| Alex2011u a întrebat:

Am si eu nevoie de ajutor, mai mult din partea fetelor.
Este lunga sper sa aveti rabdare si sa-l cititi.

Buna fetelor, am si eu o nelamurire sau mai bine zis niste sfaturi din partea voastra pentru ca voi sunteti fete si ganditi altfel.
In Ianuarie 2008 am cunoscut o fata, eu atunci aveam 20 iar ea 18 si am fost impreuna timp de 2 ani pana acum in Aprilie 2010 cand totul s-a terminat intre noi, ea a pus capat relatiei din cauza mea pentru ca eram foarte gelos si de la un timp ma purtam foarte urat cu ea si ii vorbeam vulgar iar la cat de gelos am fost nu am lasat-o in oras cu oricine, cum am spus relatia noastra s-a terminat in aprilie si de atunci pana acum 1 luna nu am mai stiut nici unul din noi pana cand intr'o zi am sunat'o si am vorbit cu ea iar de 1 luna tinem legatura vorbim prin tel (ea este din alt oras), pana sa iau legatura cu ea tot vroiam sa merg la ea in oras la parinti pentru ca ma intelegeam foarte bine cu ei si fosta prietena a aflat si m-a intrebat la tel daca mai vin odata la ea sa ne vedem ca nu ne-am mai vazut de mult si ea era obisnuita cu mine acolo si ca ar vrea sa mai vorbim, am ajuns acolo Sambata dimineata am vorbit iar seara a fost timpul sa ne culcam, eu dormeam singur intr'o camera separat pana cand a aparut ea si s-a bagat langa mine in pat in chilotei, am luat'o in brate, o mangaiam peste tot si am inceput sa vorbim mai deschis ce am mai facut noi lunile astea, ea mi-a spus ca a fost plecata in alta tara si este cu un baiat si ca sunt impreuna de cateva luni, duminica a zis sa ne bagam in pat sa ne culcam cateva ore, am luat-o in brate apoi s-a dus pana la bucatarie s-a intors si s-a pus ea in bratele mele apoi aproape a adormit (dar stiu sigur ca nu dormea) si am inceput sa o pup pe frunte de mai multe ori apoi am sarutat-o pe buze de 2 ori, la gara asteptam la coada la bilete si i-am zis ce am facut (ca am saturat-o pe buze) la care ea s-a uitat la mine si m-a sarutat, trebuia sa vina trenu si am inceput sa ii spun " uite sti foarte bine cat tin la tine, daca ceva numai merge intre tine si prietenul tau sti unde sa ma gasesti, de cand ne-am despartit am platit indesat si m-am schimbat foarte mult, te voi astepta, iar daca nu ai planuri de craciun te astept la mine sa petrecem impreuna craciunul", ia mi-a spus asta pana sa ii spun de invitatia de craciun : "uite intelege-ma ca numai mergea asa, erai prea gelos si te-ai purtat urat cu mine, am trecut mereu dar tu tot nu te schimbasei mereu cand iti ziceam sa te schimbi" dupa care am inceput sa ne sarutam cateva minute bune si am plecat, astazi am vorbit la tel si am intrebat'o daca sa mai gandit cu invitatie de craciun si a spus "nu stiu ma mai gandesc" (in timpul ala a si ras).
Acum intrebarile mele sunt, de ce a inceput sa rada?


va veni de Craciun? daca va veni inseamna ca mai tine la mine?

mai am vreo sansa la ea?

ce parere aveti?

si ceva sfaturi ar fi de folos.
Multumesc
Cu respect.

17 răspunsuri:
| thereforyou a răspuns:

Nu pare genul de fata foarte fidela, eu zic sa o lasi.

| Niakit a răspuns:

Wow laughing
in primul rand, chiar a fost destul de lung textul thinking
l.am citit, si la sfarsit, mi. a lasat impresia ca tu inca tii mult la ea, si ca nu vrei sa o pierzi, dar cand ai aflat ca e deja cu un alt baiat, in strainatate, nu ai reactionat cu gelozie, ceea ce inseamna ca te.ai schimbat.
nu stiu exact raspunsurile la intrebari puse de tine, pentru ca eu consider ca ar trebui sa gasesti singur raspunsurile happy
cred ca ar trebui sa tii legatura cu ea, si sa vezi ce se mai intampla ^^. Fundita; d; d?

| BaByTzZa a răspuns:

1 dc a inceput sa radawinking pai rasu ala ar putea fii unu mai perverswinking care sa insemne multelaughing 2 sa-r putea sa vina poate ca nu mai tine la tine cum tine la inceput da poate ca iai trz cateva amintiri:X 3 sincer 90% cred ca mai ai sansee la ea. dupa cum s comporta se vede ca ar mai vrea ceva ...sa fie intre voii 4 parerea mea e sa vb mai deschis cu ea sa vezi cum gand ...sh poate se da sh d gol.cu ceva. poate o sa fiti din now impreuna si nu mai fii asa gelos si nu mai exagera asa mult ca o sa-o pierzii succes sper ca te-am ajutat aveti grija d voii puphappy

| Romancutza a răspuns:

Se cede destul de bine ca tii foarte mult la ea, dar ea nu tine la tine.Deodata ce are pe altu si te-a sarutat, va duce cu bombonica pe ambii. Vrea sa te tina in suspans, sa vada cum mori dupa ea, ca asa sunt majoritatea fetelor, asa ca as zice sa o lasi in pace, nu merita deloc.

| bulgaras_3493 a răspuns:

Daca ti'a ras in fata nu va veni la tine de craciun.iti spun sincer. Faza ca este cu cineva, dar vine la tine in pat noapte sorry sa iti zic. dar nici asta nu e buna. fata e cam plimbareata(parerea mea-nu vreau sa jignesc pe nimeni). Saruturile care au fost, probabil pentru ea, erau doar o distractie, daca te vroia inapoi iti zicea atunci in gara cand ai intreba'o.mai ales cand i-ai zis ca regreti si ca te'ai schimbat.

Nu te va cauta.asa ca iti spun sincer sa nu te mai gandesti la ea.

| Laura_1898 a răspuns:

Deci sa le luam in ordine: la prima intrebare depinde de modul cum a ras, adica, daca a chicotit poate insemna ca ii pare bine ca iti mentii propunerea si probabil o va accepta... dar daca rasul ei era ironic sau parea ca se amuza de ceea ce spui inseamna ca nu prea o intereseaza si mai degraba se joaca cu tine. Dar din intreaga poveste pare ca ea e interesata de tine, isi dorea sa te vada si te-a sarutat...atunci probabil tipul celalalt e de umplutura nu pare prea implicata in ceea ce il priveste.
Daca va veni de Craciun nu pot spune dar exista posibilitatea asta si cred ca inca mai tine la tine din moment ce face toate acele lucruri.Sansa de a va reimpaca depinde de cata incredere are in faptul ca tu te-ai schimbat dar si de dorinta ei de a relua relatia, dar exista probabilitatea sa iasa cum vrei tu.
Sper ca te-am ajutat cu cevabig grin.Multa bafta!

| ?????19 a răspuns:

Parerea mea este ca ea totusi mai tine la tine, sa nu fi fost asta nu mai venea langa u la patuc si nu se mai saruta cu tine, cind ai intrebato de craciun a ris pur si simplu asa, cred ca nu stie sigur ce sa faca, sa vina la u sau nu, nu uita ca are prieten si in asa cazuri chiar nu mai stii ce sa faci, las-o sa decida, daca isi mai doreste sa mai fie cu tine atunci o sa vina, daca nu atunci asa a fost sa fie.In concluzie, ai rabdare si las-o sa se gindeasca bine si sa decida daca mai doreste sa fie cu u, nu-ti pierde speranta, la Craciun ai sa stii deja raspunsul, chiar si dupa asta! Bafta

| Lililala a răspuns:

Eu cred ca ea cam face pe pisica cu tine...stii cum sunt pisicile, se joaca ele cu soricelul, se joaca, dar pana la urma tot il mananca. Asadar, nu o lasa sa te manance si gaseste-ti alta fata.
Daca ea are deja un prieten, imi pare rau sa-ti zic- esti o rezerva.(indiferent ca a fost cu tine inainte)

| gabytza_7109 a răspuns:

Nu stiu ce sa iti zic e bine ca ti-ai dat seama ca ai gresit. daca tot te-a sarutat si a fost de acord sa va intalniti probabil ca mai este o speranta sa va impacati. iti doresc multa bafta sa o recuceresti sa numai fii atat de gelos:* sa ne spui si noua daca te-ai impakt cu ea.

| nicoletalavinia14 a răspuns:

Stii ca exista o posibilitate in care ea sa fii mintit in legatura cu prietenul? Doar din orgoliu.
Din cate mi-ai povestit, eu as tinde sa cred ca tine la tine.
Dar depinde cum ti-a vorbit, si nefiind acolo sa aud cu urechile mele...
Cat despre ras, daca a fost chicotit, suras e de bine, daca a fost altceva...inseamna ca isi batea joc probabil.
Faza in care a venit la tine in pat, se deduce de aici, ori ca e putin cam...nu vreau sa spun parasuta, dar nu gasesc alt cuvant, ori ca minte in legatura cu prietenul ei, si inca tine la tine.
Mai bine, ai vedea...mai vorbeste cu ea, mai examineazo, fa in asa fel incat sa o testezi mereu. E de folos.
Mult succes!:*

| Dudăăăă a răspuns:

Pai...cred ca e putin cam perversa.In general asa se intampla. Fetele astea mai carpisoare daca intelegeti ce vreau sa zic...nimeresc baieti buni cu suflet.Si invers. Dar eu cred ca erai gelos din cauza ca o iubeai.Si probabil ca inca o iubesti. Poate va veni la tine dar nu inseamna neaparat ca tine inca la tine, ci poate ca vrea sa te mai joace putin pe degete.Sau poate ma insel. Te pup.:* Fundita?big grin

| 4b a răspuns:

Mda...pai eu zic sa iei in considerare sfatul lui thereforyou... poate nu te meritasad

| MadalinaM_5786 a răspuns:

Draga ady u trebuie sa vb cu ea in continuare... mi-am dat seama ca nu vrei so pierzi asa a facut si fostul meu pr ca mine dar la el a fost ca totul altceva dupa ce m-am desp de el mia marturisit ca m-a inselat si apoi cand am fost la mine aksa m-am pus in pat si a venit si m-a pupat pe gura si i-am zis sa termine happy dar tot ca el a facut sad imi pare rau de pr ta eu am 13 ani si sper ca te-am ajutat :X

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1. A ras pentru ca asa fac multe fete ca sa iti stimuleze curiozitatea. 2. Daca esti sigur ca inainte te-a iubit si vine de Craciun eu zic ca tine inca la tine si celalalt baiat e o consolare.
3. Din ce zici tu aici, cred ca mai ai destul de multe sanse.
4. Mi se pare ciudat ca avand prieten a venit in bratele tale imbracata in lenjerie de corp, dar asta nu inseamna neaparata ca e infidela. Poate ca celalalt baiat a fost ca sa incerce sa te uite si acum avandu-te aproape a profitat sa iti arate ca inca te vrea.
Daca va cunoasteti bine si vorbiti deschis, cred ca o sa incerce sa iti arate daca vrea sa mai aveti o relatie

| Alex2011u explică:

Pai nu stiu, rasul ei a fost ceva de genul "hah", adica nu a ras in hohote probabil am intrebat-o prea devreme? nu stiu, nu am ideea, cat despre prietenul ei, e mai mare decat ea cu 6 ani si e tot din Romania(la 300km de ea) numai ca sau intalnit in alta tara amandoi, el e casatorit are o fetita de 3 ani asa mi-a spus fosta, si ca ar vrea ala sa bage divort, si nu cred ca minte in legatura cu prietenul ei pentru ca vorbeau la telefon, am incercat sa ma gandesc si la faza ca l-o fi pus pe cineva sa se de'a drept iubit sa vada cum reactionez si cum ma comport dar e exclusa asta pentru ca pe tel ei erau pozati stand in brate, inca ceva, imi ceruse cd-uri cu toate pozele facute in astia 2 ani si in timp ce ne uitam mi-a luat telu si a inceput sa cotrobaie pe acolo.
Nu stiu dar ce fac nu fac bine asa ca eu zic cel mai bine sa las lucrurile cum sunt si daca vrea sa vina de craciun inseamna ca mai simte ceva pentru mine.
Alte sfaturi? M0ar ajuta foarte mult, multumesc.

| BaByTzZa a răspuns:

Pai. si eu cred ca ar trebui sa faci cum zici tu sa o lasi sa faca ea primul pas sa vezi ce se va intamp de craciun dk vine inseamna ca tine la tine. sh faza cu gagik ee wow big grin dki ala care sta ia are sh copill pai sincer eu cred ca ar trebui sa o sfatuiestii sa il lase ca sig isi bate joc d ea.adk pnm e insurat are un copil sh kika ''divorteaza" laughing nu prea cred asta e doar o metafora sa steaa cu eawinking sper ca te-am ajutat cu ceva din rasp mele pup sh succes.big grin fundabig grin

| gazza01 a răspuns:

1) Nu stiu de ce a ras, intreab-o pe ea! raised eyebrows 2) Daca vine la tine se poate sa mai tina la tine ca nimeni nu-si pierde timpul fara nici-un folos. Si daca vine la tine de Craciun zii sa se gandeasca bine cu cine va ramane, cu tine sau cu cel din strainatate. 3) Depinde... tu ce crezi, te iubea? te mai iubeste? 4) Frumoasa poveste, aveti aman2 partea voastra de vina. 5) Schimbati-va aman2!