Este foarte greu pentru două persoane de sex diferit să mențină și să cultive o relație socială referitoare la ei doi, doar de prietenie, fără ca sexul să fie implicat.
Astfel relațiile dintre oameni sunt profesionale. Te întâlnești cu cineva din motive economice sau sociale din zona producție, comerț servicii, și ai o tranzcție cu acea persoană care este reglată de legile de relaționare din acele zone. Este efemeră și nu implică emoțional, nu sunt motive de atașament de lungă durată și apropiat, intim.
Mai sunt relațiile familiale. Acestea sunt zilnice, perene în care cei doi soți interacționează cu implicare emoțională puternică, dirijată de sex. Ei se iubesc și întrețin relații sexuale a căror scop sunt perpetuarea speciei, a vieții.
Mai sunt relațiile de prietenie. Mă refer la prietenia din afara familiei.
Cu un prieten, prietenă din afara familiei, prietenia simplă, socializezi, împarți perioade de timp în spațiul de relaxare al unei întâlniri cu o activitate comună care nu implică schimburi comerciale, nici sex.
Dar, în funcție de frecvența întâlnirilor, dacă este vorba de o prietenie pură dintre un bărbat și o femeie, prietenie care nu implică activitate sexuală, oricând aceasta poate evolua spre o prietenie cu sex. Atunci, dacă cei doi nu locuiesc împreună după legea firii ei sunt amanți iubiți totuși.
Oare prietenul tău, acesta care vrea să păstrați legătura, să petreceți timp împreună ( Ca să faceți ce? Plimbări prin parc, vizionări de filme, cafea și prăjituri la food court în care timp faceți chat?) nu știe aceasta, sau se face că nu știe asta că prietenie pură între un bărbat și o femeie nu este posibilă doar dacă cei doi sunt călugări asceți? Ce rost au astea, să se simtă el bine? Așa cum pune problema se vede că el este fățarnic.
Astfel soluția este ASECOD. A Se Evita Complect și Definitiv.
Pai deja ai cateva luni in care faci asta,care ar fi diferenta,nici una, daca esti constient ca vrea doar sex cum sa spui ca te simti cumva, daca iti batea joc de tine sau te insela da, dar asa sa fim seriosi, faza e ca dupa o experienta de asta tu fata serioasa, cuminte nu o sa mai fi, tea shimbat asta, asta e
Nu! Nu exista viitor sau fericire alaturi de acest barbat.
Are dreptate, este vremea sa fii libera si sa-ti cauti si tu pe altcineva.
Nu cred ca ai ce sa continui, doar daca nu esti masochsita, sa vezi cums e iubeste cu alta si de tien nu mai are niciodata timp.
Pai daca v-ati asumat amandoi ca ati vrut doar sex asumati.
Acuma daca el isi face o relatie nu accepta sa fi rezerva.Una este sa fiti liberi si sa aveti contact intim de nevoie si alta este sa fi amanta.
Ați avut o relație bazată doar pe sex, fără implicații sentimentale.
Asta nu e propriuzis o relație, întrucât nu există nici o obligație a partenerilor unul față de celălalt. Se bucură fiecare de partida de sex atunci când se întâlnesc.
Deci teoretic nu ai ce să întrerupi, nu ai ce să continui.
Chestia asta durează doar atâta timp cât doresc ambii parteneri. Când unul dintre ei nu mai dorește, nu se mai întâmplă. Și asta e tot.
Dar e normal că o să rămâneți în continuare prieteni, nu aveți cum să deveniți brusc necunoscuți.
Prietenie intre 2 persoane de sex opus? Asta este noua, nu cred ca se poate. Si chiar de o sa raspunda unu sau alta ca da, stim cu toti ca nu este.
Nu e tocmai normal sa-l vrei doar pentru tine, daca nu e o relatie oficala, macar el a fost sincer cu tine, are dreptul sa se mai intalneasca si cu altele, daca nu e o relatie oficiala.
Parerea mea e ca esti putin panicata de competitia cu altele, nu e deloc cazul. Dacã vrei ceva de la el(o relatie)ar fi bine sa-i demonstrezi ca il meriti.
Lasa-l sa-și vadă de viața. Trebuie sa-l uiți, și sa-ti găsești pe altcineva, care sa vrea o relație serioasă cu tine. Nu te mai ajuta la nimic prietenia asta cu el. Mai ales ca a fost ce a fost intre voi. Viața merge mai departe?