| Maria118 a întrebat:

Am si eu o intrebare am dereglari de menstruale prea bruste, ma speri. Din luna ianuarie pana in luna Aprilie nu am mai avut ciclu 3 luni nu am avut apoi mi-a venit pe 1 aprilie m-a tinut 7 zile acum pe 25 aprilie iar mi-a venit si inainte de 2 zile sa imi vine ma manca vaginul foarte tare. Ce se intampla? De ce am ciclu acum asa mult? De la ce sunt mancarimile vaginale? Ce este indicat sa fac in afara sa ma duc la ginecolog?

7 răspunsuri:
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, dacă ai făcut sex neprotejat, etc.

Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!

În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.

Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.

Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.

NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.


Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!

Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...

O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!

Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.

AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!

Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).

Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.


De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059

http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html

http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562


Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html

http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur

http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php


Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!

La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).




În privinţa "mâncărimilor vaginale", aici este o altă discuţie :

Mâncărimile genitale pot indica o infecţie genitală/vaginită - probabil o CANDIDOZĂ :(

TREBUIE să mergi la GINECOLOG : o să-ţi facă un test de secreţie vaginală ( "lamela" ) şi va identifica microbul/tipul infecţiei - în funcţie de asta îţi va prescrie şi tratamentul necesar.



Dacă secreţia vaginală NU are miros urât/deranjant şi NU este însoţită de mâncărimi sau usturimi, şi dacă are o culoare albă/transparentă ( eventual puţin spre roz/gălbui ), atunci NU ai de ce să te îngrijorezi.

Iar dacă secreţia este ALBĂ cremoasă/lipicioasă ( uneori brânzoasă ), urât mirositoare şi însoţită de usturimi sau mâncărimi ( interne sau externe ) – poate reprezenta o candidoză.

Dacă, în schimb, secreţia este urât mirositoare ( eventual de altă culoare ) atunci este vorba de o INFECŢIE – situaţie în care TREBUIE să mergi la GINECOLOG : o să-ţi facă un test de secreţie vaginală ( "lamela" ) şi va identifica microbul/tipul infecţiei - în funcţie de asta îţi va prescrie şi tratamentul necesar.

Testul pentru secretiile vagine este efectuat pentru a putea fi depistate cauzele vaginitei, sau a inflamatiilor de la nivelul vaginul si a zonei din jurul vaginului (zona ce poarta denumirea de vulva). Cel mai adesea vaginita este cauzata de o infectie, dar uneori aceasta boala poate sa apara si ca urmare a reactiei organismului la sapun, bai cu ulei, spermicid sub forma de unguent, sau dusuri. Vaginita se manifesta prin simptome precum senzatii de mancarime in zona vaginala, dureri si scurgeri anormale.

Dintre infectiile care au ca rezultat dezvoltarea unei vaginite, amintim:

Candidoza - in general candidoza este provocata de anumite ciuperci, precum Candida albicans. Tocmai de aceea ele sunt supranumite si infectii cu fungul Candida, iar formele de manifestare ale acestei infectii includ senzatii de mancarime in zona vulvei, o secretie alba, branzoasa, si o durere usoara in timpul actului sexual. Este foarte important sa intelegeti ca infectiile vaginale nu pot fi incluse in randul bolilor cu transmitere sexuala (BTS).

Tricomoniaza (Trichomonas Vaginalis) - este o infectie provocata de parazitul Trichomonas Vaginalis. Aceasta infectie este cunoscuta si sub denumirea de tricomonas, iar dintre simptomele cele mai frecvente animtim scurgerea vaginala galben-verzuie, spumoasa si urat mirositoare, durere in timpul actului sexual si dureri in partea inferioara a abdomenului. Tricomoniaza intra in categoria bolilor cu transmitere sexuala.

Vaginoza bacteriana - aceasta infectie reprezinta o schimbare a echilibrului florei bacteriene vaginale, manifestata prin o scurgere vaginala inconsistenta si laptoasa, cu miros urat de peste. La multe dintre femeile care dezvolta aceasta forma de infectie simptomatologia lipseste aproape in totalitate. Vaginoza bacteriana nu este o boala cu transmitere sexuala.

Alte boli cu transmitere sexuala (BTS)- infectii precum chlamydia, negi genitali, sifilis, herpesul genital (herpes simplex), sau gonoreea pot la randul lor sa afecteze sanatatea vaginului. Prezenta acestor infectii poate fi stabilita prin efectuarea unor teste aditionale.

De ce se face testul?

In general testele pentru secretiile vaginale sunt efectuate pentru indentificarea cauzelor care duc la aparitia unor simptome precum senzatii de mancarime si arsuri la nivel vaginal, miros urat, eruptii si scurgeri vaginale anormale.

Pregatire pacient

Pentru ca rezultatele testului pentru secretiile vaginale sa fie cat mai precise este recomandat ca inainte cu 24 de ore de a se recolta proba sa nu faceti dus, sa nu folositi tampoane interne si nici sa nu aplicati tratamete intravaginale. Deasemenea vezica dumneavoastra trebuie sa nu fie plina, atat pentru confortul personal, cat si pentru a eficientiza desfasurarea testului. In plus, testul acesta nu se poate efectua in perioada ciclului menstrual.

Rezultate anormale ale scurgerii vaginale:
- daca scurgerea este alba si branzoasa, acest lucru poate indica dezvolatrea candidozei;
- daca scurgerea are o culoare galben-verzuie, este spumoasa si miroase urat, acest lucru se poate datora tricomoniazei;
- daca scurgerea este inconsistenta, are o culoare alb-gri, si prezinta un iz puternic de peste, acest lucru este datorat vaginozei bacteriene.

Ce poate afecta testul?

Rezultatele testului pot fi influentate de nerespectarea indicatiilor de pregatire a pacientului, si anume: efectuarea testului in timpul ciclului menstrual, administrarea unor tratamente pentru infectiile vaginale fara prescriere medicala (aceste tratamente trebuie stopate cu cel putin 2-3 zile inainte de prelevarea mostrei), sau de intretinerea de raporturi sexuale cu 24 de ore inainte de efectuarea testului (acest lucru modifica PHul vaginal normal).

Pentru alte detalii vezi linkul/sursa :
http://www.i-medic.ro/analize/test-secretii-vaginale

La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).

Ar fi bine să mergi la ginecolog pentru un control de specialitate.

Vaginitele pot da complicatii, in special vaginitele de origine bacteriana.

Dacă NU tratezi INFECŢIA ( vaginita ), poţi face diverse COMPLICAŢII :
• infertilitate
• nasteri premature
• ruperea prematura a membranelor
• infectii intra-amniotice
• endometrioze
• neoplazii cervicale intra-epiteliale
• infectii ginecologice post-operatorii.
SURSA : http://www.i-medic.ro/......e/vaginita

Vezi alte detalii referitoare la secreţiile vaginale ANORMALE la linkul :
http://www.sitemedical.md/......l%C4%83cut


Toate cele bune.

| Alcyon a răspuns:

Atunci schimba ginecologul. Cauta unul bun, care sa-ti dea tratament, fiindca ceea ce ai tu e evident, o dereglare hormonala.

| piticelm a răspuns:

Daaa,este foarte indicat sa te duci cat mai repede la medic.

| UrsuletuChocolatiu a răspuns:

Nu ai alta varanta, fa-ti curaj si mergi. Poti merge si fara mama ta, depinde ce varsta ai, sau cu o vreisoara, prietena. Dereglarile astea pot fi si pe baza de stres sau altele. Succes!

| GossipGirL93 a răspuns:

Fă o baie cu mușetel timp de citeva zile și mincărimea va dispărea multe ori aceste mincărimi apar de la apsorbante.In privinta ciclului du-te la alt doctor și te va lămuri, poate să fie virsta, să nu se regulat încă!

| Mexx99 a răspuns:

Buna! Eu zic ca ai o infectie, in general asta provoaca mancarimi. Vorbeste cu mama ta si du-te la ginecolog neaparat,, stiu ca e destul de jenant, dar daca doamne fereste ai ceva e bine sa te tratezi din timp.

| Maria118 explică (pentru Mexx99):

Am tot fost la ginecolog si am luat tratament cu antibiotic, mi-a spus sa sunt foarte racita la ovare si nici o schimbare, mda