Educație sexuala trebuie abordata de la o vârstă frageda (de prin clasa 0), ca să funcționeze. Dacă începi sa le vorbești copiiilor despre ea la 12 ani, o sa se rusineze, o sa aibă tendința sa reacționeze neproductiv la o discuție despre sexualitate (sa înjure, sa rada, sa facă mișto), pentru ca asa sunt copii: când le pui în fata ceva necunoscut, se sperie. Cu atât mai mult dacă le pui ceva despre care toată copilăria li s-a spus ca e taboo.
In primul rand, ar trebui sa se vorbească despre organele genitale asa cum se vorbește despre orice alte organe. Despre rolul lor, despre cum funcționează, noțiuni de igiena, cum se dezvolta ele în etapa vieții în care se afla.
Niște experți (în psihologia copilului) ar trebui sa studieze și sa stabilească când e pregătit mental copilul sa vorbească efectiv despre sex, safe-sex, boli cu transmitere sexuala și metode de protecție sau contracepție (eu as zice ca undeva la 13 ani, dar s-ar putea sa ma înșel).
Educația sexuala nu e doar despre sex. Adolescenții, când ajung la pubertate, încep sa fie foarte confuzi și sa aibă întrebari atât legate de dezvoltarea fizica (fetele despre menstruație și dezvoltarea sânilor, băieții despre dezvoltarea penisului și a masei musculare), cât și despre cea emoțională și mentala, despre noile sentimente de care se lovesc. Lucrurile astea trebuie atent discutate la orele de educatie sexuala.
As spune ca trebuie vorbit și despre identitatea de gen, despre orientarea sexuala, despre descoperire, despre acceptare, dar din păcate, societatea românească nu e încă mental pregătită pentru pasul asta. Asa ca, dacă prețul pentru introducerea educației sexuale în scoli este acela de a întârzia apariția noțiunilor ce țin de comunitatea LGBTQ pentru câțiva ani (probabil vreo 10-15), eu zic ca e un preț care merita plătit.
In primul rând nu există educație sexuală în România.
Educația ar trebui să vizeze noțiuni elementare in ceea ce privește activitatea sexuală.
De la metodele de protectie, până la informarea elevilor asupra riscurilor care pot aparea in urma unui raport sexual.
Si nu in ultimul rând să facă ca subiectul sex să nu fie privit ca un tabu, nici ca o competiție ci ca o necesitate fizică.
Eu spun sa gasim o solutie nu sa ne plangem, am inceput un proiect pe canalul de Youtube despre educatie sexuala am putea sa il facem cunoscut si acestor copii de pe TPU ca la ce intrebari sunt pe aici te uimesc sincer
Educatia sexuala incepe acasa, facuta de parinti, de la varste fragede si se continua la scoala generala, prin clasele 7 sau 8, cand au ore de anatomie.
Ideal ar fi ca Ministerul Educatiei si Invatamantului sa introduca ore de educatie sexuala la liceu, pentru a informa copilul, in prag de pubertate, de schimbarile majore care se intampla in corpul lui si de relatiile sexuale, cu riscurile aferente la varsta asta.
Un parinte care are creier ii face copilului educatie sexuala acasa! Nu-l lasa nesupravegheat si nici nu-i permite sa faca prostii, pentru a regreta vreodata.
Care educație sexuală?!? Ca să ai o părere despre ceva, acel ceva ar trebui să existe!
Cum ar trebui educați? Nu știu, nu sunt expert în educație, dar sigur există modele ce ar putea fi urmate.
Chiar ți se pare că EU exagerez?!? Citește doar ce întrebări pun copiii aici pe TPU și vezi câtă dreptate am în viața reală.
Iar educația sexuală a copiilor mei s-a făcut din păcate cam la fel cu a mea - pe la colțu' străzii, cu adaos de informații de pe net sau din alte surse mai de încredere.
Pai daca la tine a fost inexistenta, de ce crezi ca asa a fost pentru toți? Pe ce baza ai afirmat ca educație sexuală in Ro este 0? Sunt putini, sunt conștientă ca sunt foarte putini părinți ori profesori ce au îndrăznit sa educe copii in sensul asta, însă exista! Eu am avut parte si de părinții si de profa, de la care am învățat si am acumulat ceva informații. Si sunt sigura ca mai sunt câțiva ca mine. In sensul asta am spus ca exagerezi.
Cred ca vom mai face cateva mii de biserici, pana sa vorbim deschis si la obiect despre sex.
Intr-un popor care refuza sa poarte masca, fiindca are drepturi/nu il accepta dumnezeu cu prostia aia pe fata, nu cred ca poate cineva sa isi permita sa explice copiilor ca o femeie cu un barbat pot face sex, si ar trebui sa poarte prezervativ. E prea mult, pentru dobitocimea medie.
Aia care nu vor sa poarte masca isi vor invoca drepturile si in cazul prezervativului, poponarii vor striga despre descriminare, ca se invata doar despre sexul hetero.
Mai bine lasam tufisul sa fie tufis in continuare, si punem informatiile la dispozitie in alte forme. Orice programa scolara este considerata o obligatie, iar oamenii au prea multe drepturi, ca sa se complice cineva sa le mai faca vreun bine.
Tu personal, cum ti-ai educa copii in sensul asta? Eu stiu ca noi romanii, suntem un popor de dobitoci dar nu despre asta era vorba. Tu daca ai avea putere in sensul asta, ce inițiativa ai lua? Eu spre exemplu, am avut o profa de BIO in liceu care a transformat a 3-a ora de BIO pe săptămâna in educație pentru sănătate, in care ne vorbea si despre sex, organe genitale, boli etc. Consider ca este o profa excepțională si imi pare rau ca sunt foarte putini ca ea. Însă, a luat inițiativa si am învățat de la ea ce ar fi trebuit sa învețe si generațiile trecute si astea noi.
Depinde ce intrebari mi-ar pune copilul. Eu am inceput sa o intreb pe mama, undeva pe la 9-10 ani, iar ea mi-a raspuns cam la tot.
Daca as avea un copil acum, probabil i-as raspunde despre viata sexuala cu lux de amanunte, la fel cum vorbesc cu prietenii, dar cumva sa nu faca legatura cu intamplarile cu maica-sa, ca asta ar fi deranjant pentru el. Bineinteles, luxul de amanunte cand copilul e deja adolescent, si este foarte aproape de sex, ori practica deja.
Notiunile de baza merita sa fie invatate undeva dupa 12 ani, adica unde intra instrumentul, si care e treaba, in mare. Nu cred ca ar fi o trauma sa stie exact; eu la 10 ani stiam ca e vorba de instrumentul meu, dar nu intelegeam cum e cu gaurile. O clarificare nu ar fi fost traumatizanta, deja vazusem filme in care mai lipsea sa-i scoata ochii cu ea.
Exact, nu mi se pare greșit in a vorbi cu copilul tău despre sex si nici in a-i explica cum sta treaba. Ca băiat mai Asculți una alta si in anturaj, însă ca fata trebuie sa descoperi totul de una singura si de multe ori ajung însărcinate din neglijența.
Iar adolescentele mai au si darul de a-si petrece viata sexuala cu cei mai prosti din curtea scolii (aia rebeli, care stau acum cu termometrul la Lidl), care au educatie sexuala din piesele celor de la Parazitii. Iese o trauma cu sarcina, probabil.
Partea cu neglijenta e valabila si printre majori, intalnesc alarmant de multe fete care se uita la prezervative ca la o carte de colorat, dupa ce au facut avorturi in nestire. Ele merg pe metoda calendarului, dar nu stiu cum se face, ca se cam f t in orice zi.
Exact, asta pentru ca inclusiv a cumpara prezervative e tabu in Ro.
Avand in vedere ca in Romania sunt bagate materii la umplutura fara sens, educatia sexuala ar fi mult mai utila, e o preventie ce tine pana la urma tot de sanatate si are si efecte sociale, daca vrei ca lumea sa implentezi asta trebuie undeva pe la varsta de 13-14 ani sa se faca asta in scoli, astfel ar scade semnificativ intrebarile de pe TPU de genul sau avorturile ar fi in scadere, dar si rata mare a copilelor insarcinate. Adolescentii ar trebui sa aiba ca exemplu proprii parinti sau invata pur si simplu direct de pe strada, limbajul urban care nu e cel mai academic dar te invata mai pe sleau tot ce trebuie.
E un sistem la pamant in educatie, e o problema prea adanca pentru a fi dezbatuta acum, e ingropat sistemul de decenii, e inca pe sistem comunist unde se merge an de an pe acelasi tipar de materii, aceeasi programa fara sa diversifice ceva, noroc ca mai sunt profesori care predau si altfel si le pasa ca elevii sa iasa cu ceva in cap atunci cand parasesc sala de clasa, am avut asa ceva in liceu si ma simt norocos.
Teoretic, la facultate ti se pregateste meseria, dar unele licee au si profiluri tehnice care te pregatesc pentru meserii, nu stiu daca mai e la fel si acum ca am terminat scoala de destul timp pentru a mai fi la curent. Nu am vazut niciodata logica materiilor precum desen, muzica, religie si mai erau cateva de umplutura precum educatie tehnologica care nu avea nicio treaba continutul cu denumirea materiei + altele de care nu-mi amintesc. Ar trebui sa se faca in scoli/licee speciale materiile astea precum desen si muzica, la religie era mai fain sa se faca o istorie a lor, macar a celor importante si tot asa, de sport nu spun nimic pentru ca e destul de important, mai ai nevoie si de recreere si niste jocuri cu colegii. Ideea e ca in Romanika va mai dura pana cand se va face educatie sexuala in scoli, pana la urma, cine e destept prinde din mers care cum e treaba, cine e prost ramane cu burta pana la gura, iar cel care a comis-o va fi inca unul care va fugi de asumare si o va lasa pe proasta in 2 variante : ori sa se chinuie singura si sa-si distruga viitorul, ori sa faca avort.
Buna! Parerea mea, este ca nu se afla la un nivel multumitor si mult prea putin se vorbeste despre asta. Cum consider ca ar trebui educați adolescenții in sensul acesta si ce metode ar trebui folosite? In primul rand, ar trebui sa se invete asta in scoli, ca una este cand iti explica un profesor fata de un parinte, altele sunt informatiile care apartin de corpul uman de la o ora de educatie sexuala. Iar, in al doilea rand, sa le vorbeasca si parintii despre asta, ca sa le intipareasca in memorie ca este o normalitate + sa ii mai educe putin acolo, ca pana la urma asta este, ceva normal, nu sa nu le vorbeasca deloc, asa cum fac multi parinti si afla de la te miri cine cum sta treaba si nici nu stii daca este informat copilul corect. Fata de Japonia, tara noastra sta mai bine la niste capitole legate de sexualitate, suntem mai deschisi, acolo nu prea se vorbeste despre asa ceva in viata cotidiana, pana si in scoli scartaie treaba.
Nu prea există, aprofundarea fizicii și a matematicii este mai importantă, și acasă, sunt mai importante certurile.
Boli cu transmitere sexuală și sarcina, nimic altceva, ăsta e rostul educație sexuale.
La orele de educație sexuală să se predea un pic de medicină, ca să fie înțelese pe deplin bolile cu transmitere sexuală.
Anatomie, sarcină, punct.
Totul, predat de cineva pregătit pentru asta, de exemplu, reprofilăm profesorii de religie, pe educație sexuală, și facem un bine societății.
Acum serios, câteva ore de fizică și de religie în minus, și câteva ore, că nu e nevoie de mai multe, de educație sexuală, cu un sexolog, sau împreună cu un psiholog, își merită banii mai mult decât profesorul de religie și, predă ceva util.
Nu există educație sexuală în școlile din România, nu e nicio materie predată în scopul ăsta.
Că ai avut tu un profesor sau părinte nici măcar nu trebuie adus în discuție având în vedere că 99% nu au așa un profesor, wtf.
Trebuie educație la școală, cum se învață și alte materii de rahat care nu te ajută la nimic.
Se ce nu trebuie adus in discuție? Pai ca mine au fost si restul colegilor, am prieteni cu care părinții ai vorbit despre noțiunea de sex. De ce nu trebuie menționat? E ca si cum ai spune ca nu trebuie menționat un doctor care nu Ja șpagă pentru ca oricum toți sunt corupți. Ideea era alta nu ce răspund eu in comentarii. Stiu ca situația este una dezastruoasa? Stiu ca educația sexuală lipsește, si nu numai. Stiu si ce metode ar fi utile pentru educarea adolescenților in sensul asta. Însă, am vrut sa aud părerile voastre si cim credeți voi ce se poate implementa lucrul asta in Ro.
PS. De părerile mele sunt sătulă.
Eu prin "Ce părere aveți despre educația sexuală din Romania?" am înțeles că te referi la ceva oficial, la educația sexuală ca materie predată în școală, nu la educația pe care ți-o poate oferi un părinte sau un profesor extrem de rar, iar materia oficială încă nu există.
Iar despre cum ar putea...eu zic că ar trebui să fie obligatorie, cam ceva pe acolo.
Sexul e ceva normal nu rușinos. Adolescenții trebuie învățați ce trebuie sa facă pentru a nu lua diferite boli ca sida sau hiv, ce sa facă pentru a se proteja și sa evite o eventuala sarcina nedorita. Băieții sa învețe sa nu violeze, ca de aceia sunt atâtea cazuri de violuri.
Inteleg, dar cum crezi tu ca ar trebui educați in sensul asta? Tu cum ai proceda in a-ti educa copii in sensul asta? Cum consideri ca ar trebui educați? Unde ar trebui inițiate discuții despre asa ceva? Școala, casa, diverse campanii? Elaborează putin te rog. Stiu ca este normal însă, am pus aceasta intrebare pentru ca vad tot mai multe întrebări despre sex in care adolescenții nu au nici cea mai vagă idee cu ce se mananca in afara de a lua si de a da la bucute.
OK, voi dezvolta ideea.De mici auzim povestea asta cu "a venit barza". Personal le-aș spune copiilor mei cum apar cu adevărat copii. Dar nu chiar asa detaliat, încât pana la urma sunt copii. La școală profesorii ar trebui sa le spună despre sex, acesta e și rolul scolii, sa educe copii. La ora de biologie de exemplu. Când eram la școală, au venit studenții sa ne vorbească despre sex ca un fel de "educație sexuala" dar s-ar putea face o fundație care sa introducă educația asta în scolii. În zilele astea, majoritatea adolescenților știu ce e sexul și sexualitatea dar ei nu sunt îndeajuns de maturii ca să și înțeleagă cu adevărat. E bine sa fie educați cu privire la părțile bune și părțile rele.
Romania este o tara ortodoxa cu traditii si obiceiuri conservatoare. E destul de greu sa se faca acest lucru la scoala. Doar daca mai exista cate un profesor open-mind. In rest, fetele trebuie sa fie virgine (chiar daca nu mai sunt) iar baietii sa f"ta de la 14 ani(altfel se fac de ras). Cam asta e educatia sexuala.
Vis a vis de concepția cu ele virgine pana la căsătorie, ei de la 14 ani, cred ca inca se simte efectul postcomunist.
Fantoma comunismului e o piatra grea pe umerii poporului roman si nu numai.
Ai trait in comunism? Aici nu este vorba despre efectul post comunist. In comunism nu se cerea sa fii virgina pana la casatorie. Biserica cere asa ceva. In comunism nu aveai voie sa faci avort pentru a creste natalitatea si populatia. Nu te condamna nimeni daca nasteai dupa 16 ani chiar daca nu erai casatorita.
Intr-adevăr nu iti cerea legea sa te măriți virgina, însă majoritatea trăiau pe principiul ca este rușinos sa nu te măriți virgina. Din cauza aia multora li s-a indus doctrina cu virginitatea. Nu stiu daca era din vina bisericii sau a minților lor încuiate ci pur si simplu treaba asta din perioada aia se simte si acum. Si asta am vrut sa subliniez.
Mintea incuiata era datorat bigotismului religios. Se spunea ca este pacat sa te prezint in fata altarului daca nu esti virgina, mai ales pentru taina cununiei.
Dupa cum vezi era acea ddiscriminare intre barbat si femeie, ca pentru barbat acest lucru nu era ceva rau daca facea sex inaintea casatoriei.
Teoria bisericeasca precum ca femeia este mai pacatoasa ca barbatu, vine di stravechi teorii precum ca femeia este o fiinta inferioara, care trebuie sa se supuna barbatului. Cate texte din Biblie sunt scrise de femei?