Buna! Am 19 ani, sunt anul 1 de facultate si simt ca imi irosesc viata.
Dupa ce m-am gandit la trecutul meu mi-am dat seama ca nu am trait in aceeasi masura lucrurile pe care un adolescent este firesc sa le traiasca (iesitul cu prietenii, petreceri, socializare, indragostire, prima iubire, sex etc.)
Dintr-un cumul de factori care m-au adus in aceasta imprejurare eu nu ma pot adapta la prezent din lipsa de experienta in astfel de situatii. De exemplu, nu stiu cum sa socializez, cum sa ma comport sau ce sa spun cand sunt expusa unor situatii sociale (de exemplu cu noii colegi) avand tot timpul impresia ca orice subiect as deschide e neinteresant, plictisitor, fara sens, asa ca tot timpul sunt tacuta si ma simt ca o salbatica.
Asta se intampla si din cauza faptului ca am insecuritati si nu vreau sa dau detalii despre mine sau despre trecutul meu, pentru ca nu vreau sa fiu catalogata intr-un mod in care nu imi doresc, chiar daca poate asa e. Cu alte cuvinte imi lipseste asumarea a ceea ce sunt si imi pasa prea mult de felul in care sunt vazuta de altii, avand teama de a nu fi considerata o ratata.
Acest lucru cred ca are la baza o trauma din generala unde am fost supusa intens bullying-ului din cauza ca eram o fire usor timida (care s-a accentuat ulterior), ca eram slaba si ca tata era foarte strict si nu ma lasa sa ies pe afara cu colegii, sa merg la zilele lor de nastere etc.
Astfel ca la liceu, urmarile batjocurii colegilor din generala asupra careia eram supusa mai mereu s-au manifestat sub forma unei increderi de sine foarte scazuta si o imagine de sine foarte negativa. Din cauza asta, in oricate medii sociale am fost expusa nu am reusit niciodata sa imi fac un prieten. Tot liceul am avut o singura prietena - colega mea de banca (si inca vreo 2 colege de care am fost mai apropiata, dar pentru o perioada scurta de timp), de care trebuie sa recunosc, nu am fost foarte incantata, nu prea aveam lucruri in comun, dar pentru ca nu aveam pe altcineva si totusi a existat ceva ce ne-a legat, a tinut prietenia.
Dupa cum am spus si mai sus, tata era foarte restrictiv (nu vreau sa detaliez prea mult ca oricum e lung story-ul, pot doar sa spun ca era si este un fanatic religios obsedat de control din cauza caruia am suferit foarte mult si am cateva traume si de aici). Asa ca, povestea a continuat si la liceu (de exemplu in clasa a 9-a nu m-a lasat sa merg la balul bobocilor, pentru ca se organiza vinerea, care este "zi de post", "ziua in care Iisus a fost rastignit pe cruce" si "este pacat" sa petreci sau sa asculti muzica in astfel de zile), iar pentru ca a inceput sa imi fie sila si scarba de orice interactiune cu el am inceput sa nu ii mai cer voie sa merg nicaieri. Astfel ca, pentru a nu ma mai confrunta cu un refuz de al lui si frustrarea ulterioara (care credeti-ma ca ajungea la cote foarte inalte, mai ales in clasa 11-12 cand deja eram destul de grown-up astfel incat sa nu mai fie necesar acordul lui pentru niste activitati firesti la varsta aceea si uneori ba chiar ma gaseam imaginandu-ma cum il omor de nervi, o luasem razna) am inceput sa nu mai merg nicaieri, sa stau doar in casa, asa ca adio prieteni, adio socializare, iar adolescenta dusa naibii...
Dupa cum probabil ati dedus/intuit, nu am avut niciodata relatie, sunt virgina si foarte complexata de acest aspect si de a-l prezenta in fata unor oameni noi cu care vreau sa ma cunosc, iar subiectul legat de relatii, sex etc este inevitabil. Adica tot timpul o sa apara intrebari de genul cand a fost ultima relatie, ce fel de iubiti ai avut, cu cate persoane te-ai culcat etc.
Am avut doar 2 experiente cu baieti (doar sarutat), prima la 14 ani, iar a doua pe la 17, neplacute de altfel, pentru ca dupa generala, timp in care mi-a placut foarte mult de un coleg, iar el isi batea joc de mine, am inceput sa nu mai fiu atrasa de nimeni. Doar in a 9-a mi-a placut cateva luni de un baiat din liceul meu, iar apoi pana in a 12-a cand a inceput sa imi placa de o fata nu am mai avut niciun fel de atractie. Tot in perioada asta am inceput sa imi analizez orientarea sexuala pentru ca aveam o scarba fata de baieti, iar fetele ma atrageau mult mai mult decat de obicei (ma identificam ca bisexuala de mult timp).
Mutandu-ma acum la facultate intr-un oras nou, foarte departe de orasul natal, era firesc sa nu am prieteni, dar ceea ce nu e firesc e ca dupa jumatate de an tot nu mi-am facut niciun prieten. Nu stiu daca ma intelegeti, sunt singura-singura. Toate persoanele de care sunt inconjurata in mediul acesta din prezent sunt diferite, de fapt cred ca eu sunt diferita, din cauza trecutului meu care este responsabil de toate insecuritatile si complexele pe care le am (de-asta l-am si expus, ca sa intelegeti situatia) si ma simt total pe langa fata de toti. Nu ma simt pe aceeasi lungime de unda cu nimeni si nici nu pot sa ma deschid in fata oricui sau sa fac eu primul pas.
Cum am inceput subiectul acestei discutii, asa o sa-l si inchei, simt ca imi irosesc viata, mai ales viata de student, pentru ca nu am cu cine sa-mi petrec timpul liber, nu am cu cine sa ies la o cafea, nu am cu cine sa plang si sa trec impreuna peste o restanta, nu ma cu cine sa rup clubul intr-o seara, nu am cu cine sa ma fac manga in weekend-uri si ce sa mai...nu am cu cine sa mi-o trag.
Inainte sa plec la facultate tanjeam dupa libertatea care imi era suprimata de mentalitatea idioata a tatalui meu si credeam ca aici o sa o gasesc.
Dar se pare ca m-am inselat si viata de **** de care speram sa scap e aceeasi.
Ma consider destul de smartish, asa ca de obicei gasesc solutii la problemele mele, dar situatia asta ma depaseste. Dati-mi, va rog, niste sfaturi, spuneti-mi ce cale sa apuc.
Va multumesc pentru rabdarea de a citi si astept perspectiva voastra!

Hey! Ma regasesc in cateva lucruri scrise de tine. Inteleg cum e sa te simti singura si sa nu ai cu cine sa iesi si sa faci lucruri. Si eu sunt la facultate si nu am reusit sa am pe cineva cu care sa ies. Ceea ce regret, si te indemn pe tine sa faci, este sa iesi cu colegii cat de mult poti. Daca ei vorbesc sa mearga la o cafea, spune ca ai vrea si tu sau ii poti invita chiar tu undeva. Ideea este sa iesi si sa ii cunosti. Oamenii pot parea in multe feluri si este posibil sa gasesti si persoane ca tine.
Imi dau seama ca ar suna ciudat, dar daca doresti imi poti scrie in privat.

Oricine poate sa fie bisexual numai sa vrea sa fie descis la idee, toti avem o natura pacatoasa cu potential pentru toate incalcarile posibile ale constiintei, lacomia pentru trupurile altora indiferent de sex nefacand exceptie.Virginitatea e darul primit de la Creator pentru a fi daruiit numai partenerului de casatorie de sex opus, orice alta optiune e taxata de constii ta si aduce multa nefericire si frustrare. Felicitari ca esti virgina, ai cele mai multe sanse de a avea o casnicie fericita. Daca vei faca sex cu cineva doar pentru a scapa de virginitate te vei simti folosita, vinovata si si mai singura pe urma.Si eu eram foarte introverta si mi se parea ca ar fi plictisitor orice as soune si mi se parea ca viata trece pe langa mine pana la 23 de ani cand l-am intalnit pe sotul meu si el a zis ca tocmai asta il atrage ca sunt introverta, nu i-ar place o fata care sa vorbeasca la fel de mult ca el si in 11 luni ne-am casatorit si ne-am bucrat ca amandoi am ascultat de parintii mostrii ctedinciosi si ne-am testat potrivirea sexuala doar dupa nunta, asa ca aceasta minune ne leaga doar pe noi, nu avem filme in cap si cu altii.Te incurajez sa cauti studentte credincioase, nergi in comunitatea lor crestina unde se valorizeaza virginitatea inainte de casatorie si roaga-te sa te ajute Dumnexei sa gasesti pe cine El stie ca e potrivit pentru tine.Si noi am fost studenti cand ne- am casatirit si ne-am cunoscut mai bine prin activitatile studentesti crestine in care ne-am implicat.

Iti faci prea multe probleme. Si de mine radeau colegii mei la scoala, chiar imi mai luam si ceva bataie. Viata ta abia acum incepe. Poti sa iti gasesti cati iubiti vrei. Esti tanara. Sfatul meu e sa nu te lasi vrajita de jmecherasi cu bani, care promit multe. Este usor sa spui lucruri frumoase. Cauta pe cineva langa care te simti lejer sa vorbesti despre orice si lucrurile ar trebui sa de urga de la sine. Daca ai un hobby, poti intalni persoane cu acelasi hobby ca si tine. Si eu am aceeadi problema cu timiditatea. Probabil langa persoana potrivita scapi de ea. Ti se pare ca ce spui nu este interesant, pentru ca ei nu sunt la fel de destepti ca tine si ei vorbesc vrute si nevrute. Oamenii destepti se cred prosti si invers. Bafta!

Poate te ar ajuta un psiholog, poate ar trebui să te mai strădui si tu, sa fii mai receptiva la oamenii din jurul tau si sa încerci să mai vorbesti cu o persoană care pare mai drăguță. Nu idealiza viata pe care ai descris o iesit la cafele, cluburi, prietenii, tot mai apar frustrări si insecuritati important e să te găsești pe tine, sa fii împăcată cu tine, sa cauti ceea ce simti ca te caracterizează, te atrage si ți se potrivește.

Și altii am trecut prin asta. Încearcă sa devii mai sociabilă, încearcă sa găsești sau sa participi la activități ce îți plac la care participa și alți tineri de vârsta apropiată cu a ta și încet încet vei avea și prieteni. Poți merge și la distractii singura și sa îți faci prieteni acolo, apoi când mergi acasă/vi înapoi pe drum, in mijlocul de transport folosit.

Totul porneste de la personalitate si trebuie sa ajungi pana la repararea sufletului.Sunt baiat si perspectiva va fi sigur una masculina insa incerc sa fiu neutru. Pornind de la "tipologia DISC" trebuie sa iti definesti incadrarea ta, de pilda eu sunt din nastere constiincios si eram si eu timid, dar timpul mi-a oferit o alta perspectiva si am descoperit ca sunt si dominant.Viata mea merge cu cele 2 tipologii Dics una dezvoltata, una din nastere.Incearaca sa fi tu, poate mai serioasa poate mai modesta, poate mai plina de zambet si adauga o valoare inestimabila, oamenii de langa tine, si nu fa greseala pe care am facut-o eu! Bucura-te pentru ei si nu cauta sa te folosesti de ei pentru a obtine o bucurie temporara.Inteleg ca ai o experienta negativa cu tatal tau, nu poti sa il schimbi, poti doar sa te schimbi tu si sa reusesti sa il intelegi, atat. Asemnarea dintre a merge in club si a merge la o seara de rugaciune cu cineva este energia, insa ea este diametral diferita.Eu sunt mai mare ca tine si mama mi-a zis nu merge la club, am mers, mi-a placut dar m-am oprit in loc cand dupa 1 an de zile am inteles diferenta.Sa te rogi pentru altcineva fie iubit, fie prieten, fie ruda, fie chiar strain este totul. Tot odata te asigur ca tatal tau te iubeste, doar ca nu are rabdare si nu stie cum sa ti-o spuna.Eu nu stiu cum iti faci prieteni, pentru ca nici eu nu am multi, incearca sa iti gasesti un hobby, ceva ce iti place si iti face bine sufletului.Sexul,mersul la club des(si eu mai merg cu prieteni prin club, dar rar ),rautatea, lacomia si restul nu fac bine! Smerenia, bunatatea, atitudinea pozitiva, curajul si dragostea te ajuta sa iti gasesti oamenii potriviti. Oamenii pe care ii cauti sunt conform tie, nu viceversa.Si plangandu-te ca nu ai avut relatie)))), crede-ma sunt persoane ca mine care cauta o fata virgina, sa imi bucure sufletul cand o vand zambind si sa stiu ca am gasit cea mai buna comoara.Sufletul,doar el conteaza!

Sunt exaact in acelasi situație, acum.te inteleg perfect perfect. Problema e ca nici eu nu stiu cum sa scap de problema asta

Și eu am avut experiente foarte asemănătoare cu ale tale. Chiar dacă băat fiind, părinții nu-mi permiteau să ies, foarte rar, iar când ieșeam îmi puneau restricții. Dacă nu respectam cerințele mi se ținea morală 2-3 ore. La liceul la fel, bullying, eu fiind mai timid. Fără relații, doar 2-3 băieți cu care socializam. Mai târziu am dat la facultate, m-am mutat de acasă, după 1 an am început să și muncesc, să mă întrețin singur. Chiar și acum am probleme cu socializarea, chiar dacă ies cu colegii de grupă destul de mult, nu mai zic de relații. Dar ușor ușor cred că mă îndrep pe drumul cel bun, e greu la început. Și așa cred că vei ajunge și tu. Încearcă să te împrietenești cu colegii de grupă/an și vezi ce iese. Dacă ești din Iași, pot să-ți fac cunoștință cu câteva persoane cu care chiar ai ce face.

Haaah! Ce fain, fată, că te-ai deschis așa! Mă doare și sufletul pentru că mă regăsesc în foarte multe lucruri din cele pe care le spui tu acolo. Diferența e că eu nu le-am expus pentru că nu cred că îi pasă cuiva de problemele mele, toți mă văd drept "Dragoș care se descurcă și uite ce bine-dispus e!", dar nimeni nu știe ce ascund pe suflet. Am 20 de ani, anul 1 de facultate, muncesc de când am luat bacul, adică de 1 an și vreo 7-8 luni și am trecut prin multe pe care nu le-aș expune chiar aici. Știu ce înseamnă toată setea asta pe care o ții în tine și mă "bucur" în sinea mea că nu sunt OMUL IMPOSIBIL pe acest pământ, câteodată aveam impresia că nimeni nu mai este la fel ca mine, într-o situație așa de vitregă. Problemele mele pornesc tot din familie și din faptul că m-am tot mutat dintr-un loc în altul, de 2 ori cu liceul, apoi cu munca, etc. Când și unde să-ți faci prieteni, prietene? Dacă n-ai niciun grup, nu prea ai șanse. Dar cum să găsești grup cu chestii în comun? Asta mi se pare cam imposibil. Și ce te faci când nimeni nu e capabil să te înțeleagă? Uneori parcă aș avea o mentalitate venită de pe altă planetă, văd totul din cu totul alte perspective decât ceilalți și am cu totul alte valori. Dacă vrei să discutăm mai departe, scrie-mi în privat sau îți voi lăsa aici ig sau Facebook sau wapp. Te înțeleg perfect și mă bucur să te întâlnesc!

Sfat? Eu trec peste asta, și vorbesc la timpul prezent pentru că e un procedeu continuu și de durată, învățând să mă accept așa cum sunt și să mă apreciez pentru munca pe care o depun pe toate planurile vieții mele. Iar jobul de asemenea mă ajută pentru că mă simt tot mai integrat într-un sistem, tot mai "funcțional". Perspectiva asupra vieții mi-a schimbat-o Dostoievski cu romanul "Frații Karamazov". Am învățat citind că viața e așa cum e, suntem oameni așa cum suntem și lumea merge mai departe. Are el așa un mod de a-și descrie personajele... Nu m-a dat pe spate începutul romanului, ba chiar mi s-a părut mediocru o bună parte din lectură, dar finalul și mișcarea pe care ți-o produce în suflet și în mentalitate lectura... Ți-o recomand! Poate și ție îți va plăcea

Bună! Mă regăsesc destul de mult în povestea ta, și îmi pare rău că sunt atât de multe persoane care au trecut prin asta. Singurul lucru pe care poți să îl faci e să ieși și să socializezi, pentru a-ți face prieteni, astfel vei avea cu cine să ieși și să ai parte de toate experiențele pe care ți le dorești. Înțeleg că îți este greu să te integrezi și să te expui în fața unor oameni care te pot judeca, dar riscul de a-ți "irosi" viața netrăind-o la capacitate maximă este mai mare decât riscul de a fi judecată de niște necunoscuți. Tu ești singura care poate schimba ceva. Trecutul nu îl poți schimba, dar poți să schimbi prezentul și viitorul. Ești într-un oraș nou, departe de toți cei ce ți-au făcut rău în trecut, nimic nu îți mai stă în cale să obții viața pe care ți-o dorești.