Draga mea nu te speria asa tare ca nu e o tragedie, toti gresim. E foarte bine ca ai principii, mai ales la varsta ta si la fel de bine ar fi sa le si pastrazi. Trecand peste asta, sa iti spun cum sta treaba cu himenul. Mai intai iti spun ca nu am 15 ani ca tine, nici 20. Am ceva mai multi ani si stiu ce vorbesc. Deci himenul este membrana care se rupe, se fisureaza ori se desprinde (deseori partial) de peretii vaginali cu ocazia primului raport sexual cu PENETRARE VAGINALA. Himenul poate fi si elastic, poate fi rezistent sau chiar permisiv, pliindu-se sau comprimandu-se la insertia unui obiect intravaginal, a degetului sau chiar a penisului in erectie. Dar cel mai important lucru pe care trebuie sa il stii este ca deflorarea se realizeaza TREPTAT, este un act progresiv. Deci un himen nu se rupe definitiv de la primul contact mai ales daca a fost unul frivol. Ceea ce inseamna ca in momentul de fata nu se cheama ca ai ramas fara himen. Crede-ma ca exista femei care scapa complet de himen abia la prima nastere.
Cu siguranta nu mai esti virgina. De obicei durerea este una minora, mai degraba o jena de cateva minute, iar sangerarea este o picatura sau doua care pateaza chilotul (sau nu se vad daca te speli). este absolut obligatoriu sa mergi la giencolog, orice femeie merge in prima luna de la inceperea vietii sexuale. Atata timp cat ai peste 16 ani, poti merge la ginecolog singura. Daca nu, va trebui as mergi insotita de un parinte sau un tutore legal care sa semneze ca ti-a dat acordul si isi asuma raspunedrea legala si penala.
Bună!
NU cred că mai eşti virgină ( nici dpdv fizic )!
Este suficientă o penetrare ce 2-3 cm pentru a RUPE himenul...
Din moment ce te-a penetrat, cel mai probabil, himenul s-a RUPT ( parţial sau total ), chiar dacă NU a curs sânge.
La cel puţin 20 % dintre fetele virgine ( alte surse indică cam 43 %, vezi linkul http://sanatate.bzi.ro/......-stii-3657 ) NU le curge sânge DELOC în momentul deflorării.
Poate fi vorba şi de un himen elastic, dar sunt cazuri RARE ( maxim 3-5 % )...
Sau, poate fi vorba de o deflorare parţială ( rupere parţială a himenului ) şi la următoarele 1-2 contacte sexuale este posibilă sângerarea.
Vezi alte detalii la linkul :
http://www.sfatulmedicului.ro/......ninei_7764
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune.
Accident e atunci cand iti cade o ghinda-n cap nu cand te tavalesti cu unu.
La 15 ani? Felicitări, ce pot să zic.La 18 ani pe unde te vedem?
Dacă spui că totuși a durut puțin, înseamnă că orice e posibil, și doar medicul îți poate spune.
Nu poti merge la doctor fara sa fii insotita. Nu cred ca mai esti virgina, depinde de baiat, cat de adanc te-a penetrat... Posibil sa fii virgina, posibil nu. Te-ai protejat?
Nu a fost nimic adanc...pentru ca nici el nu voia asta. nici unul nu voiam asta. Si nu normal ca nu ne-am protejat atata timp cat nu voiam sa facem asta.
Ce varsta ai, daca-mi poti spune?
15 ani naibi Si nu sunt o d-aia care sa zici ca eh numai sunt virgina aia e..Nu frate, am avut principii nu stiu cum naibi s-a intamplat. Daca nici unul nu voiam sa facem nimic mai mult decat sa " ne jucam ". Nu stiu, eu sunt tipa aia care mereu a zis nu si care sunt mereu cu picioarele pe pamant..si acum sa numai fiu virgina de la varsta asta mi se pare o mare prostie! Nu o sa mi-o iert niciodata nici mie si nici lui!
Ce greu merge site-ul... Comentarile nu se incarca, mesajele se primesc/trimit greu... Pff!
Ai glume in program?
Da, chiar am
Cati ani ai? Daca vrei sa zici...
Pai... nr anilor si nr banilor nu se spun
Nu vlei sa-mi zici ? Ok, atunci trimite mesaj ca tot vreau sa stiu Hai ca spun si eu...
Dacă ai făcut-o 'oarecum' o dată, o să mai fie şi a doua oară şi aşa mai departe. Deci sigur nu o să mai fii virgină.
Nu ştiu exact dacă e valabilă ideea de 'ori curge sânge, ori te doare de mori'. Cursul sângelui nu este o idee bătută în cuie. Acum depinde şi cum ai evaluat tu durerea simţită.
În ceea ce priveşte doctorul, dacă eşti minoră, nu cred că ai fi primită la doctor neînsoţită de părinţi.
Doamne, eu tocmai spuneam ca nu am vrut sa fac asta si tu imi spui de a doua si a treia oara? Nu e vorba daca o sa mai fiu ci daca mai sunt sau nu! Faceam chestii mereu, si niciodata nu se intampla nimic mai mult..si acum nu stiu ce s-a intamplat..Frate, eram sau sunt virgina nu am experienta in asta si nici nu vreau sa am, doar ca imi pasa daca mai sunt sau nu.
daca e vb de 2 secunde imi dai un suc si-ti spun ca esti virgina?
Tie iti arde de misto? Iti dau un bax numai sa aud ca sunt virgina! Ma jur ca numai ma ating de baieti.
Daca tot ce ai spus este adevarat, si baiatul s-a oprit dupa ce ai simtit durerea este k, esti virgina dar daca baiatul a continuat penetrarea... nu mai esti virgina. Acum pe viitor sa stii, incearca sa faci dragoste cu o persoana care te iubeste, pe care-l iubesti si care te protejeaza. Pe viitor ai grija de tine.
Ei bine. Toate lucrurile astea (durerea, sangerarea - prezente sau nu, tipul de himen) diferă de la o fată la alta. Nu sunt în măsură să îţi zic dacă mai eşti virgină sau nu şi cred că nimeni de aici nu e în măsură să confirme sau sa infirme acest lucru. Cel mai bine ar fi să consulţi doctorul.
Il iubesc, ma iubeste, suntem de 10 luni impreuna...Nu e vorba de asta, i-as da toata virginitatea mea oricand pentru ca o merita, are grija de mine si ma protejeaza, d-aia am atata incredere in el. Si da, s-a oprit, pentru ca ma iubeste, si pentru ca nu vrea sa imi faca rau.
Nu te grabi sa-i dai virginitatea. Toti baietii fac asa pana obtin ce doresc ei.Eu acum pot sa spun ca esti virgina. Astept baxul de suc.
Apropo si eu sunt baiat...
Nu ma grabesc, asta e si ideea, am specificat ca nu de la varsta asta... Daca imi lasi id de mess iti dau.
Nu am id de mess deoarece a fost spart e-mail-ul si nu mai pot sa-l accesez. Adresa mea de e-mail este goethe2014@outlook.com. Poti sa-mi scrii aici daca vrei.
Iti las mesaj pe TPU cu adresa mea de e-mail pentru ca eu nu pot sa iti scriu, poate poti tu.
K, lasa-mi un mesaj
Woow, 2 intr-o singura zi... Felicitari!
Doua ce? Nu cred ca trebuie sa fiu felicitata, zic! Daca ai chef de misto, lasa-te.
Nu era pentru tine raspunsul... Scuze daca ai inteles gresit. Era pentru goethe, stie el la ce ma refeream.
Nu-ti bate capul
Iti dau un citat si intelegi totul.
Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep.
Goethe în Faust
Ok. Am crezut ca te referi la cele 2 secunde... Daca ai vreo treaba cu el imi cer scuze, eu am prieten, tocmai cum spuneam, nu stiu de unde e tipul dupa cum bine vezi, dar as avea nevoie sa mai vorbesc despre asta...nu stiu daca am gasit cu cine dar fie.
Spune-mi la ce... ca eu sunt greu de cap, poti sa-mi trimiti mesaj?
Ok, te inteleg si imi pare rau. As vrea sa te pot ajuta dar mna, nu prea sunt experta in chestile astea... Sper ca ai gasit persoana potrivita sa discuti despre ce s-a intamplat.
P.S.: Nu am nicio treaba cu el, nici macar nu il cunosc dar aveam si eu chef de vorba
L-ai primit?
L-am primit, am si raspuns dar nu inteleg ce probleme sunt cu pagina de nu incarca toate comenturile. Noroc cu adresa de e-mail
Ce adresa?! Ehm... Si eu sunt destul de grea de cap
Ai întreținut relația, virgină nu mai ești. Himenul e posibil să nu ți se fi rupt, depinde de persoană. De durut nu trebuie să doară de mori.
La doctor există politica de confidențialitate între doctor și pacient. Dacă te duci singură e ok. Cu mama ta, în schibm, dacă ești minoră îi va spune.
Și da, e posibil să mergi fără un adult la doctor.
Te iubeşte, te protejează, dar a ajuns, nu se ştie cum, să se trezească "în tine", fiind logic faptul că tu nu voiai la vârsta asta.
Părăseşte-l înainte să mergi la doctor, sfatul meu.
Nu ai cum sa afli daca esti virgina sau nu fara sa mergi la un ginecolog. Poti merge la medic doar ca trebuie sa ai la tine cartea medicala a ta ( parintii tai oricum o sa vada pentru ca medicul face acolo niste notite)
Nu iti ramine decit sa stai fara sa faci nimic sau sa le spui parintilor)
Trebuie sa mergi neaparat la un medic, nu dor pentru a vedea daca mai esti virgina, pot sa fie o sumedenie de probleme care sa-ti creeze neplaceri mai tirziu.
Mai este o posibila varianta care cred ca poate sa mearga, te duci la ginecolog si spui ca nu stiai ce trebuie sa ai cu tine, acesta-ti va spune sa aduci macar un simplu caiet.
Asa parintii tai nu au cum sa afle pentru ca tu nu vei avea scris in cartea medicala absolou nimic.
Sper ca te-am ajutat si ca vei gasi o solutie. Bafta!
Hey hey nu stiu sigur daca mai esti sau nu virgina pentru ca himenul e diferit de la femei la femei, e posibil ca himenul tau sa fie elastic si deci sa mai fii virgina sau sa nu mai fii deoarece era ori foarte subtire, ori inexistent( se poate rupe de la dans, gimnastica etc) e ok sa te joci doar ca ai grija, sa aveti mereu prezervatic cand va mai jucati sper ca am fost de ajutor :* pup