| Lavinia019 a întrebat:

Aseară, am fost eu cu o prietenă de-a mea și cu iubitul prietenei mele la un restaurant. După ce am stat cam o oră, iubitului meu i-a sunat telefonul și zis că trebuie să plece deoarece a apărut o problemă la serviciu și trebuie să ajungă la firma la care el lucrează iar eu am rămas la masă cu prietena mea și cu iubitul ei. De fapt, ca să vă spun mai clar, pe iubitul acesta al prietenei mele nici nu-l mai văzusem deoarece el a venit recent din Turcia special ca să se întâlnească cu prietena asta a mea, el fiind turc și vorbind destul de bine româna pentru că a absolvit facultatea de medicină aici, în România în urmă cu câțiva ani și are două clinici private în Constanța. Eu am văzut că el mă analizează insistent din priviri încă de când ne-am făcut cunoștință și sinceră să fiu, și mie mi-a căzut cu tronc încă de când i-am văzut ochii și barba aceea sexi de musulman, eu având o slăbiciune pentru bărbații musulmani încă de când eram adolescentă. După ce prietena mea s-a ridicat și s-a dus la wc, el a început să-mi spună că sunt foarte frumoasă și că nu a văzut până acum nici o femeie atât de atrăgătoare ca mine, în toată România iar eu m-am simțit flatată vă dați seama și după asta, mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o spunându-mi că pe el nu-l interesează că eu sunt deja într-o relație și că vrea ca între noi doi să aibă loc o întâlnire cât mai repede, fără ca prietena mea să știe și fără ca actualul meu partener să afle. După asta, prietena mea s-a întors de la baie, am mai vorbit toți 3 despre Turcia, despre una, despre alta iar după aceea, la plecare, el a insistat să mă ducă el cu mașina lui acasă iar eu i-am zis că nu deoarece nu vreau să mă vadă iubitul pentru că este gelos și s-ar supăra așa că, el mi-a plătit un taxi și mi-a plasat subtil în palmă o carte de vizită cu una din clinicile lui și mi-a șoptit când am urcat în taxi să-l sun mâine și ca să ne întâlnim la cabinetul lui. Sincer, chiar mi-a luat mințile acest bărbat și ceea ce simt pentru el nu simt pentru iubitul meu mai ales că de ceva timp nu mă mai simt deloc bine alături de el iar toate zilele din viața mea au devenit o rutină: el pleacă dimineața la serviciu, vine seara, se spală, mănâncă singur și se culcă iar eu stau toată ziua și fac mâncare, îi calc cămășile și fac curățenie și chiar m-am plictisit de viața asta care o duc cu el. Nu mai zic că nu am mai avut parte de sex de calitate de doi ani de când suntem împreună pentru că el nu poate să mă aducă nici odată la orgasm mai ales că în ultimele luni facem sex o dată la 3 săptămâni iar de ieșit, nu ieșim nicăieri, cel mult o dată pe lună la restaurant dar doar atât din cauză că el se plânge că nu mai sunt bani și îmi reproșează într-una că ar trebui să lucrez și eu, ca să contribuim amândoi în casă pentru că el nu mai face față și că, vezi doamne, toți banii se duc pe hainele mele, pe mersul la salon și sală și pe parfumuri și cosmetice. Revenind la subiectul ce l-am început: Oare să îl sun mâine și să mă întâlnesc cu el, cât timp al meu este plecat la muncă? Mă tem să nu se ajungă mai departe și să nu-i cedez, să nu-l înșel pe iubitul meu pentru că, cu toate defectele pe care iubitul meu le are, eu îl iubesc mult pentru că m-am obișnuit cu el, pot să zic că sunt dependentă de el dar acest bărbat mă atrage teribil și mă gândesc să mă limitez cu el doar la o aventură, adică să fac sex cu el cum nu am mai făcut cu iubitul meu iar după aceea, să rămân cu iubitul meu în continuare în relație și să nu-i spun nimic despre această aventură. Probabil unele dintre voi v-ați dat seama ce anume mă determină să fac acest pas și să mă întâlnesc cu acest bărbat, adică da, nevoia de un sex mai plăcut, un sex din acela de calitate, care să-mi confirme că sunt atrăgătoare și care să-mi confirme că merit ceva mai bun pentru că simt nevoia să mă descarc atât psihic cât și fizic; să mă detașez pentru câteva ore de tot stresul acumulat în toți acești ani de când sunt cu iubitul meu. Vreau să știu din nou cum e să ai un orgasm, să mă simt femeie din nou. Aștept părerile voastre și vă rog: fără jigniri happy

Răspuns Câştigător
| corbulalbrosu a răspuns:

Daca intr-adevar simti din toata fiinta ta ca doresti ca totul sa se rezume doar la o simpla aventura si nimic mai mult, in acel caz poti experimenta o asemenea aventura sexuala, pentru ati satisface si fanteziile sexuale care ti-au aprins imaginatia. Succes!

9 răspunsuri:
| Mandreiv a răspuns:

Poate nu ar fi rau sa te pui si in situatia in care sa te gandesti cum ar fi daca prietenul tau te-ar insela. Daca tot nu esti fericita cu iubitul tau de ce nu pui punct si sa incepi o relație noua cu acest tip?

| Emma30555 a răspuns:

Povestea asta este cam trista. O tipa care își înșeala și iubitul și prietena pentru un tip pe care l a văzut prima data, care și el la rândul lui nu o respecta nici pe prietena lui nici pe ea din moment ce are curajul sa se dea la ea deși a văzut o cu prieten și deși o cunoaște prin iubita lui. Deci o considera o partida ușoară. Nu zic ca nu te place dar totuși nu cred ca ar vrea ceva serios și chiar dacă ar vrea posibil sa facă la fel cu următoarea. În plus îți dau un sfat. Muncește sa ai banii tai sa nu depinzi de nimeni. Ești tânără, ai un cap, folosește l nu doar pentru gătit și curățenie. Sincera sa fiu, povestea nu prea pare reala, dar dacă e reala încearcă sa te pui în locul celorlalti. Cat despre ce îți dorești tu o partida de sex s ar putea sa nu fie cum te aștepți, ia și asta în calcul. Nu vad ce satisfacție poți sa ai prin asta. De aceea nici nu cred ca povestea e reala, nu pare a fii gândirea unei femei aici probabil e spusa de un troll

| AlexSalling a răspuns:

Ia-ti pe altul. E tot ce pot sa-ti spun. Si eu stiu nevoile corpului, e ceva normal. Perfect normal.

| Ririru a răspuns:

Fara jigniri: get a real LIFE happy
Troll master.

| alina2k18 a răspuns:

Mmmmm, si tie iti plac serialele turcesti!
Dar iti si cam place sa mananci rahat turcescwinking cu amandoua mainile, troll micwinking
PS: Iar te-ai pierdut in detalii, are 2 clinici private in Constanta dar a venit special din Turcia acum cu masina + altele, nu pierd timpul sa fac analiza pe text laughing)
PS1: Vezi ca turcii o au cam micawinking si nu prea dau limbi in p12da [ am auzit si eu prin satwinking de la babe de au fost sub... dominatia otomanawinking ].

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Așa... și când te-ai trezit era dimineață?

Răspuns utilizator avertizat
| Adry05 a răspuns:

Barbat care arata bine, are 2 clinici private? Probabil face ce a facut cu tine saptamanal, iar tu o sa renunti la o relatie de durata pentru ceea ce pentru el va fi o aventura. Asta daca ce ai scris aici e macar partial adevarat

| ShamelessQboy a răspuns:

Cred ca o aventură, chiar si mai multe nu ar strica, din contră, ti-ar oferi ceia ce nu primesti de la iubitul tău, si toata lumea ar fi fericită!
Dacă iubitul tău este gelos, trebuie sa fii discretă sa o faci in secret.
Dacă si iubi, te-ar iubi cu adevarat nu ar fi gelos pe fericirea ta, ba din contra.