| Roro12 a întrebat:

Am vârsta de aproape 24 de ani și sunt intr-o relație de un an de zile cu un băiat in vârsta de 25 de ani. Formam o relație de un an și câteva luni, locuim deja împreuna cu chirie. El are facultate și master terminat. Dar toată viața a fost împins de la spate de părinți, împins de la spate și răsfățat in ultimul hal. Îl iubesc enorm de mult, relația noastră este perfecta din punct de vedere sentimental, însă problemele noastre sunt de natura financiară, avem foarte multe datorii, iar el nu este deloc ambițios in găsirea unui job mai bun( spune ca își cauta și nu o face, eu aduc mai multi bani ca el in casa. Și nu ma deranjează asta, ma deranjează doar ca el nu își vede adevarata valoare și nu lupta pentru mai mult) pe scurt: este foarte delasator și când îl intrebi ce vrea de la viața, spune ca ma vrea pe mine și atât, nu se gândește mai departe la ce joburi vom avea și ce vom face, nu renunța la anumite vicii care ne-ar ajuta oarecum bugetul, mereu trebuie sa îl rog sa facă ceva, de exemplu sa plătească facturile. Înțeleg ca aceasta problema a plecat încă din copilărie, pentru ca el nu a știut ce înseamnă greu și responsabilități. Însă m-am trezit in relație cu un copil, practic. Repet, sunt fericita, îl iubesc, însă nu ne descurcam asa și ma doare ca el nu încearcă mai mult, ca nu are incredere in el și parca nu vad niciun interes in viața de familie. Intr-adevăr, poate exagerez puțin, dar sunt femeie și am nevoie de un bărbat. Parca as creste un copil și a început sa ma deranjeze. Efectiv nu stiu cum sa-l aduc pe calea cea buna, sa-l fac mai matur, responsabil și sa aspire la mai mult. Am nevoie de un sfat! Multumesc anticipat happy

Răspuns Apreciat de Editori
| ywar a răspuns:

Din ceea ce spui tu acolo lucrurile sunt cam grave: stai in casa cu un posbil parazit care e multumit ca are unde pune capul, are ce f@@e, are un confort psihic si emotional si restul nu mai conteaza. E foarte adevarat ca materialul alaturi de sex sunt principalele motive de ruptura intr-o relatie, dar.
1.ar fi ok sa vorbesti foarte asumat astea cu el si sa inteleaga ca atunci cand va fi cap de familie, in eventualitatea unei casatorii, nu inseamna numai drepturi ci si obligatii
2. explica-i ca daca uita sa faca chestii in casa, asa va uita si de copil, de scutece si lista e foarte lunga
3.aici nu vorbim de un material, in modul absolut ci despre o responsabilitate, despre o relatie asumata
Daca as fi femeie si un barbat ar fi asa, nu ar apuca 1 luna cu mine. Nu te bucura ca ai o viata sexuala regulata si ca de bine de rau ai un ajutor. Fa ca acest ajutor sa fie real, nu din povesti.

Daca in urma unor discutii de acest gen nu se indreapta situatia si el tot culcat pe o ureche este - paraseste-l fara regrete, lasa-l la dracu. Gaseste oameni adevarati care vor sa construiasca, nu sa se complaca intr-o situatie.

3 răspunsuri:
| Uvox a răspuns:

E f.simplu?
Intr-o relație, de cele mai multe ori, fiecare trebuie sa accepte anumite lucruri care nu îi plac/convin la cel de lângă in situația în care nu sunt divergente majore. Adică sa faca concesii amândoi pentru a se putea pune de acord.
Un pod pe care se întâlnesc la MIJLOC.
Chiar dacă tu ai dreptate si el are anumite probleme, ai cere mai insistent, ai impune sau a purta discuții care îl streseaza nu e cea mai fericită abordare și poti obține chiar contrariul.
Primul pas as fi sa il poti face sa realizeze SINGUR ca exista niște probleme/situatii care necesită rezolvarea lor.
Adică să accepte de la sine.
Oamenii se pot schimba atat in bine cat si in rau dar o condiție esențială este sa accepte si implicit sa isi dorească acea schimbare. Altfel nu prea o sa functioneze.
Nu poti schimba pe cineva dar il poti ajuta sa o faca doar DACA doreste.
Tu il cunoști, e jobul tau sa descoperi cum sa faci asta.
Timp, răbdare, tact si determinare.
Cam asa vad eu o posibilă solutie.

| Endoryus a răspuns:

Sfat? Lasa copilul si cauta un barbat cu care sa faci casa nu prichindelul acesta. Degeaba are 25 de ani. Asa o sa moara, cum a fost crescut ( exagerat de prost) de catre parintii lui mai inteligenti.

| sofisis a răspuns:

Ia-ti un concediu mai lung medical, gen o luna, fara ca el sa stie. Si spune-i ca ai fost concediata big grin laughing) Vezi ce face luna asta si cum reactioneaza happy