Buna pai na poate ca mai tine la tine dar poate nu mai vrea sa fie cu tine mi se pare firesc sa iti izka la multi ani d ziua ta ca doar ati fost iubiti nu dusmani eu iti spun sa gasesti p altcineva nu are rost sa ma ti la cineva daca nu esti cu el impreuna sau poti sa il intrebi daca mai simte ceva pentru tine si daca ar mai vrea sa fie cu tine :*
bafta:*:*
E o chestiune complicată. E primul iubit, după cum am înţeles şi în cazul acesta o să îţi fie mai greu.
Altă soluţie nu ai, el te ignoră în cazul în care nu ai observat lucrul ăsta.
Am trecut şi eu prin aşa ceva.Nu eşti nici prima, nici ultima persoană.
Nu te merită. Pentru el a fost ca un joc. Un joc în care unul a pierdut, celălalt a câştigat.Bineînţeles, ca de obicei, tu ai avut de suferit. În majoritatea cazurilor asta se întâmplă.
Încearcă să ieşi în oraş, să te distrezi. Uită-l pur şi simplu. E greu, cu toate că e uşor de spus.
Ocupă-ţi timpul.Arată-i că lumea nu se sfârşeşte odată cu despărţirea asta.Asta am făcut şi eu, şi mi-a fost de folos.
Sper că am reuşit să te ajut câtuşi de puţin!
Succes.
Stii cum e cu ochii care nu se vad se uita? A vrut sa fie singur si a vazut ca ii merge bine si asa pentru ca tu numai erai acolo sa-l "tentezi". Nu stiu acum exact situatia in care te aflii tu si nu prea pot sa-mi permit sa comentez asa exact ce-mi trece prin minte dar daca vrei totusi o parere eu cred ca a decis ca ii este ff bine fara tine.Esti sigura ca se da la prietenele tale? S-ar putea sa fii informata prost dar daca este asa atunci nu prea mai merita sa iti bati capul cu el.Nu-l intereseaza cum te-ai simti tu daca el ar umbla cu o prietena de a ta sau poate vrea sa te faca geloasa. E normal sa mai intre pe tine din cand in cand pentru ca doar ati fost impreuna si este posibil si sa se mai gandeasca la tine dar pur si simplu sa nu stie ce vrea.Parca ar vrea sa fie si singur dar si cu tine doar cand i se face lui dor.Eu stiu.Parerea mea este ca faza cu libertatea a fost o modalitate de a-ti spune ca vrea ceva nou dar fara sa se simta el vinovat cu ceva.Este un pic cam imatur.Degeaba iti spun eu ca ar trebui sa-ti vezi de drum pentru ca stiu ca daca tii la el nu prea ai cum. Cel mai bine ar fi sa incerci sa cunosti pe altcineva si poate asa o sa uiti de el.
Vreau sa-ti spun ca un an de zile ai pierdut vremea nu te merita si totusi. mai cresteti copilasilor si apoi ganditi`va la relatii
Buna...nu stiu cum sa iti spun dar nu mai are nici un rost, pentru ca si eu am facut exact la fel, am cerut o pauza, de fapt vroiam sa scap de ea... vroiam ceva nou! asa ca nu mai are rost sa stai dupa el gasesteti pe altcineva si fi fericita!
beausingurlamasamea întreabă: