In Romania prima zi a primaverii este de neconceput fara imaginea Babei Dochia. Conform legendei, se spune ca batrana purta doisprezece sau noua cojoace, pe care a inceput sa si le scoata la inceputul lunii martie, fapt ce a provocat schimbari ale vremii. Zilele insorite au fost deseori urmate de ploaie si ocazional chiar de lapovita. Mitul ne spune de asemenea ca, Baba Dochia a avut trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie: timpul dedicat insamantarii de primavara, 2 martie: ziua muncii de vara; 3 martie: reprezentand secerisul de toamna. In functie de modul in care evolueaza vremea in aceste trei zile, putem stii cu certitudine cum va fi timpul in cele trei anotimpuri amintite.
Putini, desigur, rezista tentatiei de a nu-si alege o "baba" in timpul primelor noua zile din martie, pentru ca, daca ziua aleasa este insorita, aceasta inseamna ca esti binecuvantat cu un suflet pur si bland si totul iti va merge bine intreg anul. Din contra, daca vremea este friguroasa si geroasa, cu vant si cu un cer innorat, atunci persoana in cauza va fi la randul ei cu inima "rece, neagra si inghetata". Exista o alta parte a acestei legende legata de martisor, care ne spune ca, Baba Dochia obisnuia sa cutreiere peste dealuri si vai impreuna cu turma sa. Asemenea altor taranci din acea vreme, ea isi petrecea timpul torcand lana. La venirea primaverii, a facut o gaura intr-o moneda si a trecut prin aceasta o bucata de lana. In timp, diferite simboluri au inceput sa inlocuiasca moneda initiala. Astazi exista caini, elefanti, fluturi, semne zodiacale, mici inimioare, chei, masti, pitici, o intreaga lume in miniatura creata special pentru a simboliza venirea primaverii, alaturi de micile buchetele de violete, ghiocei, zambile si de fulgii de zapada care cateodata nu ne parasesc nici in martie.
Exista numeroase variante ale mitului Baba Dochia, toate interesante si toate la fel de frumoase. Astfel, se spune ca Baba Dochia a avut un fiu care s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Isus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.
Legenda ca tot, reprezinta de fapt, lupta dintre bine si rau, rosu si alb, dintre primavara si iarna, lupta din care, prin sacrificiu, binele triumfa intotdeauna. Cele doisprezece cojoace ale Dochiei reprezinta lunile anului, iar moartea ei, sfarsitul anului vechi. Acum poate sa inceapa noul an cu primavara, acest minunat anotimp!
Mitul "Dochia si Traian" reprezinta o alta varianta a legendei legate de numele Dochiei. Dupa cum spunea renumitul critic literar George Calinescu, acest mit este "rezultatul unei intregi experiente de o viata a poporului roman". "Dochia si Traian" povesteste despre formarea poporului roman: unirea dacilor cu romanii. In aceasta legenda, Dochia este frumoasa fata a conducatorului dacilor, Decebal. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit sa o ia de sotie pe fata regelui dac pentru ca dorea ca exemplul sau sa fie urmat de cat mai multi romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Nefiind de acord cu propunerea liderului romanilor, Dochia s-a refugiat in munti. Pentru ca Traian nu s-a resemnat si a urmarit-o, fata a cerut ajutorul zeului dacilor Zamolxis, rugandu-l sa o transforme mai degraba in stana de piatra decat sa ajunga pe mana cotropitorilor. Zeul i-a indeplinit dorinta si a transformat-o in stana de piatra impreuna cu turma de oi care o insotea.
Pastoritul reprezinta o parte importanta a vietii romanilor, din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. Majoritatea produselor facute pe baza de lapte sunt provenite de la oi. Lana se toarce si se fac din ea haine, paturi si carpete. Mielul este mancarea traditionala de Paste a romanilor. Modul de viata al pastorilor este surprins intr-un alt mit al poporului roman: "Miorita". Funda? Bafta!
Din mosi stramosi, ziua de intai martie apartine Babei Dochia, straveche zeitate agrara. Numele acesteia provine din calendarul bizantin unde in prima zi a primaverii este celebrata Sfanta Evdokia. Mitul Babei Dochia este unul dintre cele mai frumoase si importante mituri autohtone, cunoscand mai multe variante. Sunt considerate zile ale Babei Dochia zilele cuprinse intre intai martie, inceput de an in vechiul calendar autohton si noua martie, ziua echinoctiului de primavara in calendarul iulian.
Mitul "Traian si Dochia" reprezinta una din variantele legendei legate de numele Dochiei. Dupa cum spunea criticul literar George Calinescu, acest mit este "rezultatul unei intregi experiente de o viata a poporului roman". Mitul Traian si Dochia povesteste despre formarea poporului roman, despre unirea dacilor cu romanii. Despre Dochia, o fata extraordinar de frumoasa, se credea ca este fiica geto-dacului Decebal. Dupa cucerirea Daciei, asezandu-se pe meleagurile dacice, Traian este vrajit de farmecul fetei si doreste sa o ia de nevasta. Traian urmareste ca prin uniunea sa cu Dochia sa dea un exemplu celorlalti romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Pentru ca fata este foarte mandra si refuza categoric sa raspunda sentimentelor falnicului cuceritor, incerca sa fuga. Este urmarita de Traian si de trupele acestuia si se ascunde printre stancile sacre ale muntelui Ceahlau. Este ajunsa din urma de Traian. In acel moment, Dochia ii cere ajutor zeului Zamolxis si ii cere sa o prefaca in stane de piatra decat sa capituleze in fata cuceritorului poporului dac. Ascultandu-i ruga fierbinte, zeul o transforma impreuna cu oile sale in stane de piatra. O alta varianta a legendei spune ca fiul Babei Dochia s-a casatorit cu aleasa sa, netinand cont de dorinta mamei sale. Cu intentia de a o supara, Baba Dochia isi trimite nora intr-o zi geroasa de iarna la rau. Ii da acesteia un ghem de lana neagra si ii spune sa nu se intoarca acasa pana cand, dupa atatea spalari, ghemul nu se va face alb. Oricat s-ar fi straduit fata, lana neagra nu avea cum sa devina alba... Din cauza gerului naprascnic, picaturi de sange au inceput sa curga din degetele fetei si s-au prelins in rau, inrosind apa. Odata cu ele, curgeau si lacrimile fetei.
Vazand atat durere, Iisus Hristos s-a induiosat si i-a daruit o floare de culoarea rosie, sfatuind-o sa spele lana cu ea. Ceea ce fata a si facut, multumindu-i frumos. A constatat cu uimire ca lana s-a albit si s-a dus acasa cu inima usoara, povestindu-i soacrei sale minunea. Baba Dochia nu a crezut-o si a invinuit-o ca cel care a ajutat-o (fata ii pusese numele de Martisor pentru ca nu stia cum il cheama) este iubitul ei. Mai tarziu, Dochia isi duce turmele la pascut sus pe munte, crezand ca a venit primavara. Doar primavara putea gasi flori rosii... Pentru ca era foarte cald, Baba Dochia in urcusul sau isi scoate toate cele noua cojoace pe care le purta. La un moment dat, vremea se schimba total. In loc de soare, se pornise o ninsoare care nu se mai oprea si in loc de caldura, s-a lasat un frig de crapau pietrele. De frig, Dochia si turmele sale de oi s-au transformat in stanci.
Zilele Babei...
Zilele cuprinse intre intai si noua martie corespund zilelor in care Dochia urca muntele, fugind de Traian. Aceasta este semnificatia zilelelor conform primei legende. Urmarind firul epic si semnificatiile celeilalte variante, alternanta zilelor ploioase cu cele calduroase din aceasta perioada se datoreaza instabilitatii caracterului Babei Dochia.
Zilele Babei sunt in numar de noua. Pentru ca in aceste zile se face trecerea spirituala din frig in caldura, din iarna in primavara, s-a pastrat obiceiul alegerii zilelor de Babe. Fiecare om isi alege o zi din intervalul intai si noua martie sau intai si doisprezece martie, in unele zone. In functie de evolutia vremii din acea zi, zi frumoasa si insorita sau zi friguroasa si ploioasa, ne putem anticipa norocul si starea sufleteasca din acel an. Daca va fi vreme frumoasa, vom fi veseli si binedispusi tot anul, daca din contra va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorati, fara viata si fara noroc de-a lungul intregului an.