anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am stat cu un baiat timp de 2 ani, a fost totul frumos, ne-am iubit enorm de mult. El era plecat in alta tara, eu eram aici, ne vedeam foarte des chiar daca distanta dintre noi era foarte mare, eu mai lipseam de la scoala si mergeam la el, mai venea si el pe la mine. Vorbeam in fiecare zi la telefon cate 5-6 ore, nu a fost zi in care sa nu vorbim cel putin 2 ore. In ultimul timp s-a schimbat, a inceput sa imi vorbeasca rastit, pe un ton ridicat, nu mai vorbea cu mine cum vorbea inainte, ma suna si nu ma intreba decat ce fac, iar apoi lasa telefonul asa si nu mai spunea nimic. Iubirea mea pentru el nu s-a schimbat, il iubesc la fel de mult ca la inceput, tin la el mai mult ca la oricine, e totul pentru mine, de cateva zile nu ma mai sunat, am incercat sa il sun eu dar nu raspunde. Stiu sigur ca daca ar fi fost sa i se intample ceva rau mi-ar fi spus sora sau mama lui, eu nu pot sa inteleg decat ca are pe altcineva si de asta nu vrea sa mai stea cu mine, si nici macar sa imi raspunda la telefon sa imi spuna. De cand nu am mai vorbit cu el la telefon si am inceput sa banuiesc ce se intampla simt ca nu mai am nici-un rost in viata, el reprezenta sensul vietii mele, poate credeti ca sunt obsedata de el sau nebuna, dar nu este asa, pur si simplu il iubesc prea mult. De ce ar face un om un lucru atat de josnic ca asta? De ce sunt oamenii atat de rai? Am atata nevoie de o vorba buna de la voi, am nevoie sa vorbesc cu cineva, pentru ca nu pot sa spun chestiile astea nimanui din cei care ma cunosc, mi-e rusine sa spun ca m-a lasat pentru alta fata.

6 răspunsuri:
| aryana1991 a răspuns:

Imi pare rau pentru tine am patit-o si eu. Distanta din pacate ingreuneaza lucrurile si simti ca te sufoci. Oameni pe care ii cunosti de o viata se schimba de la o zi la alta fara sa iti dai seama de ce o fac.Uni barbati sunt lasi si nu au curajul sa spuna verde in fata chiar daca pentru restul e evident.Nu cred ca vei gasi o explicatie logica la ceea ce se intampla stiu din propia experienta si durerea e mare ti se frange inima fara motiv doar cand te gandesti la el.Singurul capabil sa iti raspunda la intrebarea de ce e doar el.incearca sa vorbesti cu el si sa clarificati lucrurile desi ti se pare dureros, doar asa vei reusi sa treci intr-un final peste.iti doresc mult noroc si fi optimista, nu lasa un om de nimic sa iti strice viata

| FoarteLetargic a răspuns:

De unde stii ca este cu alta fata? Ai dovezi concrete? Stiu baieti care se comporta asa fara sa aiba amanta. El se comporta urat. Tu spui ca fara el nu poti trai. Dar esti dispusa sa renunti la fericirea ta pentru a fii alaturi de el? El se comporta urat acum, dar e doar la inceput. O sa inceapa sa se comporte din ce in ce mai urat. Eu spun sa te desparti de el. Incerci sa duci o relatie de una singura; nu va merge. Numai bine!

| mona a răspuns:

Nu scrie nicaieri ca trebuie sa spui cuiva ca te a lasat pentru alta fata si din cate zici e mai mult ca probabil sa aiba pe cineva

| AlEx0 a răspuns:

Deci mia irosit 5min din viata sa citesc chestia asta dar sa iti dau un sfat despartete uh prima de el asa vei putea spune ca uh te-ai despartit de el laughing rolling on the floor

| neutrino a răspuns:

Era urat daca te lasa pentru un baiat. Asa, totul e in regula, relatia voastra s-a terminat, viata continua.

| RAY a răspuns:

Si eu am patit-o tot iubire la distanta, sti vorba aia ochii care nu se vad se uita cam asa e se uita tu nu l-ai uitat el da bine nici macar nu are bunul simt sa vb cu tine cine stie de cat timp te insela, stiu cum e cand suferi isi doresc multa fericire si data viitoare ai grija pe cine iubesti si evita iubirile la distanta sunt amagiri, iluzi