Înainte să faci lucrul ăsta, trebuie să fii sigură că decizia pe care ai luat-o este una bună, şi nu vei regreta ulterior.
Există două tipuri de avorturi :
Instrumental, cu ajutorul chiuretei, sau prin aspiraţie.
Al doilea tip, este administrarea unor substanţe de tip hormonal.
Primul tip de avort ca şi al doilea, trebuie făcut într-o unitate medicală sigură, cu toate instrumentele necesare, iar întreruperea sarcinii să fie în mod legal! Dacă eşti minoră, trebuie neapărat să te prezinţi la medic cu părinţii, pentru că niciun medic nu face fără acordul lor. De asemenea, întreruperea de sarcină prin chiuretaj sau aspiraţie, se face atunci când sarcina are o vârstă mică (până în 3 luni), iar cealaltă, prin medicaţie, se face atunci când sarcina este bineînţeles, confirmată şi nu mai târziu de la 8 săptămâni de la ultima menstruaţie.
Vorbim în al doilea caz de pilula abortivă numită Mifepriston (RU-486), care s-a dovedit a fi eficientă în combinaţie cu o prostaglandină ( cea mai frecventă combinaţie folosită fiind Mifepriston şi Misoprostol).
Probabil te întrebi cum acţionează această pilulă. O dată administrat, Mifepristonul blochează progesteronul, endometrul se detaşează şi este provocată o sângerare.
După aceea, apar anumite contracţii care sunt normale, deoarece, în curs de 2-10 ore se produce expulzarea embrionului.
Pilula abortivă nu trebuie să fie confundată cu pilula contraceptivă numită şi Pastila de a II-a zi, deoarece contracepţia de urgenţă se adiminstrează în scop preventiv şi nu pentru întreruperea unei sarcini propriu-zise. Plus de asta, pilula contraceptivă NU afectează o sarcină existentă.
Am vorbit cam mult despre întreruperea unei sarcini prin medicaţie, iar acum este timpul să ştii câteva lucruri şi despre avortul instrumental.
Metoda întreruperii sarcinii prin asipraţie, este cea mai utilizată. Ceea ce va urma să scriu,nu este tocmai plăcut,întrucât probabil te va face să îţi schimbi decizia în caz că vrei să faci acest lucru.
Avortul prin aspiraţie se face atunci când colul uterin este dilatat, iar medicul va introduce un tub din plastic cu ajutorul căruia copilul va fi rupt în bucăţi şi aspirat. Capul bebeluşului, fiind prea mare pentru a fi aspirat, va fi zdrobit de medic cu ajutorul unui instrument, urmând să fie şi el, aspirat.
Avortul prin chiuretaj, deşi este o metodă frecvent utilizată la noi în ţară, presupune foarte multe riscuri, dintre care una, pe care o consider cea mai importantă ar fi perforarea uterului.
Pe lângă asta, te poţi alege cu traumatisme ale colului,hemoragii, potenţiale sarcini extrauterine,etc., etc.
Avortul trebuie evitat cu toate puterile, însă, dacă nu ai de ales, şi ai făcut greşeala de a nu te informa la timp despre metodele contraceptive care PREVENEAU sarcina, va trebui să te "supui" acestei intervenţii traumatizante.
Gândeşte-te foarte bine înainte să iei o decizie şi repet; fii sigură că n-o să regreţi!
Baftă!
Mie imi plac foarte mult copii.Mai ales cei care sunt nascuti cu diferite malformatii.Si care sunt abadonati de mame.Le apreciez mai degraba pe mamele care isi abandoneaza copii decat cele care avorteaza pentru ca in primul caz macar le ofera dreptul la viata.Cine stie,poate ca in copilul ala se gaseste omul care poate schimba ceva?
Sunt atatea metode contraceptive in ziua de azi, atata informare si totusi numarul de avorturi la adolescente este din ce in ce mai mare.
Sunt inconstiente.
Un copil e o binecuvantare la momentul potrivit! eu nu am facut avort, ti-am zis asa o parere. fundita?
Eu am facut un avort acum cateva luni... poti sa pleci acasa cand te simti pregatita mie mi-a facut anestezie totala pentru ma durea foarte rau si te doare putin trebuie sa iei niste ovule cu betadina sa iti inchida rana dar cel mai indicat este sa te duci la ginecolog dupa ce se face avortul ca sa vada cum este ca daca nu poti sa ramai cu o rana pe uter si numai poti face copii daca nu se vindeca
sper ca te-am ajutat.
pupici
Da pedobear foarte amuzant si app 123456 nu mi.am inceput viata sexuala daca te intereseaza si stai lin ca am bani de prezervative e mai bine dupa parerea mea sa fiu informata dinainte era pur si simplu o curiozitate dar nah fiecare dupa cat ii duce capu
Http://avortulsicontraceptia.ro/......hirurgical asta este un avort. iti scoate copilul prematur, pe bucatele... :| e trist, foarte trist. eu nu am facut avort :)) am 14 ani...:D poti pleca acasa in scurt timp :)
Vai de mine.ce nesimtire pe oamenii astia sa avorteze Saraci copilasi.Videoclipul ala este ff dur Mai bine tii copiluu decat sa ajungi in iad
Violetta69 întreabă:
liliana77any întreabă: