Presupunand ca in intrebarea ta faci referire la sexul de dezvirginarea, atunci trebuie sa stii ca in acest caz aproape intotdeauna (cu foarte rare exceptii), dar mai ales in cazul acelor fete care NU au practicat masturbarea intravaginala prin "degetica" sau orice alta metoda, vaginul fiind inca "intact" canalul vaginal este extrem de stramt si din acest motiv dezvirginarea va fi intotdeauna foarte/extrem de dureroasa sau chiar insuportabila, deci si imposibila de a fi realizata. Durerea foarte intensa care se produce la prima incercare de penetrare se datoreaza faptului ca fibrele din muschii care formeaza vaginul, vor fi supusi unor intinderi continue, bruste, exagerate, mult peste limita lor de alungire. Intinderea fibrelor musculare va fi cu atat mai mare cu cat penisul este mai gros. Vaginul reprezinta un tub elastic care este constituit dintr-o insiruire de multe inele de muschi circulari suprapusi, care au o anumita lungime bine definita. Indiferent de cat timp ar dura preludiul (pregatirea vaginului pentru sex), sau de modul in care este executat preludiul, de cantitatea de lubrifiant folosit si cat de relaxata devine atat femeia, cat si vaginul ei si intreaga zona vulvara, lungimea fibrelor musculare care intra in constitutia muschilor vaginali vor ramane nemodificate, ramanand la fel de lungi si din acest motiv canalul vaginal ramane la fel de stramt si la fel de greu de penetrat. In momentul in care penisul este introdus fortat in acel canal foarte stramt, muschii fiind intinsi instantaneu si in mod brutal, va apare intotdeauna durerea in loc de placere si satisfactia sperata/dorita.
In cazul in care aceste intinderi si reveniri repetate a muschilor provocate de penetrarea ritmica a vaginului de catre penis se produce mai mult timp, va provoca mereu febra musculara, exact la fel ca si cea care apare in cazul unui antrenament intens si de durata fara o incalzire prealabila. Intinderea fibrelor musculare la o anumita lungime finala va avea drept urmare o largire a canalului vaginal la o anumita dimensiune/largime, care ulterior se va mentine ramanand definitiva, dar acest lucru necesita o anumita durata in timp. Din acest motiv dupa sexul de dezvirginare se constata ca si urmatoarele contacte sexuale, (numarul este imposibil de precizat), la inceput vor fi uneori foarte dureroase, insa cu timpul treptat durerea va dispare si in locul ei se va instala placerea. Dupa dezvirginare este indicat sa se faca o pauza de cateva zile pana la data urmatorului contact sexual. In aceste zile singura solutie cu adevarat eficienta de a scapa de durere o poate reprezenta abstinenta. De obicei pentru a nu agrava si amplifica durerea aparuta dupa sexul de dezvirginare, este necesara o perioada de circa 2-4 zile de pauza/repaus in care sa se efectueze doar jocuri sexuale, petting, insa fara penetrare. De obicei urmatoarele acte sexuale imposibil de precizat numarul lor (5-7 chiar si 10) vor fi dureroase in mod diferit, insa disconfortul produs de sex se va diminua treptat pe parcursul primelor saptamani de activitate sexuala. Perioada si gradul de disconfort depinde atat de conformatia si dimensiunea vaginului tau cat si de dotarea partenerului de sex cat si a tandretii, modului in care acesta actioneaza de fiecare data. Multa sanatate!
Fiindca in intrebarea te referi la perioada imediat urmatoare sexul de dezvirginarea, trebuie sa stii ca de cele mai multe ori mai ales in cazul fetelor care nu au practicat masturbarea intravaginala, adica "degetica" si din acest motiv dezvirginarea a fost destul de dureroasa, intotdeauna se instaleaza o stare de disconfort generalizat in partea inferioara a abdomenului. Durerea insuportabila la prima incercare de penetrare se datoreaza faptului ca muschii care constituie vaginul sunt supusi unei intinderi bruste si exagerate peste limita lor de alungire, intinderea muschilor fiind cu atat mai mare cu cat penisul este mai gros. Vaginul este constituit dintr-o insiruire de multe inele de muschi circulari care au o anumita lungime bine definita care nu poate fi modificata rapid, indiferent de cat timp ar dura preludiul(pregatirea vaginului pentru sex), modul in care este executat, cat lubrifiant s-a folosit si cat de relaxata devine femeia. Lungimea fibrelor musculare care intra in constitutia vaginului va ramane nemodificata, adica nu se lungesc, si din acest motiv canalul vaginal ramane la fel de stramt si la fel de greu de patruns si in cazul urmatoarelor contacte sexuale. In momentul in care penisul intra fortat in acel canal stramt al vaginului, muschii sunt intinsi peste limita instantaneu si in mod brutal, fapt ce va provoaca intotdeauna durere in loc de placere si satisfactie. In cazul in care aceste intinderi si reveniri repetate a muschilor provocate de penetrarea ritmica se produce mai mult timp, va provoca mereu/intotdeauna febra musculara, exact la fel ca si cea care apare in cazul unui antrenament intens si de durata fara o incalzire prealabila.
. Intinderea fibrelor musculare la o anumita lungime bine definita va avea drept urmare o largire a canalului vaginal la o anumita dimensiune, care ulterior se va mentine definitiv nemodificata, dar acest lucru se produce dupa o anumita durata in timp. Din acest motiv dupa sexul de dezvirginare se constata ca si urmatoarele acte sexuale,(cateva, imposibil de precizat ca si numar), la inceput vor fi uneori foarte dureroase, insa cu timpul treptat durerea va dispare si in locul ei se va instala placerea. Mai ales la inceput, dupa dezvirginare singura solutie cu adevarat eficienta o poate reprezenta cunilitia sau o masturbare realizata printr-o "degetica" mai lunga dar efectuata cu tandrete inainte de inceperea penetrarii propriu zise. De obicei pentru a nu agrava si amplifica durerea aparuta dupa sexul de dezvirginare, este necesara o perioada de circa 6-7 zile de pauza/repaus in care sa se efectueze doar jocuri sexuale, cum ar fi petting-ul, insa fara penetrare. De obicei urmatoarele acte sexuale imposibil de precizat numarul lor (5-7 chiar si 10) vor fi dureroase in mod diferit, insa disconfortul produs de sex se va diminua treptat pe parcursul primelor saptamani de activitate sexuala. Perioada si gradul de disconfort resimtit dupa dezvirginare depinde atat de conformatia si dimensiunea vaginului tau cat si de dotarea partenerului de sex cat si a tandretii, modului in care acesta actioneaza de fiecare data. Multa sanatate!
Virgină nu mai ești; e normal să ai hemoragie dacă te-a deflorat.
Nu ai de ce să te temi. O să treacă.
Dacă vrei să fie mai ușor data viitoare, continuați cu masturbarea întravaginală.
Te-a excitat extrem, dar nu ati facut sex. Acel lichid alb - crem, trebuia sa fie sperma in momentul orgasmului. Iar acum iese usor singura, dar nu e nimic care sa te sperie. Cat despre ciclu, poti discuta cu medicul, ai spus ca te doare spatele. Deci, fuguta la medic. Nu are legatura sex-ul cu ciclul. Sanatate!
Nu a avut orgasm si sperma din ea a ramas neejaculata, astfel ca acum se elimina singura, treptat, nu? Cred ca ar fi o idee buna sa nu mai raspunzi la intrebarile din acest domeniu pentru ca nu ai nici macar cunostinte minime.
A folosit prezervativ, am uitat sa precizez si cand s-a intamplat ma cam durea cand stăteam în fund
Nu am de ce sa imi fac griji?
Am folosit prezervativ si in ziua in care am incercat aveam câteva dureri cand stăteam în fund, iar acum imi e foarte frica... poate nu mi vine ciclu, poate am pățit ceva.
Am mare nevoie de ajutor
liliana77any întreabă: