anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună deci ca întotdeauna la orele astea mă apucă gândurile și mă macină frica unei sarcini un mic rezumat am avut un prim contact sexual eram în zi fertilă am încercat odată cu protecție după a existat un preludiu cu petting și cam atat,doar ca mie mi e teamă ca sunt însărcinată nu știu din ce motiv a doua și am mai avut așa un preludiu dar nu a existat lichid seminal sau altceva sa ajungă în vagin nici măcar pe aproape,sunt speriată din nici eu nu știu ce motiv,caut pe net și parcă toate simptomele sunt la mine,menstruatie am doar ca luna asta a curs mai puțin și a fost mai roz decât de obicei,mă dor sânii dar mi-a trecut menstruatia de două zile,mă mănâncă sfarcurile,uneori mă simt balonată,am poftă uneori de anumite alimente.și lista continuă,ideea este ca eu am avut actul în august și în septembrie am făcut un test de sarcină dar la a doua urină,a ieșit negativ, după am avut menstruatie a fost aproximativ normală, a fost un fel de spotting prima zi a doua și a treia a fost normal a 4 a și a5 a a fost puțin de tot și în a 6 a a fost o scurgere maronie ceea ce mie nu mi se întâmplă pală acum, am început să plâng ca poate am menstruatie peste sarcină și să regret ca n am luat o pastilă de a doua zi dar nu vad sensul prezenței ei, nici măcar nu am avut un act în sine au fost două penetrari.ce ziceți este posibil să fiu doar paranoică și speriată?

5 răspunsuri:
| Robert2526 a răspuns:

Raspunsul la intrebarea ta...da, esti paranoica

| Violleta2022 a răspuns:

Fa un test de sarcina DUPA 21 de zile de la ultima partida sexuala, cu prima urina de dimineata, fiindca este cea mai concentrata.

| elenavalentina776 a răspuns (pentru Violleta2022):

Ultimul contact a fost pe 22 august am făcut testul după 28 de zile si a ieșit negativ

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Protejeaza-ti sanatatea folosind prezervativ. Te protejezi de sarcini nedorite si de BTS (Boli cu Transmitere Sexuala).

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru elenavalentina776):

Suntem in Octombrie, ai avut menstra, nu esti insarcinata.