Urcuşurile şi coborâşurile fac parte din viaţa noastră.
Nu ai cum să le eviţi.Nu ştiu ce vârstă ai, nu ai specificat, dacă nu greşesc.
Nu te merită. Îl iubeşti mult prea mult şi ştiu că nu tu eşti de vină. Sentimentele nu pot fi controlate, nicidecum. Oricât ai încerca.
Gândeşte-te că orice s-ar întâmpla, viaţa merge înainte.Nu ai ce să faci. El, e un simplu băiat care oarecum te-a vrăjit, cu toate că nu merită nimic, nici cât negru sub unghie.Adică, cum să se plângă de faptul că îl iubeşti prea mult, când altcineva şi-ar dori lucrul ăsta?
Ştiu că e greu, dar ar trebui să te schimbi. Să fi mai indiferentă cu cei care nu te merită, care te consideră marioneta lor. Să fii dură, dar nu cu tine însăţi.
Îndepărtează-te de el. Eşti o fată bună, vei găsi pe cineva care să te merite, să te iubească aşa cum meriţi.Nu un libidinos, care nu ştie aprecia şi preţui o aşa fată. Roata se întoarce.Mai târziu, va regreta că acum nu te-a preţuit şi se va reîntoarce la tine, fii sigură.
Aşa am păţit şi eu. Mergi înnainte, viaţa nu se opreşte aici şi ai tot timpul din lume.
Apoi, nu considera pe nimeni viaţa ta. Este cea mai mare greşală. Viaţa ta, în primul rând este constituită din ''tine'', din persoanele dragi, şi când spui dragi mă refer în primul şi primul rând la familie. Apoi, rudenie şi prieteni.
El nicidecum nu face parte din viaţa ta. Mai târziu îmi vei da dreptate.Treci peste.Profită de viaţă şi încearcă să ieşi cu prietenele în oraş, distrează-te.
Fii indiferentă. Ţi se pare corect ca în timp ce tu suferi după el, plângi şi te doare, el să se distreze şi să ''fută''? Scuză-mi expresia. Dar e total ieşit din comun.
Sper că te-am ajutat cu ceva!
Nimeni pe lumea asta nu-si doreste o femeie care sa-l iubeasca excesiv, sufocant, care sa nu aiba viata ei. Este suparator si te face sa te intrebi daca respectiva femeie are vreo valoare intrinseca sau singura ei calitate este indragosteala.
Nu-l mai sufoca, nu-i mai declara si demonstra o iubire nemuritoare. Asta nu inseamna sa fii nepasatoare, inseamna sa ai si alte prioritati, sa fii o femeie completa si complexa, cu interese si ocupatii diverse, pe care trebuie sa o seduca, nu care cade in fund numai la vederea lui.
Pui suflet prea repede si d-aia suferi!
Off, dragostea nu vine asa usor si daca tu o sa-i arati incontinuare ca il iubesti la nebunie o sa-l sperii! Aveti abia o luna si e de inteles ca pentru el, ca baiat, e putin cam devreme pentru declaratii de dragoste! Plus ca punandu-te pe tava (nu la propiu), el nu mai are ce cucerii!
Fiecare baiat are instinctul de vanator, vrea sa te cucereasca, sa te lasi mai greu in mrejele lui!
Schimba placa si fi mai indiferenta!
Da.asa sunt toti la inceput e ok dupa 1 luna incep certurile, amantele etc.deci daca ti-a zis sa o lasimai moale cu sentimentele inseamna ca el nu vrea ceva serios ca daca ar vrea ceva serios tiar fi spus altceva ceva de genu ca nu poate sa creada cat ti tu la el sau ca ii place ca tu ti asa de mt la el. eu iti spun asa daca tu vrei o relatie srrioasa nu el e persoana potrivita cauta p altcineva dar nu un tip mai mik d 17, 18 ani ca cei mai mici de varsta asta vor doar asa o luna 2 si atat
bafta sper ca ti-am fost d folos funda?:*
Adevarul este ca te insala, si ca tu esti prea naiva ( cel mai delicat epitet pe care l-am gasit ) ca sa-ti dai seama. el acum vrea sa-si mareasca "lista" cu foste si sa se bucure de viata, nu sa stea langa tine, sa te tina de mana in fata tuturor si sa-ti jure iubire. daca zici ca de 6 luni visezi la el, si inn tot timpul ala nu ai vazut cum e el de fapt, inseamna ca-ti meriti soarta!
sorry
adevarul doare.si necesita timp
Buna! inteleg ca suferi insa tu trebuie sa te gandesti si la ce spun toti prietenii tai. Ei iti vor doar binele si poate au dreptate. Stiu ca il iubesti si nu iti spun sa te desparti de el ci sa vorbesti si sai explici tot ce simti fata de el si ca te doare raceala lui. spune-i ca s-a schimbat mult si ca asta te pune pe ganduri.SUcces.fundita?
Pai si ce voiai ca asa zisa sa zica da ma stau cu el
daca ala este mai rece si distant inseamna ca si-a batut joc de tine pana acum iar acum s-a plictisit si vrea sa scape de tine!
nu stiutyu dc puneti suflet in relatiile de scurta durata
Bine ca e si el ca toti ceilalti baietii...Cum nu va convine ceva la vreunul, gata, suntem cele mai nenorocite fiinte de pe pamant. N-aveti idee cat poate un baiat sa sufere intr-o relatie.Noi trebuie intotdeauna sa cucerim, sa luptam pentru persoana iubita, si dupa ce o "castigam", sa continuam sa ii aducem totul pe tava, daca nu, suntem ca "toti ceilalti baieti". Inteleg ca il iubesti mult. Dar poate el nu te iubeste; se mai intampla; de ce l-ar face asta un nenorocit? Ca nu e cum vrei tu sa fie?
Sigur ca toata lumea iti "vrea binele".
deci.nu ti-l lasa luat!
faptul asta este consumat. din cate ai spus, relatia este istorie, chiar daca va impacati nu va mai fi la fel.desparte-te de el, chiar daca te doare as este cel mai bine pentru tine.
si de acum inainte invata sa nu mai pui atata suflet intr-o relatie pana nu te convinci ca merita