NU contează ce credem noi, ci dacă voi consideraţi că sunteţi pregătiţi să faceţi acest pas - din acel moment TREBUIE să vă asumaţi anumite riscuri şi anumite RESPONSABILITĂŢI!
Doar voi amândoi, de comun acord, puteţi să luaţi o astfel de decizie!
Dacă vă hotărâţi să vă începeţi viaţa sexuală, următoarele sfaturi/detalii/informaţii o să vă fie de folos :
Este FRUMOS că sunteţi virgini - dar, după cum vezi, acest aspect, poate fi un dezavantaj! În primul rând, e vorba despre lipsa ( ta sau a voastră ) de experienţă privind viaţa sexuală ( începerea ei )!
Apoi, ca să "scapi" de acea frică ( de durere, care poate genera acea stare de „încordare" ), TREBUIE să fi RELAXATĂ şi să ai încredere în partener!
Apoi, mai ales dacă veţi faceţi dragoste pentru PRIMA dată, TREBUIE să aveţi la dispoziţie MULT timp ( 3-6 ore, deci să NU o faceţi pe "fugă" ) - pentru o reuşită de peste 80 % trebuie multă RĂBDARE!
De asemenea, este foarte important PRELUDIUL - adică perioada "dinaintea" actului sexual ( în sine ) - care TREBUIE să fie cât mai ÎNDELUNGAT, în care vă "pregătiţi" ( unul pe celălalt ) pentru actul sexual propriu-zis.
Acest PRELUDIU constă în mângâieri îndelungate în zonele erogene ( acolo unde vă excitaţi/vă place ), săruturi pasionale ( eventual sărut "francez" ), treptat vă dezbrăcaţi ( până rămâneţi goi ); după care treceţi la un alt stadiu şi vă "ocupaţi" fiecare de organul sexual al partenerului, puteţi încerca o combinaţie de sex oral + cunilingulus ( se linge cu limba organul sexual ) + anilingulus ( se linge cu limba zona anală ), se ling uşor ( sau se pot suge uşor ) sânii/svârcurile/gâtul partenerului ( partenerei ), EL poate suge uşor clitorisul partenerei, etc.
TOATE acestea trebuie făcute în SPECIAL de către el, pentru plăcerea şi excitaţia TA - deoarece dacă nu eşti destul de excitată, atunci vaginul tău nu va fi suficient de lubrefiat ( deci nu vei fi destul de "udă" la "piersicuţă" ) şi atunci penetrarea va fi MULT mai grea ( sau chiar imposibilă, aşa cum aţi păţit prima dată )!
Apoi, EL trebuie să fie cât mai delicat cu tine şi să continue preludiul până când VEDE efectiv că te-ai "udat" foarte tare şi ABIA după aceea să te pătrundă cu "fineţe" ( dar în acelaşi timp FERM, dintr-o singură încercare şi NU prea adânc, acum la început, ca să nu lovească "fundul" vaginului )!
De asemenea, dacă observă că nu te "uzi" suficient de mult pentru a te penetra cu uşurinţă ( după URMAREA paşilor enumeraţi mai sus ), se poate folosi o cremă/ulei lubrifiant/ă!
Mai mult, după penetrare, la primele 10-15 mişcări TREBUIE să fie foarte delicat şi să NU te pătrundă adânc ( deoarece mai durează "puţin" până când vaginul se lubrefiază COMPLET )!
Iar durerea de care e posibil să-ţi fie frică - DEPINDE foarte mult de "nivelul" tău de excitaţie ( şi de lubrefiere ), precum şi de "modul" în care te penetrează!
DACĂ urmaţi "paşii" descrişi mai sus, NU vei avea NICI o problemă şi NU vei simţi durere - poţi fi LINIŞTITĂ!
De asemenea, RECOMAND o igienă IMPECABILĂ ( atât înainte, cât şi după ) - şi, NEAPĂRAT folosirea PREZERVATIVULUI ( alunecarea va fi mai uşoară, eviţi riscul de sarcină şi diverse boli cu transmitere sexuală ) – mai ales în cazul unei noi relaţii, sau o relaţie „pasageră" ( ori una sub semnul întrebării )!
Dar e foarte important să fiţi ATENŢI la modul de "manevrare" a prezervativului ( deschiderea lui şi "montarea", apoi e importantă mărimea, şi nu în ultimul rând "demontarea" acestuia ) - de asemenea, recomand VERIFICAREA prezervativului după FIECARE "partidă" ( să nu se fi rupt/tăiat; se poate verifica atât vizual, cât şi prin „umflare" uşoară, ca la un balon ) - pentru mai multă siguranţă!
Dacă folosiţi prezervativ de fiecare dată şi la fiecare "număr/partidă" ( ATENŢIE la modul de manevrare/desfacere şi "montare/demontare" ) NU există risc de sarcină ( siguranţă de 99 % ), DAR ( repet ) preferabil să-l verifici după partidă!
Şi chiar dacă se rupe, NU trebuie să disperi, deoarece este lubrefiat/tratat cu o substanţă spermicidă ( cu rol de distrugere a spermatozoizilor )!
În cazul în care nu folosiţi prezervativul, CHIAR dacă nu a ejaculat în tine, EXISTĂ un "risc" ( de sarcină ) mai MIC - datorat lichidului preseminal, care POATE conţine spermatozoizi!
Lichidul preseminal este un lichid care iese cu "ceva" timp înainte de ejaculare şi POATE conţine spermatozoizi - numărul lor DIFERĂ în funcţie de mai mulţi factori : nivelul de excitaţie ( înainte de a ejacula ), un eventual sex oral practicat înainte de penetrarea vaginală, etc. - şi POATE produce sarcină ( mai ales dacă te afli în perioada fertilă )!
Acum depinde şi de partener, de motilitatea spermatozoizilor, etc! Deci, RISCUL de sarcină ar fi ( aşa cum spuneam mai sus ) de 10-15 % - şi se datorează acelui lichid preseminal!
Pentru alte detalii, poţi vedea articolul de la linkul : http://www.mamicamea.ro/......eptie.html
Pentru a preveni LUNAR o posibilă sarcină se RECOMANDĂ următoarele metode : prezervativ, tablete anticoncepţionale ( prescrise de MEDIC ), ovule sau creme spermicide/contraceptive, metoda "calendarului" ( când ai ciclu regulat ), etc.
Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile )!
Bine-nţeles, dacă ai menstruaţie NEREGULATĂ, atunci RISCUL de sarcină există permanent ( deoarece nu şti când ai ovulaţia )! Iar dacă ai ciclu REGULAT, atunci RISCUL este mai crescut în perioada cu fertilitate mai mare ( DAR asta NU înseamnă că în rest ar fi inexistent, ci doar că ar fi mai scăzut )!
În primul rând, e foarte IMPORTANT ca din momentul ÎNCEPERII vieţii sexuale, să ţi un CALENDAR SPECIAL ( doar pentru ciclul menstrual, pe care să nu notezi altceva ) : în acel calendar să-ţi notezi, ÎN FIECARE LUNĂ, prima zi de ciclu ( cu pix roşu ) şi apoi ultima zi de ciclu ( cu pix albastru ) – eventual cu verde zilele în care ai făcut dragoste!
Nu se ştie când ai nevoie de el...
Metoda calendarului se bazeaza pe cunoasterea zilelor in care femeia este fertila, zile in care daca au loc contacte sexuale neprotejate, se poate produce o sarcina. In aceasta perioada fertila, daca nu se doreste o sarcina se evita contactele sexuale, sau se poate recurge la alte mijloace contraceptive.
Pentru a se putea folosi cu succes metoda calendarului este necesar ca femeia sa tina o evidenta precisa a ciclurilor ei menstruale pe o perioada de minimum 6 luni.
Prima zi a fiecarui ciclu menstrual este ziua in care incepe menstruatia ( numita si ziua 1).
Apoi zilele se numeroteaza in continuare (ziua a 2-a, ziua a 3-a etc) pana la ultima zi inainte de menstruatia urmatoare.
Un ciclu menstrual complet este intervalul de timp cuprins intre prima zi de menstruatie / Ziua 1 a ciclului menstrual si prima zi a urmatorului ciclu.
Durata ciclului menstrual in general variaza intre 25 si 35 de zile, si bineinteles exista si exceptii.
Daca pe toata aceasta perioada durata ciclului menstrual este constanta, adica variata maxima este de 1 zi, inseamna ca ai un ciclu menstrual constant.
Daca in fiecare luna durata ciclului tau este diferita se considera ca ai un ciclu menstrual neregulat.
Daca ciclul tau menstrual are o variatie mai mare de 7 zile este bine ca urmarirea ciclului sa se intinda pe o perioada mai mare de timp
Sursa: http://www.mamicamea.ro/......eptie.html
Apoi, dacă faceţi sex NEPROTEJAT folosind metoda "coitului înrerupt" ( Coitus interruptus ) - mai ales în perioada cu fertilitate RIDICATĂ - atunci RISCUL de sarcină ESTE FOARTE MARE, mai ales dacă ai ciclu neregulat ( şi NU şti exact când ai ovulaţia )!
Metoda aceasta, "coitul înrerupt" ( adică scoaterea penisului din vagin, în momentul ejaculării ), se utilizează COMBINATĂ cu "metoda calendarului" şi, OBLIGATORIU cu folosirea prezervativului în perioada cu fertilitate ridicată!
Apoi NU EXISTĂ perioadă fertilă şi perioadă nefertilă - EXISTĂ DOAR perioade cu fertilitate RIDICATĂ ( crescută/sporită ) şi perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ!
Nefertilitate/infertilitate ( perioade nefertile ) EXISTĂ doar atunci când eşti „sterilă" ( ca urmare a unor afecţiuni MEDICALE )!
Dacă ai menstruaţie REGULATĂ ( doar ATUNCI cunoşti când are loc ovulaţia ), atunci putem discuta despre perioadă cu fertilitate ridicată/scăzută, ASTFEL :
„Perioada fertila" este strans legata de momentul ovulatiei, si se stie ca ovulatia are loc cu aproximativ 14 zile inainte de menstruatie ( dacă vorbim de un ciclu REGULAT de 28 zile ), si NU la 14 zile dupa menstruatie cum se scrie in mod gresit in unele articole de pe internet.
„Perioada fertila" ( adică cu fertilitate RIDICATĂ ) incepe cu 4-5 zile inainte de ovulatie ( atat poate supravietui spermatozoidul in uter ) si se termina la 1-2 zile dupa ovulatie ( perioada in care ovulul este viabil ).
TOATE celelalte zile se CONSIDERĂ perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ - dar, NU INEXISTENTĂ!
Dacă vrei să iei tablete anticoncepţionale, POŢI, dar acestea NU se iau "după bunul plac" – TREBUIE PRESCRISE de medic!
În primul rând NU se iau tablete anticoncepţionale, aşa după "ureche" ( deci după bunul plac, că ai vreo prietenă care ia ) - RECOMAND un consult INIŢIAL la medicul ginecolog, care îţi va face "istoricul" afecţiunilor şi un control general al stării de sănătate, şi în funcţie de acestea îţi va prescrie un ANUMIT tip de tablete ( deoarece sunt foarte MULTE tipuri, şi ele trebuie individualizate în raport cu persoana care le ia )!
Apoi informaţiile despre aceste tablete, respectiv efectele adverse/contraindicaţiile DIFERĂ de la un tip la altul - unele nu au contraindicaţii aşa multe/stricte, în timp ce altele au o mulţime de posibile efecte/contraindicaţii - e foarte GREU să discutăm la modul GENERAL!
Pentru o informare generală despre contraceptive orale ( deoarece informaţiile sunt multe ) VEZI linkul : http://www.sfatulmedicului.ro/......eptive_988
TOTUŞI, eu NU recomand folosirea tabletelor anticoncepţionale, decât în cazuri foarte rare/limitate/speciale ( de obicei în afecţiuni medicale gen chist ovarian, etc. ) - şi asta din cauza MULTIPLELOR efecte NEGATIVE asupra organismului!
De asemenea, NU recomand folosirea contraceptivelor orale DECÂT în cazul în care ai o relaţie ÎNDELUNGATĂ ( cu partenerul, şi poţi avea "încredere" că nu te trezeşti cu alte boli cu transmitere sexuală )! În rest, în cazul relaţiilor "pasagere" sau cu semnul întrebării, se recomandă folosirea PREZERVATIVULUI!
Apoi, în locul pilulelor orale ( care se iau zilnic, până la venirea menstruaţiei/terminarea plachetei, şi care NU se folosesc pe perioade scurte ), RECOMAND folosirea unor ovule/creme spermicide - care au acelaşi rol CONTRACEPTIV, dar care au foarte PUŢINE contraindicaţii/efecte adverse!
Deci, poţi lua tablete anticoncepţionale – dar PRESCRISE de medic; tot medicul stabileşte/recomandă/prescrie un anumit tip de pastile – PRIMA tabletă se ia în prima zi de ciclu menstrual; deci, în cazul în care te hotărăşti să le iei, trebuie mers la medicul ginecolog ( pentru consult GENERAL şi prescriere ) cu cel puţin 2 săptămâni ÎNAINTE de ciclu!
Dacă începi un astfel de „tratament", el TREBUIE luat cel puţin 6 luni - şi, DA, este posibil să te îngraşi după aceste tablete!
Dar, NU RECOMAND să foloseşti tablete anticoncepţionale! În locul acestora, recomand metoda "coitului întrerupt" ( Coitus interruptus, adică scoaterea penisului din vagin, în momentul ejaculării ), CARE se utilizează COMBINATĂ cu "metoda calendarului" şi, OBLIGATORIU cu folosirea prezervativului în perioada cu fertilitate ridicată! Sau, eventual, să foloseşti OVULE ( creme/spray ) spermicide!
De asemenea, în situaţia în care ŞTI SIGUR că partenerul a EJACULAT în tine, în perioada cu fertilitate RIDICATĂ - există „contracepţia de URGENŢĂ" = "pilula de a 2-a zi"!
Din această categorie fac parte 2 tipuri de tablete : Postinor 2 şi Escapelle - aceste tablete se iau la maxim 72 ore de la contactul sexual neprotejat ( preferabil cât mai URGENT )!
Contraceptia de urgenta NU este la fel de sigura ca pilulele luate zilnic. Sansele ca ea sa functioneze sunt intre 75% si 95%, in functie de momentul in care este folosita si de modul in care a fost administrata. Daca la patru saptamani nu apare menstruatia, trebuie facut testul de sarcina. Pilula de a doua zi, ca si cele zilnice, nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Efectele secundare ale contraceptiei de urgenta nu sunt atat de grave, cel putin in comparatie cu cele ale avortului. Pentru ca se administreaza doze mari de estrogen este foarte posibil sa apara greata, varsaturi, dureri de cap, dureri abdominale, sangerari vaginale, dereglari ale ciclului menstrual. Este necesar sa se combata greata si varsaturile, cu ajutorul medicamentelor antiemetice, pentru a nu fi eliminata pilula.
Postinor 2 conţine două tablete, care se iau pe rând, astfel : Primul comprimat de Postinor-2 trebuie administrat in urmatoarele 72 ore de la contactul sexual si al doilea comprimat trebuie administrat la 12 ore dupa primul.
Conform datelor furnizate de studiile clinice, se recomanda administrarea primului comprimat in primele 48 de ore (dar nu mai tarziu de 72 de ore) dupa contactul sexual, deoarece eficacitatea preparatului scade daca tratamentul este inceput dupa primele 48 de ore de la producerea contactului sexual.
Postinor2 poate fi administrat in orice zi a ciclului menstrual. Daca se produce voma in interval de 2 ore dupa administrare, se va repeta doza.
Reactii adverse:
Greata apare la 25% din femeile care utilizeaza Postinor-2. Voma apare la 5% din femeile care utilizeaza Postinor-2. Sangerari neregulate in unele cazuri, dupa 2-3 zile, pot aparea spotting sau sangerari intermenstruale care, insa, dispar de regula spontan. Majoritatea femeilor vor avea urmatorul ciclu menstrual la timpul prevazut sau mai devreme. Daca instalarea menstrei se face cu o intarziere mai mare de o saptamana, trebuie efectuat un test de sarcina.
In cazul sangerarilor abundente sau prelungite, se recomanda efectuarea controlului ginecologic.
Alte efecte secundare sunt: tensiune in sani, cefalee, ameteala si oboseala.
Precautii:
Se va administra cu extrema precautie in cazurile de astm, insuficienta cardiaca, hipertensiune, migrena, epilepsie, tulburari ale functiei renale, diabet zaharat, hiperlipidemie, depresie si in cazurile de tromboflebita, boala tromboembolica sau accident vascular cerebral, existente sau prezente in antecedente. Preparatul poate fi utilizat exclusiv in cazurile de urgenta; el nu este recomandat pentru o utilizare de rutina.
Important!
Daca dupa ce ati luat pastila Postinor ati mai avut un contact sexual neprotejat, efectul de protectie a pastilei NU are actiune asupra acestui contact sexual.
Escapelle este un contraceptiv oral de urgenţă. Comprimatul Escapelle poate fi utilizat în orice zi a ciclului menstrual.
S-a estimat că Escapelle previne 84% dintre sarcinile posibile, dacă este administrat în primele 72 ore după ce a avut loc un contact sexual neprotejat.
Escapelle nu este la fel de eficace ca o metodă contraceptivă obişnuită, cu administrare regulată.
Dacă credeţi că aveţi nevoie de o a doua administrare a contraceptivului de urgenţă trebuie să luaţi în considerare utilizarea unei metode contraceptive cu administrare pe termen îndelungat.
Mod de administrare :
Trebuie să luaţi comprimatul nu mai târziu de 72 ore după ce aţi avut un contact sexual neprotejat.
Oral: Cpr. 1, 5 mg: doza unica de 1 cpr.;
cpr. 0, 75 mg: doza de 2 cpr., adm. la interval de 12 ore.
Dacă apar vărsăturile în decurs de trei ore după ce aţi luat comprimatul, trebuie să luaţi imediat alt comprimat.
După ce aţi utilizat contraceptivul de urgenţă se recomandă să utilizaţi o metodă contraceptivă de barieră locală (de exemplu prezervativul) până în momentul apariţiei următoarei sângerări menstruale.
Utilizarea Escapelle nu constituie o contraindicaţie pentru continuarea contracepţiei hormonale cu administrare regulată.
Nu se recomandă administrarea Escapelle la copii.
Deoarece datele disponibile referitoare la utilizarea medicamentului de către tinerele cu vârstă sub 16 ani sunt foarte limitate, nu se recomandă administrarea la această categorie de paciente, fără supraveghere medicală.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la produs; sarcina sau suspiciune de sarcina; inflamatii pelvine; infectii genitale; endometrita postpartum; avort septic in ultimele 3 luni; cervicita; cancer cervical, de san sau uterin; hemoragie uterina; anomalii uterine congenitale sau dobandite incluzand fibroame care deformeaza cavitatea uterina; conditii asociate cu cresterea sensibilitatii la infectii; afectiuni hepatice acute sau
tumori hepatice, afectiuni renale.
Atentionari:
Oral: Prudenta in astm, IC, HTA, migrena, epilepsie, disfunctii renale, diabet zaharat, hiperlipemie, depresie, tromboflebite, afectiuni trombembolice si hemoragie cerebrala; voma sau diaree. Asocierea cu ampicilina, rifampicina, tetracicline, cloramfenicol, neomicina, sulfonamide, barbiturice si fenilbutazona. Intrauterin: Prudenta in ischemie cerebrala trecatoare; cefalee foarte severa; icter; cresterea marcata a TA; neoplasm hormono-dependent, incluzand cancerul de san; risc crescut de tromboembolie venoasa; afectiuni cardiace congenitale sau valvulare cu risc de endocardita infectioasa; alaptare.
Reactii adverse:
Greturi, ameteli sau sangerare intermenstruala la 2-3 zile dupa administrare, cefalee si senzatie de tensiune in sani.
De asemenea, e foarte IMPORTANT de ştiut că - în special aceste "pilule de a 2-a zi" - PRODUC o "explozie" hormonală care DEREGLEAZĂ starea generală a organismului ( şi astfel împiedică o eventuală fecundare a ovulului, deci o eventuală sarcină )!
Din această cauză, în GENERAL după administrarea acestei "pilule", se produc DEREGLĂRI ale menstruaţiei ( întârzieri, chiar de mai multe luni ).
De asemenea, e IMPORTANT să şti că "pilula de a 2-a zi" NU se ia decât CEL MULT de 2 ori pe an ( la un interval de 6 luni ) - deci, NU se utilizează frecvent când bănuieşti că e posibil să rămâi însărcinată!
Atunci când suspectezi o eventuală sarcină, faci 1 test de sarcină la 7-10 zile de la data la care TREBUIA să-ţi vină ciclul ( dacă e regulat, sau la 15-20 zile dacă e neregulat ) – iar dacă rezultatul e neconcludent : liniuţă/e incomlete, greu vizibile, posibile „umbre" etc., atunci se REPETĂ testul la 3-5 zile!
În cazul unui ciclu neregulat, este PREFERABIL să se REPETE testul de sarcină la 3-5 zile după primul!
În GENERAL, testul de sarcina trebuie facut dupa MĂCAR 1 saptamana de la intarzierea menstruatiei sau dupa MĂCAR 3 saptamani dupa un contact sexual neprotejat. Daca il faci mai repede si rezultatul e pozitiv inseamna ca embrionul s-a implantat repede, dar daca e negativ nu inseamna ca nu exista sarcina.
Te duci la farmacie şi cumperi 1-2 teste de sarcină, test tip "stilou" ( analiză pe bază de urină, NU de sânge sau altele ) - au un preţ mediu de 10 lei/test ( NU cumperi din cele mai ieftine, că sunt şi cu vreo 4-5 lei, DAR nici cele mai scumpe )!
ÎNAINTE de a face testul, seara anterioară ( sau dimineaţa devreme ) - deoarece testul se face din PRIMA urină de dimineaţa - CITEŞTI cu atenţie INSTRUCŢIUNILE, şi le urmezi ÎNTOCMAI, în special TIMPUL de control ( trebuie verificate EXACT la timpul indicat, NICI mai repede, dar nici mai târziu, deoarece testul va fi NECONCLUDENT )!
Pentru alte detalii, vezi articolul de la linkul : http://www.contraboli.ro/cum-se-face-un-test-de-sarcina/
Indiferent de denumirea testului şi de "reclama" care i se face, NEAPĂRAT să-l faci din PRIMA urină de dimineaţa!
EU personal, NU am ÎNCREDERE în acel tip de test "Sure Check" ( care foloseşte urina de peste zi, poate fi NECONCLUDENT, şi cu asta nu-i de glumit ) - şi asta din acelaşi MOTIV pentru care la ORICE analiză/test de urină, din sistemul MEDICAL, se CERE PRIMA URINĂ de dimineaţa ( aceea este cea mai concludentă )!
Acum, tu faci cum doreşti, dar eu NU recomand acel tip de teste, DECÂT DACĂ foloseşti ( la acel test ) PRIMA urină de dimineaţa!
Cam astea ar fi cele mai IMPORTANTE lucruri care trebuie ştiute …
Buna.:*
depinde cat a evoluat relatia, in ce stadiu sunteti, cat de bine va intelegeti, daca va iubiti...
nu, nu esti prea mica.
daca tu simti ca esti pregatita, poti s`o faci.
ai grija sa va protejati, daca zici ca sunteti aman2 virgini.
:*bafta!
Este foarte devreme pentru tine.
MAI ASTEAPTA 2 ani, sau macar 1 an jumatate ca nu mori, nu e greu. Te va intelege!
Iubitul meu este cu 4 ani mai mare ca mine si avea si el nevoile lui si m-a inteles.
Nu ti-ai raspuns inca la niste intrebari destul de inevitabile:
Ce faci daca se rupe prezervativul si ramai insarcinata?
Ce faci daca iei boli?
Cum explici urmatorului ca nu mai esti virgina?[barbatii sunt foarte gelosi in aceasta privinta]
Esti sigura ca te iubeste si ca te va respecta pentru asta sau te va lasa?
Sti care sunt riscurile?
Mai gandeste-te, e prea devreme si te va afecta atat psihic cat si fizic.
Psihic te va afecta enorm.
O zi buna,
http://educatiasexuala.ucoz.ro/
Pai daca tu vrei si el vrea puteti sa o faceti, dar sa aveti mare grija si a fi mai sigur puteti folosi si un prezervativ.
KatiMe27 întreabă: