Bună!
NU cred că este posibilă o eventuală sarcină ( în aceste condiţii )!
NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 ( dar preferabil pe 12 ) luni, dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări/întârzieri, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, etc.
Oricum, întârzierea ( chiar dacă există ) este MICĂ şi nu este concludentă.
Dacă întârzierea menstrei va depăşi 7-10 zile, atunci TREBUIE să mergi la ginecolog.
Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual ( aşa cum bănuiesc ), atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!
Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...
O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!
Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.
AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!
Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).
Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.
De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059
http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html
http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562
Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune.
Hey! Nu stiu ce sa spun despre asta, dar cel mai bine ar fi sa faci un test de sarcina. Parerea mea este ca, daca nu ai avut contact sexual cu prietenul tau nu exista vreo posibilitate sa fii insarcinata.Dar daca spui tu ca menstruatia iti intarzie nu ai de ce sa te sperii e normal! Sper ca te-am lamurit!
AlexEjmecheru întreabă: