Buna,
ma confrunt cu o problema de aproximativ 2 saptamani si as avea nevoie de ajutorul vostru.Am inceput o relatie cu un minunat, care a avut sentimente puternice pentru mine... avem 1 an si 2 luni impreuna si il iubesc tocmai pentru ca e" altfel", este genul de barbat pe care l-am visat mereu.
Eu am primit o slujba anul trecut peste hotare, mai exact in Atena, el este grec deci nici nu se putea mai bine...problema este ca eu is mai mare decat el cu 5 ani, acest lucru nu se vede insa parintii lui ma urasc pentru ca sunt romanca si considera ca doresc sa"ii sucesc mintile"lui.se poarta foarte urat cu el, eu nu stiu cum a rezistat sa stea cu ei atat, are 23 ani.acum 2 saptamani mi- a spus ca nu mai poate sa continue.am plans mult si inca plang pentru ca il iubesc si e atat de greu singura, intr-o tara strainaaseara de sf valentin a venit la mine si am stat de vorba toata noaptea despre noi, a zis ca presiunea pe care o exercita parintii lui e prea mare si nu mai suporta situatia, ca sentimentele lui pentru mine nu mai sunt atat de puternice ca la inceput si ca parintii lui au o mare parte din vina pentru ca il santajeaza mereu cu mine...amenintari,.samd.eu imi iubesc f mult munca, am luptat mult sa ajung aici(sistemul din grecia este ingrozitor)insa as dori sa va intreb pe voi, pentru ca ganditi la rece:il pot face sa se reindragosteasca de mine? il iubesc si mi-as dori sa fie totul ca la inceput.am discutat despre ideea de a avea o familie, desi nu mai suntem oficial impreuna, m-a invitat la o excursie in paris de o saptamana.cu siguranta nu vom putea fi doar priteni, ma suna de 6-7 ori pe zi chiar si dupa ce a zis ca vrea sa ne despartim(vorbim la fel de mult ca inainte numa ca sexul nu mai este un subiect de discutie).il vad ca incearca sa para indiferent desi ma gandesc ca poate nu e asa... m-a sunat intr-o zi la munca plangand sa nu cumva sa cred ca lui nu ii pasa de mine si ca ma place f mult(asta dupa ce eu i-am trimis un mesaj). ce sa fac? este greu aici insa nu imi doresc sa ma intorc acasa, tot ce imi doresc este sa fac relatia sa mearga.imi puteti oferi va rog un sfat? m-ar ajuta foarte mult raspunsurile voastre.Va multumesc.

Imi pare rau sa aud...eu stiu ca e greu si ca familia trebuie sa fie pe primul loc dar el ar trebui sa se comporte ca un barbat; e vorba de sentimentele lui... te iubeste nu? ...de ce nu vor parintii sa inteleaga asta; i-ai cunoscut? ati stat de vorba? si pentru ei e greu faptul ca esti straina, ca esti mai mare cu 5 ani(cu toate ca nu mi se pare dif mare), ar trebui sa stati de vorba sa le arati cine esti, sa ii lasi sa te cunoasca, sa le explicati ca va iubiti; COMUNICAREA este foarte importanta in orice tip relatie; pentru ei esti o necunoscuta in ecuatia asta si oamenilor de obicei le este teama de necunoscut asa ca aratati-le ca sunteti niste oameni maturi; iti urez multa bafta

Buna, Beba. Felicitari pentru jobul din Grecia. Zici ca tipul are 23 de ani, poate nu este atat de matur la varsta lui. Fiecare persoana isi iubeste familia, dar atunci cand iubesti pe cineva atat de mult si iti gasesti jumatatea n-ar trebui sa mai conteze parerea familiei sau a prietenilor pentru ca el traieste cu tine si nu altcineva. Asa va face tot timpul in viata? Cand familia lui nu va fi de acord cu ceva, el va face intocmai? Este barbat totusi, chiar daca foarte tanar, nu un adolescent, trebuie sa-si asume hotararile pe care le ia.
Nu sunt de cord cu parerea parintilor sai, ce o grecoica ar fi mai buna? De unde stiu ei cum sunt romanii? Oameni buni si oameni rai sunt in fiecare natie. Sa ma lase cu tampeniile astea xenofobe. Pur si simplu nu le place de tine, cred ca faptul ca esti cu 5 ani mai mare este doar un pretext. Poate vor o partida buna pentru baiatul lor, o femeie bogata etc si nu o femeie care munceste din greu, dar le iubeste fiul.
Sfatul meu este sa te duci in excursia de la Paris si sa clarificati lucrurile Sunteti singuri si nimeni nu o sa va deranjeze. Bafta si sper sa iese exact asa cum iti doresti tu. Pupici

Draga mea, eu, ca observator extern şi ca om care am trecut printr-o sumedenie de situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare cu a ta ( sunt la a doua căsnicie, prima s-a terminat când eu eram prin Ungaria iar ea prin Danemarca, înainte de a mă căsători am avut ceva mai bine de 150 de prietene, uneori chiar şi trei deodată, iar acum sunt însurat cu o femeie mai în vârstă decât mine cu 12 ani, eu având 35 ), îţi recomand să faci ordine în viaţa ta. Cheamă-l la tine pe iubitul tău, explică-i frumos ca indiferent de câţi are şi câţi ani ai, viaţa nu este o joacă, timpul nu sta în loc pâna să va decideţi voi încotro s-o apucaţi şi nici părinţii nimănui nu pot trăi vieţile voastre tot aşa cum nu pot fi nici fericiţi sau nefericiţi în locul vostru ci doar pentru ei înşişi în propriile vieţi. Explică-i prietenului tău că părinţii lui greşesc considerând ca este de preferat sa fiţi nefericiţi dar despărţiţi, decât fericiţi împreună. Apoi roagă-l să fie bărbat, să stea să se gândească foarte bine la ce vrea şi să ia o decizie care să-şi păstreze valabilitatea pentru întotdeauna. Dacă vrea să fie cu tine, atunci mergeţi şi va faceţi analizele şi căsătoriţi-vă, părinţii lui vor accepta situaţia chiar dacă nu imediat dar în cel mult doi ani dacă întradevăr ţin la copilul lor, în caz contrar nu văd de ce ar trebui el să ţină cont de opinia lor. Dacă decide că nu vrea, atunci rupe orice legătură cu el, altfel vei avea foarte mult de suferit. Vei suferi şi aşa dar îţi va trece. Situaţia este într-un fel similară cu problema tăierii cozii la un căţel, dacă tot trebuie tăiat atunci mai bine tot deodată decât zilnic încă un centimetru.
Problema mai are o latura pe care nu trebuie s-o pierzi din vedere: faptul că el este bărbat şi este mai tânăr. Acum îi convine situatia aşa, atunci când vrea te caută, când nu, stă deoparte ştiind că tu eşti acolo şi aştepţi. Peste câţiva ani dacă decide ca vrea pe una mai tânără te lasă pur şi simplu şi se duce pe drumul lui, îşi va găsi relativ uşor pe altcineva, dar nu cred că poţi spune şi tu acelaşi lucru mai ales că nu ar fi vorba doar de a-ţi găsi pe cineva ci chiar şi de a-ţi întemeia o familie şi a face copii, ceea ce va fi mai dificil când ai trecut de 30 şi te apropii de 40. Aşa că trebuie să-l forţezi să se decidă, ori cu tine ori fără, asta daca nu vrei sa-ţi sacrifici viaţa de dragul cuiva cine nu a fost suficient de bărbat cât să ia o decizie sau nu te-a iubit suficient cât să ţină piept părinţilor.
PS. Crezi cumva că părinţilor mei le-a convenit că eu m-am însurat cu o femeie mai în vârstă cu 12 ani? Nu, nu le-a convenit, dar a fost suficient să le explic o singură dată că nici ei nu m-au întrebat când s-au luat dacă sunt de acord sau nu şi ca îmi sunt părinţi indiferent că îmi convine sau nu, aşa că trebuie să-mi rămână părinţi indiferent că le convine sau nu şi trebuie să-mi respecte alegerile privind propria-mi viaţă aşa cum şi eu le respecte pe ale lor în ceea ce priveşte viaţa proprie. Acum, după 4 ani, au ajuns la concluzia ca am făcut cea mai înţeleaptă alegere când am luat-o pe femeia aceasta.
PS. Dacă el nu reuşeşte sa se decidă, atunci fă-o tu. Încearcă înainte de toate să faci o vizita părinţilor lui şi să discuţi deschis cu ei despre situaţia vostră.

Of... Am trecut si eu printr-o situatie foarte asemanatoare de curand...
Gandeste-te ce inseamna mai mult pentru el: tu sau familia?
In cazul tipului cu care am fost eu, in ciuda faptului ca aveam planuri "mari"... nu a putut sa se desparta de familie si sa faca ceva impreuna cu mine... sau nu ceea ce am vrut... Eu am ales scoala/cariera... Si el a ales cam acelasi lucru... Doi oameni care vor sa faca ceva impreuna... se aleg unul pe altul si nu mai conteaza cariera... Nu conteaza asa mult banii... conteaza dragostea... Ne-am despartit...
Partea buna este ca dupa asta, am gasit o persoana care a trecut printr-o situatie asemanatoare (cu mult timp in urma) si ne-am indragostit... si mi-a amintit cum eram... Spun mi-a amintit cum eram deoarecem devenisem un fel de "monstru"... Nu te puteai apropia de mine ca eram "cu nasul pe sus"... asa simteam ca trebuie sa fiu cat sunt cu el...
Vorbiti... si incercati s ajungeti la o intelegere... Ziceti ce vreti fiecare, vedeti daca sunt aceleasi lucruri, sau cum le puteti impaca... dar daca nici unul dintre voi nu e dispus sa faca sacrificii si compromisuri, nu veti ajunge prea departe...

Este foarte greu atunci cand se amesteca parinti in relatia voastra, dar eu te sfatuesc sa nu renunti. Daca il iubesti cu adevarat LUPTA PT EL lasa timpul sa rezolve lucrurile. Daca si EL te iubeste cu adevarat atunci sigur te va alege pe TINE nu parinti!

Stii ceva si eu si sotul meu inainte de casatorie am trecut print o situatie la fel.parinti mei nu l puteau accepta nicicum desi eu il iubeam enorm si il iubesc. am luptat impreuna pentru dragostea noastra desi am trecut f multe obstacole din pricina parintilor mei ba mai mult ca sa le demonstram cat de mult ne iubim am facut si un copil si i-am zis mamei ca sunt insarcinata abia in luna a3 a.atunci si a dat seama ca nu mai are ce sa faca ca ne iubim intr-adevar si ca orice ar face noi luptam sa fim o familie si sa fim impreuna.nu a vrut o la inceput pe cea mare dar acum o iubeste enorm.pentru ca nu l a agreat de la inceput pe sotul meu nici cand a venit al 2 le copil nu l a vrut acum zice ea ca tine f mult la copii si sa mai linistit.cu atat mai mult ne a facut cadou la nunta noastra un apartament unde stam numai noi cu copii.eu cred ca trebuie sa luptati impreuna pentru dragostea voastra si asa invingeti orice obstacole.

Cred ca scriitor are dreptate si a spus totul. ori cu tine acum, fara intarziere, ori... taie coada cainelui. nu o lungi pentru ca asta inseamna suferinta. el se vede ca este influentat de parinti, are si 23 de ani, o varsta la care baietii inca copilaresc si nu sint pregatiti pentru casatorie, asa ca nu-ti face sperante, draga mea. parintii in special in grecia, nu ii lasa liberi pe baieti, ei lucreaza de obicei in afacerea familiei, sau depind oricum f. mult de parinti. parintii ii santajeaza cu dezmostenitul cu tot ce se poate. cunosc si eu un caz. el este prea tanar pentru a se impotrivi parintilor si atunci nici nu te lasa nici nu te ia. asculta-l pe scriitor. ori se decide si impotriva alor lui va casatoriti, ori sa te lase libera. o sa suferi, dar o sa-ti treaca si fii sigura ca un barbat se va gasi curand sa te placa si sa te faca sa uiti. timpul trece pentru tine, nu si pentru el. ai grija de tine. doamne ajuta.

Buna,
as dori sa multumesc frumos tuturor celor care mi-au oferit cu sinceritate un sfat in ceea ce priveste problema cu care ma confrunt.Este destul de greu de luat o decizie in asemenea cazuri pentru ca durerea te face sa te gandesti si sa te razgandesti de mii de ori.si apoi mai e. ce ar fi fost daca? Regret enorm cele intamplate insa parintii lui, cu atitudinea lor, ma fac sa ma simt "handicapata" datorita faptului ca sunt romanca...si asta ma supara cel mai tare.atitudinea lor care uneori este de o nesimtire iesita din comun.pentru a ajunge aici, am muncit mult, am terminat 2 facultati si Dzeu mi-a oferit o sansa atunci cand am primit slujba.'el' era deja in inima mea si poate eu mi-am facut prea multe sperante...imi doresc sa merg la Paris insa ma gandesc la durerea de dupa... nu vreau sa inteleg gresit nici un gest pe care el il face de aceea ma gandesc doar ca nu ma iubeste si ca asa cum o pritena buna imi spunea deunazi:"nu iti bate si tu joc de tine, e de ajuns cat iti bat altii"... el e la cativa pasi de mine, mi-as dori sa merg la el sa ii spun ca il iubesc si ca totul poate fi altfel, ca putem fi fericiti, pentru ca eu chiar CRED acest lucru insa ma opreste frica...imi e frica sa ma uit in ochii lui si imi e frica sa privesc chipul iubit spunandu-mi:nu mai pot sa continui...Imi e ciuda pe mine ca ma port ca un copil, imi e ciuda ca nu pot sa accept aceasta decizie si imi e ciuda ca nu pot sa il sterg din mintea mea. nu ma incalzaste cu nimic faptul ca la un momentdat is convinsa ca va regreta, ma doare ca nu pot sa il fac acum sa inteleaga cat de frumos poate fi totul, ca lacrimile le putem varsa si de fericire nu numai de durere...ar trebui ca in 3 saptamani sa mergem la Paris.sa merg? sa nu merg? ma simt ca o copilita la prima dragoste...
as dori daca sunteti de acord sa imi lasati adresa de messenger, cred ca m-ar ajuta foarte mult sa discut cu cineva.va multumesc tuturor pentru toate gandurile bune, am zambit, cu lacrimi in ochii citind fiecare mesaj lasat de voi pentru mine... o necunoscutava multumesc mult

Foarte trist ce zici aici...chiar m-am intristat cand am citit.Sunt mai mica decat tine si nu stiu daca sunt indicata pentru sfaturi, nu vreau sa ranesc pe nimeni dar sunt foarte directa! Parerea mea e ca el tine la tine, dar ii este greu si dragostea a cam murit; daca iubesti nu prea te intereseaza de mama si tata, faci cum simti, nu cum auzi! Poate relatia nu ar avea viitor, e diferenta de varsta si sti bine ca sunt pitzi de 17, 18, 19 ani la toate colturile si sa nu crezi ca nu il tenteaza(si eu am 17 si poate le fac rau la multe femei)