Ma numesc Denisa, am 30 ani si sunt căsătorită de 10 ani.Sincera sa fiu nici nu stiu de unde sa incep povestea mea.Va rog sa ma scuzati pentru limbajul pe care o sa il folosesc dar asa se manifesta el.L-am cunoscut pe el un bărbat vesel, afectuos, atent care mai fusese căsătorit înainte si are 2 copii(copiii locuiesc cu mama lor si el plătește pensie alimentara), Provine dintr-o familie dezorganizată, a avut o copilărie grea si care imi promitea la acel timp iubire veșnică. Totul o decurs bine o scurtă perioadă de timp apoi lucrurile s-au schimbat complet.Pentru el toate femeile sunt curve,a devenit agresiv,ma jigneste mereu(chiar si de fata cu prietenii),uneori ma si lovește,vorbeste urat cu toată lumea,el mereu are dreptate(are ultimul cuvant),nu am voie să glumesc cu nimeni(mentionez ca sunt o fire foarte deschisă,sociabilă,imi place sa am prieteni de varsta mea), spune că imi plac diferiți bărbați, ca ma uit dupa altii etc...dar nu este asa.Relatia noastra sexuală este aproape de 0 dar tot datorită lui, de fiecare dată când mă atinge imi amintesc vorbele lui si devin o stana de piatra.Chiar si acum imi răsuna în urechi(du-te in aia mea,iti faci bagajul si pleci la părinți, persoanele ca tine ar trebui omorate, sa nu existe pe fata pamantului).Ma gandesc ca poate si eu sunt vinovata ca nu accept mereu atingerile lui dar nu mai pot(nu este vorba ca nu vreau) vorbele lui prea grele m-au făcut să mă blochez din punct de vedere sexual.Am incercat sa discut cu el, sa ii explic ca nu mai suport comportamentul lui fata de mine dar fără nici un rost.A zis ca el nu se poate schimba si daca nu imi convine sa plec.Am descoperit de curând ca sunt bolnava(piatra la fiere care necesită operatie) dar nu am avut nici un sprijin din partea lui.A zis ca nu a văzut pe nimeni mort din asta.Nu stiu cum sa mai procedez? Va rog din suflet sa ma sfătuiți ce sa fac? Eu inca tin la el si nu as vrea sa dau cu piciorul la 10 ani de relație.Dar uneori simt ca m-am saturat.Vad in jurul meu cupluri care se iubesc,care se respecta, imi doresc sa fiu ca ei, nu visez la o dragoste ca in filme dar nu mai vreau sa fiu jignită pentru ca nu merit.Va multumesc tuturor celor care v-ati facut timp sa cititi rândurile mele si astept opinia voastră.

Problema cu bărbații cu copilării dificile este că la un moment dat în relațiile lor ca adulți, vor copia modelul de comportament al tatălui. Felul în care vorbesc și se comportă părinții lui unul cu altul, arată cum va fi și relația voastră.
Oricât de mult ar durea să renunți la relație, este pasul rezonabil și firesc cu un astfel de comportament.
Soțul tău ar trebui să conștientizeze că are o problemă și să meargă la psiholog.
Și să știi că de aia te și îmbolnăvești, de la nervi, de la ciudă, de la vorbele lui proaste.

Ma da' TOATE aveti probleme cu iubitii/sotii pe-aici!
Ca de ceva luni asta se posteaza incontinuu la categoriile D&S/Fam. si Relatii...
"Am x ani de relatie/casnicie impreuna cu cutarica si ma trateaza mizerabil, ce sa fac?" - pai mai fiinta lui Dumnezeu, tu la inceput, cand se presupune ca ai iesit primele dati impreuna cu respectivul animal, nu ai fost macar putin atenta la cum se comporta fata de tine si la cum ii este lui firea la modul general?
Nu de alta dar fix asa iti faci o idee despre cineva in urma careia tragi o concluzie decisiva cel putin pe moment (daca merita sau ba).
Corect ce scriu, nu?
Totodata, corect si ce ti-a scris userul natalia. Trebuia trasa o linie dupa ce ai aflat ca a fost parasit de catre fosta sotie impreuna cu care are copii.
COPII domne, copii!
Nicio femeie nu pleaca de la prea mult bine (sau poate daca are retard mintal sau ceva), in special nu una care s-a mai legat la cap si cu copii. Ca nu ii usor din nici un punct de vedere sa ti-i cresti singura, asta e clar.

Iar daca consideri ca ce am spus eu pana acum nu este valid si ca merge placa cu "s-a schimbat la 180° in utmatorii ani de relatie (in mai rau)" atunci te inseli.
Oamenii nu se schimba atat de mult decat in urma unor traume generatoare de mult stres si depresii dar chiar si intr-un astfel de caz nu s-ar fi ajuns la situatia prezentata de tine. Pentru ca un adult ar incerca sa isi gestioneze emotiile negative astfel incat comportamentul si atitudinea sa sa nu ii afecteze relatia intr-atat de mult pana in punctul ruperii acesteia. Asta presupune maturitate si sa tii la partener/a, altfel sunteti compromisi din start... oricat ai incerca tu sa "tragi" de asa zisa voastra relatie.
Si ce semnifica "o scurta perioada de timp"? Cateva luni/1 an/2 ani, ce anume? Atat zici ca i-a luat sa te duca cu vorba dulce pana sa iti arate adev. lui atitudine de animal prost crescut? Pai nu te supata dar si tu esti extrem de naiba si inca frumos spus. Ai stat ani de zile sub abuzurile lui ca sa te trezesti dupa 10 ani din viata ta irositi pe acel mod toxic de gandire "las', poate maine va fi mai bine".
Aduna-te de pe jos si lasa in urma mentalitatea de tip "ce vor spune apropiatii" ca nu ei traiesc suferintele tale.