În PRIMUL rând, se IMPUN nişte clarificări, aşa că te rog să-mi răspunzi la următoarele nelămuriri : am citit şi celelalte 3 întrebări ( mai vechi ) ale tale şi am constatat că ai o "problemă" cu un ovar! E posibil ca întârzierea ciclului să provină de la acea "problemă", sau coroborată cu efectele ( posibil adverse ) ale mifegyne-ului, ori e posibil ca acest medicament să declanşeze anumite schimbări/tulburări de ritm ( ale organismului, fiecare femeie se poate comporta diferit )! Apoi TREBUIE să mă lămureşti dacă ai făcut tratamentul într-un centru medical ( sub coordonarea unui medic ), sau acasă ( după cum ai crezut tu că e bine )?!? Mai mult, dacă ai făcut tratamentul la cabinet, atunci am o întrebare : Ai mers la TOATE cele 3 consultaţii/controale INDICATE? Apoi, mai am o întrebare : Mifegyne-ul se ia ÎNTÂI, iar apoi ( la 36 până la 48 ore de la administrare ) se mai ia ÎNCĂ un medicament - Prostaglandina ( fără de care primul NU-ŞI face efectul! ) - Ai luat cel de-al 2-lea medicament ( în perioada indicată )? Mai mult, după aceste 24-48 ore de la administrarea Mifegyne-ului, TREBUIA să ai o hemoragie ( care asigură eliminarea ), care durează ( în general ) 12 zile - astfel că se impune o altă întrebare : Ai avut această hemoragie? Dacă, DA, cât a durat, şi cât a fost de abundentă? Apoi, în mod OBLIGATORIU, după acest "presupus" avort, TREBUIE să mergi la un consult medical/ecograf ( pentru a fi SIGURĂ că ai eliminat complet fătul )! Altă întrebare : Ai fost la un astfel de consult? Oricum, NU este recomandat să urmezi acest tratament cu Mifegyne, mai des de o dată la 2 ani - preferabil cât mai RAR! Şi dacă NU a reuşit prima tentativă de avort, sub nici o formă, NU se mai administrează încă o dată acelaşi tratament; TREBUIE chiuretaj manual! Citeşte cu ATENŢIE şi PROSPECTUL medicamentului, aflat la linkul : http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=3287! Eventual dacă mai ai alte întrebări, mi le poţi adresa prin mesaj personal ( privat, secţiunea Mesaje ), unde aştept şi răspunsurile la TOATE întrebările pe care ţi le-am pus - şi dacă pot, te mai ajut...
Nu stiu de cate ori se poate folosi, banuiesc ca nu foarte des dar ciclu iti poate intarzia si din cauza medicamentului sau in cel mai rau caz poate avortul nu s a desfasurat in totalitate[cred ca sti ce vreau sa zic]
Ai fost la un control medical dupa ce-ai luat acela medicamente? daca nu mai bine dute.Cunosc o persoana care a luat asa medicante ca sa intrerupa sarcina, si cind a mers la medic surpriza; era insarcinata! Desi normal ca a urmat un avort, nu putea sa se nasca un copil sanatos dupa ca a luat acele medicamente!
Bursuc001 am facut avortul la un medic specialist. Mi-a dat acolo 3 comprimate de Mifegyne si sa i-au acasa inca 2 de ceva . Dupa ce am luat cele 2 am avut dureri si a inceput sangerarea mai abundenta. Am sangerat cateva zile si dupa am fost la control unde mi s-a spus ca totul s-a desfasurat normal. De atunci raporturile sexuale au fost facute numai cu prezervativ si le-am verificat pe toate la sfarsit. Probleme cu reglarea ciclului am avut si am facut un tratament timp de un an parca. Cu un ovar..am sigur probleme ). Acum mi s-au umflat sanii si ma panichez. Am zis sa-l sun pe el poate are o explicatie mai relevanta
La controlul ulterior procedurii de avort, înainte de a-ţi spune că "totul s-a desfasurat normal", ce fel de verificare a făcut?
Te-a întrebat DOAR detalii despre cum a decurs totul, în perioada în care erai acasă; ţi-a făcut un control "manual"/local pentru a constata acel lucru sau ai făcut şi un ecograf ( deci ULTERIOR avortului, la ultimul control )?
Iar "problema" cu sânii ( umflaţi, dureroşi, etc ) poate PRECEDA o viitoare menstruaţie - deci e foarte posibil să-ţi vină ciclul în curând!
Dar, poate fi şi semn de sarcină - iar dacă la ultimul consult NU ai făcut şi ecograf, ATUNCI e posibil să fi ÎNCĂ însărcinată!
Deci, RECOMAND un test de sarcină ( nu dăunează în nici un fel ), apoi vei şti ce să faci în viitor ( până atunci, păstrează-ţi calmul )! Eventual, aşa cum spuneai, o nouă discuţie cu medicul şi un NOU consult - INCLUSIV ecograf!
Cât despre raporturile sexuale ulterioare avortului, dacă au fost cu prezervativ ( şi le-ai mai şi verificat la sfârşit ), NU aveau cum să genereze o nouă sarcină ( presupunând că v-aţi luat măsurile de igienă complementare folosirii prezervativului ) - chiar DACĂ, după un avort, organismul e mai sensibil şi posibilitatea de a rămâne IAR însărcinată e mai MARE!
Sper că te ajută aceste detalii, să-mi spui ( te rog ) ce ai mai rezolvat şi dacă mai ai întrebări, voi încerca să te ajut!
Dupa ce am luat cele 2 pastile acasa l-am sunat pentru ca mi-a zis ca exista posibilitatea ca embrionul sa nu iasa de acolo si sa fiu nevoita sa merg la el pentru a-l scoate el, dar nu s-a intamplat asta. L-am sunat si m-am dus dupa aproximativ o saptamana la control. Acolo mi-a pus cateva intrebari si mi-a facut o ecografie. Inainte de avort, normal ca mi-a facut eco in care am vazut acel "punct negru" care era sarcina, iar la ultima eco el numai era acolo
anonim_4396 întreabă:
AlexiaIordache întreabă: