Ati avut momente cand ati vrut sa renuntati la persoana iubita, crezand ca ei(lui) ii va fi mai bine fara tine? ce va facut sa va razganditi?

Atata timp cat e persoana iubita, persoana pe care o ador, spun cu mana pe inima, ca nu m am gandit nici de cum sa ma despart de ea ca sa i fie mai bine. stiu ft bine ca fara mine ii va fi viata altfel, asa cum si mie fara el imi va fi viata un haos. El ma invatat multe si ii datorez multe. Nu am de gand sa mi treaca asa ceva prin minte. Il iubesc cu adevarat si nu il vreau departe de mine. Pa, pa!

Eu, nu dar prietenul meu, da.Crezand ca imi va fi mai bine fara el si acum dupa 5 luni am inteles de ce...si poate a avut dreptate!

Am renuntzat la persoana pe care in momentul ala o iubeam foarte mult pentru ca nu puteam sa-i ofer ceea ce merita cu adevarat. acum sincer imi pare foarte rau, sunt momente in care ink ma mai gandesc la ea si ink imi vine sa ma dau cu capul de peretzi ca am putut sa renunt la ea. si in momentul ala ea ma iubea foarte mult. acum este cu altcineva care se poarta frumos cu ea si ii poate oferi absolut orice doreste ...este fericita. langa mine nu cred ca ar fi fost vreodata. era o rel la distanta iar eu in perioada aia nu sa zicem ca aveam niste viciii care pe ea o raneau. poate ca este mai bine asa. chiar daca as fi fost eu fericit ea poate nu ar fi fost ...ramane intrebarea aia totusi cum ar fi fost daca am fi continuat? nu voi afla niciodata

Daaa.am renuntat la iubitul meu dupa ce s-a certat cu parintii lui. a fost un scandal monstruos.maica-sa a venit la noi, tipand ca sa ii las baiatul in pace. a reusit cat de cat sa o calmeze, dar a venit taica-su exact in momnetul in care el tipa la maica-sa ca el se insoara cu mine ca vrea ca nu vrea. s-a luat la bataie cu taica-su.eu plangeam iar prietenii lui ma protejau.incercau sa ma calmeze.credeau ca tremur de frica.de fapt mie nu imi venea sa cred ce vad. s-au calmat spiritele, el mi-a zis sa stau calma si m-a trimis acasa. a doua zi am aflat ca dormise pe scari. avea 21 de ani atunci.deci nu era chiar un copil. n-am mai suportat si i-am zis ca nu pot sa il vad certat cu familia din cauza mea.ne-am despartit. el nu a zis nimic. a tacut si mi-am dat seama ca am facut bine. tinea la mine si inca mai tine, dar familia e mult mai importanta. cel putin pentru mine.acum suntem cei mai buni prieteni.si spunem mereu ca daca va fi sa fim impreuna, vom fi.chiar daca va fi si la 60 de ani.acum imi spune ca doar familia lui ii este alaturi si il accepta cu toate necazurile care le face(tot cartierul ii stie de frica si nu numai). imi creste inima cand il aud ca vorbeste asa.si ii mai spun sa aiba grija de el, iar el imi spune:ma corectez, doar tu si cu familia mea ma protejati si ma iubiti pe gratis.

Da. M-am gandit ca poate o sa sufere din aceasta cauza si nu am vrut sa se intristeze din cauza mea.

Nu am crezut nicio secunda ca ii poate fi mai bine fara mine, insa au fost clipe cand m-am gandit sa renunt si chiar am facut-o, dar pentru o saptamana, inima nu rezista sa traiasca intr-un haos, iar sufletul sa fie un suspin. Nu putea sa respir, nu puteam sa vad, nu puteam sa simt, si nu puteam in altceva sa mai cred, in afara de iubirea ei necontenita.
Cand ranesti persoana iubita cel mai bine e sa renunti. O rana sufleteasca ramane vesnic! Chiar daca te razgandesti, ea n-o sa uite niciodata.

Da au fost multe momente. si motivu pentru care m-am razgandit a fost ca am vazut ca ma iubeste cu adevarat! Si odata chiar am renuntat eram hotarata definitiv si dupa 1 luna de zile. ne-am impacat! Dar ...cauta in adancul inimii tale si ai sa vezi daca trebuie sa renunti sau nu! Cum iti este tie mai bine

Nu m-am gandit niciodata la asa ceva...si nici nu cred ca as face-o