Sper sa iti placa astea:
~Dupa primul fum viata nu mai pare asa dura. E doar o impresie, deci mai trag o tura!
~Lasă la o parte problemele tale toate, trage incă un fum şi lasă-te pe spate.
~După un fum simte şi el senzatia, că noi preferăm tentatia, oricare ar fi destinatia.
~Azi invatam litera „J", copii. Adica: Jim, Jack, Johnny sau J&B!
~Şi mă gândesc la ce nu e permis. La ce e interzis. La ce eu numesc : vis !
~Aşa că alungă grijile, ridică mâinile, agitatie, gălăgie, scoate foile, vreau să aud că strigă fiecare: " Dacă timpul curge, să curgă în pahare! "
~Paharele sus! Sampania sa curga! Respect pentru fetele destepte care i-au facut pe fraieri sa planga!
~Şi nimic nu se compară cu vremea când stăteam la scară şi mâncam din aceeaşi pungă de seminţe şi fumam din aceeaşi ţigară!
~Lady, stai chill! Ei vor ceva serios, le-ai dat tot ce le’a trebuit si i-ai intors pe dos.
~Nu vorbesc frumos când îmi vine să-mi bag pe**a, asta înseamnă că nu pot să îmi ţin ura! Poţi să mă urăşti, nu te condamn, dar când suntem faţă în faţă mai bine îmi eşti fană;*!
~Şi nu-mi spune „ soro" că nu eşti fiica lu’ mama! Puţini mă cunosc. De ştiut, mă ştiu o grămadă. Unii ştiu de ce-s în stare, alţii nu vor să creadă!
~Sunt diferită de majoritatea. Poate din simplu’ fapt că mi-a plăcut si berea şi cartea!
~Relatia asta-i ca jointul ajuns la filtru. Zic: cat mai vrei sa trag sa ma frig ca tampitu`?
~Unde am fost eu n-o să ajungă niciodată, iar dacă crede asta e o proastă!
~Tu comentezi de alţii, dar uită-te la tine! Ea ştie să ţină un şmecher, tu de abia te ţii să nu faci pe tine.
~Eşti gândul meu bun, când mă ascund in fum şi spun că poate o să am cu tine un final de drum!
~Nu mai pune tu atâtea sentimente din prima că în scurt timp te lasă la pământ mai rău ca heroina.
~Te exprimi în lacrimi vărsate, asculţi o melodie şi te laşi uşor pe spate în acelaşi pat plin de păcate.
~Inca o tigare fumata,/Durerea tot nu e afectata,/Doar ochii par sa simta ceva/Caci lacrimeaza intr-una,/Poate ii deranjeaza fumul/Sau poate vad finalul...
Foarte misto statusurile astea
Fereasca satana.Am trait sa o aud si pe asta
Vrei statusuri despre droguri...dar intrebarea mea este tu sti ceva despre ele? crezi ca sunt chiar asa de bune la ceva
Retardata esti tu cu tot neamu tau Nu te mai compara cu mine ca nu-mi ajungi nici macar la degetul mic asa ca vezi-ti de treaba ta copil fara viitor ce esti.
Lool . Daca vreau statusuri asta nu inseamna ca ma droghez, fumez etc. Ce minti aveti si voi retardatilor )
A ajuns TPU sa tina si membri prosti.
.
Vezi droguri pe platou ba, tu ramai panou ba, viata se scurge ca berea pe tricou!
Adevarat ( miii) si eu fumez si etc si daca vrei statusuri cu draguri si etc nu inseamna ca te droghezi:*:*\
Sa am vecini trandifiri cu spini, crini lini, maslini si ciuperci cu psilocybin.
NU.tine de mine sa te facom mai bun.chiar de eu aprind tigara tot TU o faci scrum
IonelaaaS întreabă: