataia,nu apelam la bataie,parerea mea personala ii ca daca il bat pe unu nu demonstrez nimic,nu ii smecherie sa bati pe unu pe altu,cand eram mic mai ma bateam,ca ii ceva firesc.Mi-a placut prea mult viata,am ajuns sa beau sticla de whiskey pe noapte in fiecare noapte si sa fumez iarba toata noaptea,poker, jocuri de noroc aparate, curve, insa cum is eu, niciodata nu mi-am inselat prietena.Insa unele fete au stat cu mine doar ca erau respectate si aveau intrare peste tot datorita mie,aveam card vip in cluburi, peste tot unde mergeau intrau gratis cu cardul, le placeau viata asta cu banii cu distractii.M-am bagat cu o fata era frumoasa fata, insa imi era mila de situatia ei taicasu era bolnav nu avea bani nici de medicamente erau mai amarati, am pus-o pe picioare i-am platit tratamentu lu taicasu ca mi se rupea sufletu zi de zi era trista si distrusa.Am pus-o pe picioare complet, l-am pus pe picioare pe taicasu i-am gasit loc de munca ca nu avea.Ea statea in internat la liceu, cu 10 lei bani de buzunar pe saptamana, am ajutat-o din toate punctele de vedere am pus-o pe picioare.La final mutumirea a fost sa ma insele cu un baiat si sa puna toti boschetarii sa ma sune si sa ma ameninte si sa ma injure la telefon, m-am ocupat de baietii aia care ma amenintau, insa pe ea am lasat-o cu toate ca stiam ca trebuie sa o trezesc la realitate si ca m-a luat de fraier, nu pot sa paletez o fata, mi se pare josnic din punctul meu de vedere sa ma pun sa boxez o fata cu toate ca o merita.Insa unele fete m-au si iubit, altele au stat numa pentru ca le placeau viata si aveau unele beneficii, daca stateau cu mine.Am vazut o gramada de lucruri, tot felul de persoane si acum is 100% pregatit sa numai repet nici o greseala.Ii adevarat ce ai zis tu, cu in 10 minute citesti o persoana.Si mie imi place sa socializez cu oamenii sa ii ascult, sa vad cat ii duce capul, si in 10 min. imi dau seama ce fel de persoana ii,imediat ii citesc,asta ii un castig pentru tine pot sa zic.Le-am vazut cam pe toate, am simtit din plin si succesul si penibilul, am fost inselat, am fost ars de prieteni, insa am trecut peste toate.Au fost si fete care m-au iubit doar pentru felul meu de a fii, nu pentru relatii, banii si ca puteam sa rezolv orice problema.O fata mi-a pusc capac cand eram mai mic la 17 ani iar ea avea 20 de ani, am stat 2 ani cu ea atunci eram inca micut,am lasat viciile o perioada,o consideram fata ideala pentru mine a fost prima fata care am iubit-o cu adevarat,si eram dispus sa-mi dau si viata fac orice pentru ea, inca o consider persoana ideala insa stiu si is constient ca orice inceput are si un sfarsit, poate asa ii mai bine, daca ei ii mai bine asa eu is multumit numai sa fie fericita ea, sfarsitul relatiei ii de film insa numai are rost sa il povestesc.Am inceput sa fumez 8 9 cuie de iarba pe zi ca pe tigari sa ma calmez sa imi schimb starea.Insa sufletul ramane tot trist si nu il pot amagii cu droguri.Nu trebuie sa te critice nimeni pentru greselile tale, ti le platesti singur ii viata ta, tu esti propriu tau regizor si tu platesti pentru greseli, o sa iti gasesti persoana potrivita care sa te iubeasca pentru sufletul tau si felul tau de a fii.In ziua de azi numai trebuie sa ai incredere in nimeni, fiecare isi urmareste numa interesele proprii, sa te arda cu orice pret pentru a castiga ceva de pe urma ta, toata lumea te barfeste pe la spate esti constient de asta.Eu nu am nici un meci cu nimeni, numa cu mine insumi pentru a nu repeta greselile, nu trebuie sa dovedesc lu nimeni nimic doar mie trebuie sa-mi dovedesc ca pot sa-mi ating orice obiectiv.Ai o varsta, ai vazut destule ai acumulat ceva experienta pentru a te descurca si a gestiona o situatie si o scoti tu la capat, iti trebuie numa incredere in propriile tale puteri si sa fii relaxat si o sa iesi din aceasta situatie.Insa eu consider esecurile binevenite in viata mea, ma intaresc, am invatat la orice esec sa trec peste, m-au intarit anumite esecuri, daca nu le traiam nu avea farmec viata sa am parte numa de bucurii.Scopul meu in lume ii sa ii ajut pe altii care nu au, copii ce dorm pe strada ii luam la mine acasa le dadeam o masa calda ii lasam sa faca dus, le dadeam hainele mele ca eu imi cumparam altele daca aveam nevoie dar ei nu aveau deloc, intram cu 15 in casa se soca maicamea cand ii vedea, nu pot sa vad ca eu pot sa mananc la mall si altii stau 5 zile sa gaseasca ceva de mancare, asta ii slabiciunea mea, sa vad oameni necajiti, nu pot sa tin nimic fara sa impart cu prieteni sau cu oameni care nu au, asta ii felul meu de a fii si stiu ca ii o slabiciune care imi poate aduce si dezavantaje.Nu are dreptu nimeni sa te critice sau sa te jigneasca, va veni si bine crede-ma.Numai bine!
"asta ii slabiciunea mea, sa vad oameni necajiti, nu pot sa tin nimic fara sa impart "
Asta nu e o slăbiciune ci o virtute, o tărie a inimii să rupi de la tine pentru alţii.
Să iei parte cu alţii la suferinţele lor şi să le faci viaţa mai bună chiar şi pentru o clipă de bucurie, valorează enorm în veşnicie.
Pentru asta ai fost salvat şi ţi s-a dat, tot ce ai acum.
Tot ce ai pătimit, nevinovat fiind ţi se va răsplăti, ai comori puse deoparte cu fata aia care ţi-a tras clapa.
Despre milostenie Teofil Părăian :
"În Pateric se spune că un boier i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o.
Şi atunci omul era îngrijorat:
„Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o", şi era nemulţumit şi noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi L-a
întrebat pe binefăcător: „Cunoşti haina aceasta?". Şi el a zis: „Da, Doamne, o cunosc, a mea este!".
Şi Domnul Hristos a zis: „Nu te întrista, Eu o port"."
Vezi ca nu cred nici in dumnezeu si nici in biblie, asta ii alt subiect sa ti-l explic.Eu mi-am botezat sufletul meu Dumnezeu si felul meu de a fii. Dumnezeu nu a creat omul, omul la creat pe Dumnezeu. Existenta lui Dumnezeu e o dilema antica si totusi subiect care inca nu a iesit din moda. Crestinul de rind incepind cu copilul care pentru prima data a pasit pragul bisericii pina la bunica care se scoala la 7 si incetisor isi tirie anii pe drumul spre lacasul sfint ca sa poata fi acolo la ora 9 va spune cu orgoliu si dragoste ca da, Dumnezeu exista. Aceasta afirmatie poate fi rodul educatiei stramosilor. Putem spune cu nici un scop care sa tinda spre ateism ca Dumnezeu s-a nascut odata cu filozofia.In alte cuvinte cea ce numim general Cuvantul lui Dumnezeu nu este ceva real, concret si autonom. Până la Kant, Dumnezeu a fost unul din subiectele tradiţionale ale metafizicii. Ideile religioase, care se pretind dogme, nu sunt o ramasita a experientei sau rezultatul final al reflexiei: ele sunt iluzii, implinirea celor mai stravechi, celor mai puternice, celor mai prestante dorinte ale omenirii; secretul fortei lor este forta acestor dorinte" ("L’avenir d’une illusion"), o boală legată cu subconștientul.Dar asa cum functia ideologica de opium pentru popor nu exclude nicidecum functia sociala a religiei, functia psihologica de regresiune infantila nu explica in profunzime semnificatiile credintei sau ale atitudinii religioase a individului. Dar în același timp cei care constitue legătura între Dumnezeu și om, sînt deseori persoane fără un Dumnezeu.iar lăcașurile așa zis sfinte devin bordeluri sau tîrguri unde se vînd suflete. Nemaivorbind de preoții pedofili care violeaza sufletele copiilor, cele mai pure și inocente ființe. Devine complicată decizia de a crede sau a nu crede. Daca ar fi existat Dumnezeu si nu ar fi fost ar avea cu totul alta fata.Eu cred în dragostea, cred în prietenia adevărată. Nu vreau ca Dumnezeu, sau mai bine zis biserica să-mi zică ce e bine și ce e rău. Vreau să descopăr singur greșelile mele, vreau să dau o bucată de pîine unui cerșetor nu pentru că așa pot spera de a mă duce în rai, dar pentru că vreau ca acel om să nu moară de foame. Imaginile despre Rai, Purgatoriu, și Iad oferite de către biserică sînt exagerate.Nu cred că Dumnezeu se ocupă cu asemenea chestii mărunte.Or fi oamenii importanți pentru El, dar nu cred că se coboară la tît de umanele răzbunare, pedeapsă, clasificare așa cum nu sunt de acord cu impunerea cu forța a credinței și cu credința din frică. Dumnezeu este cel mai rau personaj din toata opera de fictiune literara.Biblia este o carte numita Cuvantu lui Dumnezeu, de povestiri fictive si primitive.Pot sa fiu un om buna fara sa cred intr-o forta divina inexistenta care sa ma ajute. Daca dumnezeu ar fi existat, nu cred ca ar fi vrut sa vada, cum crestinii se bat pe scarile bisericii, pentru a pupa niste moaste.Asa numita biserica,casa domnului,ii prima institutie care l-a putut ingradii pe Dumnezeu intre patru pereti. Dumnezeu nu are de nevoie de intermiedari, deci un preot nu ma poate spovedii. Daca is un om, bun si ajut lumea, am numa dragoste pentru toata lumea si fac fapte bune, is multumit.Nu astept salvare de la Dumnezeu, vreau sa ma ajut eu.Consider si societatea actuala o sclava de tip modern, ala ii alt subiect si nu ma m-ai lungesc.Numai bine!
Dumnezeu nu e acelasi lucru cu Biserica. Biserica e din pacate doar un mijloc de manipulare in masa, pe cand Dumnezeu e in tot si in toate.
OK, nu crezi e alegerea, ta, continuă să faci bine pe cât poţi şi pe cât ai chemare.
Slăbiciune e să nu poţi să fi om cu cel care a fost om cu tine la greu.
Biserica este un mijloc de manipulare in masa a populatiei si de indoctrinare si indobitocire a oamenilor.Lumea are nevoie de mai puțină religie și mai mult bun simț.Si acum sa trecem la Dumnezeu de care am scapat in clasa a 8.NU vreau sa am prieteni imaginari si sa cred intr-o divinitate inexistenta care ma protejeaza.Mă lupt cu deciziile morale din viaţa mea. Ştiu că aceste decizii depind de mine şi de rationamentul meu şi doar al meu şi asta îmi dă responsabilitate şi putere. Puterea de a greşi şi de a-mi cere iertare în caz că greşesc şi puterea de a lua decizia corectă şi a fi mândru de mine. Dispreţuiesc religiille cu dezumanizarea pe care o aduc. Le urăsc pentru modul în care ceea ce este normal devine anormal şi păcătos, ceea ce este moral devine dictat zeiesc şi ceea ce este rău devine acceptabil dacă se face în numele zeului.Îi urăsc pe cei care îmi spun că un nou-născut e defect până nu fac unii nişte vrăji asupra lui.Am invatat ca dragostea nu vine din credinta. Pentru că stiu că doar aici şi doar acum şi doar în această viaţă putem fi împreuna, pot să mă bucur de zâmbetele, de mângâierile şi de mustrările ei. Aşa că zâmbesc mai des, mângâi mai des şi merit sa fiu certat mai des. Pentru că fiecare moment e unic şi irepetabil şi nu vom avea o veşnicie să ne purtam frumos.Pot sa fac fapte bune si sa am numa dragoste pentru toata lumea fara sa cred in zeii.Nu fac fapte bune de frica ca majoritatea crestinilor,sa nu ajung in iad,ca din povestiri cand aud crestinii de iad ar pupa si picioarele sa scape de locul ala, ca din povesti nu ii prea bine, o alta minciuna ordinara de a controla oamenii ii Iadul si Raiul. Cred ca unul dintre cele mai importante efecte ale crestinismului asupra omului a fost deprimarea omului de onoarea si mandria de a fi om.A facut din om o fiinta josnica, pacatoasa, nedemna de viata fara posibilitatea de a se bucura de lucrurile minunate ce ne incojoara si natura noastra umana.Crestinismul a furat moralitatea. Oamenii nu-si mai pun probleme de genul "ce inseamna sa fii moral?", "de ce ar trebui sa fiu moral?" pentru ca raspunsurile is gata pregatite. Daca Dumnezeu ar fi existat, crezi ca asta ar fi vrut de la lume.As mai putea sa povestesc despre Dumnezeu foarte multe insa nu cred ca ii categoria potrivita pentru asta.Am scris mai sus pentru ca i-am raspuns lui vitbsk, nu am nici un scop sa mai deschid subiecte de genul acesta.Fiecare om poate sa aleaga in ce vrea sa creada.Eu am decis sa cred in propriile puteri si sa ma ajut singur, altii au ales sa fie ajutati de un zeu dintr-o carte de fictiune literara primitiva.Fiecare are dreptu sa creada in ce vrea.Numai bine!
Nu cred ca are rost sa discutam despre asa ceva la categoria asta.Am putea discuta foarte mult pe acest subiect fara sa ajungem la un numitor comun.Fiecare are dreptul sa creada in ce vrea.Numai bine!
Am citit tot! Si cum au zis si ceilalti incearca sa te muti in alt oras unde sa stie doar mama ta de tineAcolo nu mai are rost sa ramai ..incearca sa ti gasesti locul in alta parte si sa iei totul de la 0
Bafta frate!
Http://www.youtube.com/watch?v=uzGlNYF07y8 si uite o melodie care ti se potriveste
Pe tine, taică-tu te-a învăţat cum să fi un dur dar, nu te-a învăţat cum să te porţi cu fetele.
De aia, cred că trebuie să vezi în primul rând prin ce medii se învârt.
M-am gândit la câteva
La balu bobocilor,
La o petrecere,
La un festival, concert
Posibil la voluntariat.
Eventual poţi să le întrebi pe TPU, pe fete ce anume le place, ce aşteptări au de la un băiat etc.
Important e să nu fi grăbit, că la repezeală faci greşeli.
Frate sincer iti spun imi pare rau pentru tot sa iti zic sincer am citit in mare dar imi dau cu seama prin ce treci asculta cu atenite ce iti propun: in primul rand nu iti trebuie noroc. mutate intr-un alt oras sau undeva departe de dusmani si de oricine... acolo poti gasi diferite persoane. sa te omori nu e solutie in viata toti suntetm facuti unu pentru celalalt serios. intr-un timp o sa iti gasesti tu jumatatea pana atunci cauta. vb cu o fata vb cu ea sincer cand vb cu ea nu privi in jos privesteo in ochi vb cu ea sincer acum eu nu stiu sa iti zic foarte multe. dar imi dau cu seama prin ce treci asa ca nu te stresa pleaca undeva intr-un oras mutate si cauta si sicner incarca sa nu fi cocalar. nu te stresa bafta
Salutare all, tin sa va multumesc din suflet tuturor pentru raspunsurile voastre si prin voi sa stiti ca am invatat ceva, s-ar putea sa aveti dreptate si ca acest pas sa ma mut in alt oras poate fii o schimbare, am sa incerc sa vad cum o fii, acum pentru Zeref frate eu asa eram cand eram mic eram bataus dupa ce am crescut dupa cum am scris mai sus bataile si scandalurile le evitam cu orice pret, nu mai practicam chestiile alea oricum mersi mult de raspuns si tie, mersi tututor, mai astept raspunsuri si alte pareri orice idei sant bine venite, mersi all.
Frate sincer m-am intrstat si sincer iti spun am citit tot chiar daca a fost mult te-am ascultat cu atentie dar chestia este ca viata merge in continuare eu am trecut prin peridoadele astea dar am continuat inainte si iti spun eu ca toti suntem unul facuti pentru celalat si la urma urmei dumnezeu iti va gasi o fata si pentru tine fi increzator frate Bafta in continuare si nu renunta niciodata Bafta :X
In primul rand, invata sa folosesti corect semnele de punctuatie, singularul/pluralul substantivelor si formele corecte ale verbelor. Nu te poti exprima corect si nici coerent de asemenea. M-am chinuit sa inteleg unele lucruri.
In al doilea rand, imi pare sincer rau pentru tine. Noi femeile, ne cam temem de unul care a avut antecedente de genul. Vorba aia: "Daca ai dat o data, dai si a doua oara." Nu te cunosc personal, insa daca ai renuntat la comportamentul din trecut, bravo tie!
RRSecularHumanist întreabă: