Intr-o relatie sunt interesante doar cucerirea si despartirea. Restul e de umplutura, nu? Glumeam
Poi chiar imi place sa povestesc. Eu o numesc ''poveste de dragoste'' desi a fost mai mult in mintea mea. Adica cel pe care l-am iubit eu nu a avut aceleasi sentimente fata de mine, desi la inceputul relatiei puteam sa jur ca ma iubeste. Sau poate ca a tinut la mine, cine stie?
Inceputul... Pai l-am cunoscut in masina lu fratemiu. Prima data puteam sa jur ca are maxim 21 de ani, dar am aflat apoi ca avea 25 Pfff. 10 ani diferenta :-. A fost super (primul sarut etc).
Despartirea: Hmm. Poi eu il credeam un ingeras si deja eram super indragosita de el. Dupa ce ne-am vazut nu ma mai sunat pe motiv ca nu are credit. A aflat fratemiu. Mi-a interzis sa mai vorbesc cu el. Nu l-am ascultat (din nou). ''Ingerasul'' meu nu m-a sunat toata saptamana. Am pus o prietena sa-l sune si i-a zis ca s-a impacat cu fosta si nu mai vrea sa fie cu mine
Am suferit mult dupa el. Nu mai conteaza restul. Ne-am revazut dupa patru luni, ne-am impacat. Am stat doua saptamani impreuna si iar ne-am despartit Acum as putea sa fiu din nou cu el ( m-a invitat la o cafea ) dar nu stiu daca mai vreau.
Il iubesc dar am vazut si singura ca nu merge. Prefer sa nu mai fiu impreuna cu el si sa ramanem prieteni decat sa ne impacam la nesfarsit si sa sufar din nou.
Au trecut 7 luni de cand l-am cunoscut si 3 de cand nu l-am vazut. Vorbim ocazional, suntem prieteni, dar doar atat. Nu as mai avea puterea sa-l iert si sa ne impacam.
Daca vrei detalii si sa asculti povestea intreaga iti las id meu: sw33t_dewtza. Poate imi spui si tu o poveste de dragoste
Da am trait si inca mai traiesc si sper sa nu se sfareasca. A inceput in liceu si sper sa continue toata viata.Este ceva special intre noi suntem doua firi diferite dar atractia este maxima, relatia este una cu multa sare si piper(cam mult uneori in sensul ca ne certam cam des)dar poate asta e si frumos. Fiecare relatie are ceva special si nu uita daca iti doresti ceva cu adevarat ti se intampla trebuie doar sa ai rabdare si sa stii sa pretuiesti
Pai nu a fost chiar o poveste de dragoste.Adica nici macar nu am fost impreuna. Oricum, sa o iau de la inceput...
Ne-am cunoscut la 5-6 ani.Eram cei mai buni prieteni care puteau exista vreodata. Era ca fratele meu. Avem amintiri frumoase.Totul era minunat.Asta a fost pana cand parintii nostri s-au certat din nu stiu ce motiv stupid. Dupa 3 ani parintii nostri s-au impacat. Dupa acei 3 ani in care nu vorbisem decat pe mess si la telefon ne-am revazut la botezul finului meu.Eu aveam 15 ani si el 16.Toate bune si frumoase.Stateam la masa alaturata cu Andreea, prietena mea cea mai buna. Nu stiu de ce, dar am iesit afara cu Andreea, dupa care a venit si el sa vorbeasca la telefon. Ne-am salutat, m-am uitat in ochii lui foarte atent...pana atunci vazusem in el un prieten bun, dar mi-am dat seama ca il iubesc. Poate ca nu imi dadusem seama pana atunci pentru ca eram prea mica, dar intr-adevar il iubeam. Simteam asta.Nu stiam ce sa fac.Sa-i spun sau nu? Intr-un final a aflat de la Andreea, pentru ca ea a crezut ca era mai bine asa.Si atunci am aflat ca era indragostit de alta fata.Atunci ne-am certat si nu am mai vorbit luni intregi. Plangeam zi si noapte dupa el si el alerga dupa alta. Intr-un final ne-am impacat.Eram fericita dar si trista, pentru ca desi ne impacasem, el tot continua relatia cu acea fata. El a incercat sa se sinucida pentru ca ea il insela, iar eu m-am gandit ca intr-o zi isi va da seama ca nu e potrivita pentru el. Am ramas prieteni, ne intelegem bine, dar niciodata nu va mai fi ca la inceput.Si acum dupa 2 ani inca mai tin la el, dar am ramas doar cu o lacrima...
beausingurlamasamea întreabă: