Am si eu o intrebare.
ce parere au parintii despre masturbare?
de exemplu daca parintii unui copil afla de asta, ce ii faci si ce ii zice?
(cui i s-a intamplat si ce i-ati zis)

In societatea noastra profund religioasa, si mai ales in cazul parintilor cu mai putina educatie scolara/stiintifica dar puternic influentata de dogmele bisericesti, masturbarea este privita ca unul dintre pacatele mari. Astfel ca prea putini parinti crestini adevarati ar fi dispusi sa dea explicatiile necesare in locul unei drastice mustrari sau a unei "bune batai" considerate a fi rupta din rai si cu rolul de a-ti baga "mintile" in cap. Depinde de gradul de instruire a parintilor tai deci atentie daca o practici.

Despre fiu-meu am aflat că se masturbează de la maică-sa, care a venit să mă-ntrebe ce trebuie să facă. I-am răspuns simplu: nimic. O să renunțe singur când va găsi o fată. (și nu peste mult timp, a și găsit; chiar mai multe). Iar cu fata mea am avut mai demult o discuție despre asta, și mi-a mărturisit că o face și ea. OK, am sfătuit-o că e de preferat decât să se lase pe mâna oricărui fraier, și nici nu e pericol de sarcină.
Dar nu toți părinții văd problema la fel.

„Stengers și Van Neck urmăresc boala până la sfârșitul ei destul de abrupt; ei compară schimbarea de consens cu un împărat în pielea goală, atunci când, la începutul secolului XX, medicii au început să se îndoiască de masturbare drept pricină de boală. Odată ce a apărut dubiul, oamenii de știință au început să adune statistici despre această practică, găsind că o minoritate considerabilă și apoi marea majoritate a oamenilor se masturbaseră. Implicațiile erau clare: dacă cei mai mulți dintre oameni se masturbau și nu înnebuniseră, nu deveniseră handicapați și nu muriseră tineri, atunci masturbarea nu putea fi responsabilă pentru etiologia care i se atribuia. Masturbarea și-a pierdut rapid dominația asupra comunității medicale, iar părinții i-au urmat acesteia făcând din masturbare o parte obișnuită mai întâi a copilăriei și apoi a sexualității umane."
—Lisa Z. Sigel, Masturbation: The History of the Great Terror by Jean Stengers; Ann Van Neck; Kathryn Hoffmann, Journal of Social History, Vol. 37, No. 4 (Summer, 2004), pp. 1065-1066.

„Cu cincizeci de ani în urmă unui copil i s-ar fi spus că masturbarea provoacă nebunie, acnee, sterilitate sau vreo altă tâmpenie. `Abuzul de sine`, cum era numită, a beneficiat de o lungă și nefericită istorie de dezaprobare religioasă și medicală. Opinia modernă este că masturbarea este un comportament sexual normal (Bockting & Coleman, 2003). Părinții bine informați sunt conștienți de acest fapt. Totuși, mulți copii sunt pedepsiți sau făcuți să se simtă vinovați de faptul de a-și atinge organele sexuale. Aceasta este o atitudine nefericită, deoarece masturbarea în sine este lipsită de efecte negative. În mod obișnuit, singurele ei efecte negative sunt sentimentele de frică, vinovăție sau anxietate care izvorăsc din faptul de a fi condiționați să creadă că masturbarea este `rea` sau `greșită`. Într-o epocă în care oamenii sunt îndemnați să practice `sex protejat`, masturbarea rămâne cel mai protejat fel de a face sex."
—Dennis Coon și John O. Mitterer, „11. Gender and Sexuality". Introduction to Psychology. Gateways to Mind and Behavior (ed. 12th), p. 371

http://ro.wikibooks.org/wiki/Medicin%C4%83/Masturbare