Buna.
Mergi la ginecologie si vezi si cu gramatica ca este mai mult decat tipatoare.
Pa, pa.
Bună!
NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, dacă ai făcut sex neprotejat, etc.
Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!
Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...
O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!
Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.
AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!
Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).
Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.
De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059
http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html
http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562
Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html
http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur
http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php
Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune.
Poate fi vorba si de o sarcina, probabil nedorita. Cu riscul de a ma repeta, cel mic asteapta greseala voastra, si nu cere voie nimanui de a face putina, dar suficienta, mizerie la locul sau de munca, si nu conteaza cat timp are la dispozitie. O clipa poate fi pentru el suficienta.
Daca ai facut testul mai devreme de doua saptamani, l-ai facut degeaba.Il repeti la timpul potrivit si conform indicatilor de pe prospect.
Pe de alta parte ciclul poate intarzia si din ale motive cum ar fi stresul, o dieta, unele medicamente...
In consecinta o vizita la medicul ginecolog este necesar!
Daca menstruatia ti-a intarziat mai mult de o saptamana, eu zic sa mergi la ginecolog. Ciclul poate sa intarzie si din alte motive: dereglare hormonala, raceala etc. Parerea mea e ca nu esti insarcinata.
Mai sunt si alti factori din cauza carora iti poate intarzia cm-ul, dar de ce nu mergi la un consul de specialitate?
p.s. lichidul seminal contine spermatozoizi numai atunci cand sunt preluati de undeva, daca ati avut contact sexual cu penetrare fara protectie se poate sa ramai insarcinata, inetelge-ma! numai daca a existat penetrare, asta din cauza excitatiei, baiatul nu simte ca elimina o cantitate infima de sperma, suficienta pentru fecundarea unui ovul, nu vreau sa te stresez si mai mult dar mai bine i-al pe armasar de mana si fuguta la medic
Deci, sa vad daca am inteles eu bine: nu ai facut sex, ai facut doua teste ce au iesit negative si tu tot iti mai pui intrebari daca esti insarcinata, doar pentru ca te-ai atins de puta lui?! Nu, nu esti insarcinata.
Este posibil sa nu fii gravida iar ciclul sa iti intarzie din cauza ca esti stresata gandidu-te ca ai putea sa fii gravida.Ciclul menstrual este influentat de foarte multi factori interni (hormoni) si externi( stres, alimentatie, etc). Lichidul preseminal are spermatozoizi dar nu sunt asa de "capabili" ca cei eliminati la ejaculare. Testul de sarcina se face normal dupa 2 saptamani de la presupusul act sexual. Daca abia iti trecuse ciclu (sa zicem de 3-4 zile) e posibil sa nu se fi intanplat nimic. Incearca sa nu mai fii stresata pentru ca ciclul iti poate intarzia chiar si mai mult de o luna doar din acest motiv.
RayKzor51 întreabă: