| maggy1 a întrebat:

nici nu stiu cu ce sa incep, trec printr-o peroada foarte grea si urita din viata mea, sunt o fire foarte sensibila, toti ma stiu ca o persoana fara inhibitii si foarte pozitiva, dar cind vine vorba de o relatie sunt sensibila, m-am indragostit pentru prima data la 16 ani, a fost ceva de basm, am fost cu el 1 an, a fost un timp minuntat, sigur ne-am mai certat dar peste toate am trecut caci ne iubeam enorm, la inceput nu credeam ca va fi ceva de lunga durata, invatam intr-o scoala dar nu stiam mai nimic unul de altul, dar iata ca a fost sa fim impreuna, ne simteam atit de bine unul in compania altuia, dar de vreo 2 luni parca e alt om, nu-l recunosc, a devenit atit de rece, am incercat sa vorbesc cu el, si mi-a spus ca trece printr-o perioada grea si l-am lasat in pace o vreme zic sa-si puna gindurile in ordine si nimic, imi spune ca oricum vrea cu mine impreuna sa fie ca o sa se intoarca daar mi-a cerut sa-i dau drumul si sa ne despartim, mi s-a parut ca se termina lumea, atit de tare il iubesc si m-am atasat de el, a devenit parte din mine, acum imi spune sa uit de el sa imi caut alt baiat si de o luna nu vorbim deloc, cu toate ca inainte de asta imi spunea ca o sa se intoarca oricum la mine, tot timpul cit am fost cu el nu mi-a aratat dragostea prin vorbe, dar prin fapte simteam cum ma iubea si eu il rasplateam la fel, si unde-i dragostea ceea unde-i? nu suport sa traesc cu gindul ca gata, o parte din mine il asteapta, incerc sa merg inainte dar nu pot sa ma desprind de trecut, as vrea sa cred ca poate se intoarce si va fi totul bine, nu e o dragoste copilareasca e ceva serios, pur, multi imi zic ca nu e ultimul ac vor mai fi, dar la sigur nu va mai fi nimeni ca el, prima mea dragoste, primul sarut primul fior, nu stiu cum sa trec, am impresia ca nimeni nu ma intelege si nimic nu ma ajuta, oare ce simte el, mai este vreo sansa, pur si simplu nu mai am puteri, de curind m-a sunat, dupa o luna, si m-a intrebat daca il mai astept, daca am vreun prieten, daca cit timp nu am vb am fost cuminte adica se interesa, si ultima sa fraza a fost,, lasa timpul sa mai treaca fii cuminte,, azi implinim 1 an, si ma omoara gindul ca nu sunt cu el, sincer asa niste emotii, tremur toata, il iubesc si va rog ceva sfaturi

6 răspunsuri:
| Sweet00gum a răspuns:

El a zis "lasa timpul sa mai treaca"... oare ca sa uiti de el? singurul mod e sa te intalnesti fata in fata cu el, si sa discutati. Mie mi se pare singura solutie. Nu cred ca daca vei fi in fata lui nu se va inmuia, si va ceda. Totusi, daca v-ati iubit...eu zic ca merita.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E complicata situatia. Eu as zice sa-l mai astepti ca n-ai nimic de pierdut dar trebuie sa iei in calcul si posibilitatea ca totul s-ar putea sa se fi sfarsit intre voi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună! Cred că nu te mai iubește, dar îi e milă de tine și vrea să te desprindă cu grijă de el, nu vrea să suferi prea mult. Găsește-ți o preocupare, ca să nu te mai gândești la asta. Fă ceva fizic, nu prea e momentul acum, că e sărbătoare, dar uite, ajut-o pe mama cât poți de mult la gătit, la pregătiri, săptămâna viitoare fă tu curat în toată casa, fă cumpărăturile, fă orice, dar nu sta degeaba să te gândești la el. Fată dragă, s-a terminat, strânge din dinți și mergi mai departe. Succes!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu cred ca el tine la tine, esti genul de fata serioasa si cuminte, numai ca el parca ar vrea sa te pastreze si totusi in acelasi timp sa-si vada de viata lui. Nustiu cum sa te sfatuiesc, am impresia ca ai o personalitate extraordinara, asa ca: traieste-ti viata urmindu-ti principiile tale, poate ar fi cazul sa-l intrebi direct daca mai poate exista ceva intre voi concret, dar daca el tetine asa in suspans, nu e frumos si nici corect din partea lui, doar asa intesificindu-ti sentimentele, mai ales ca inca si te mai suna pentru check... succes, capul sus, e prima dragoste dar nu si ultima!happy

| Krris a răspuns:

Incearca sa afli daca are ceva probleme cu familia sau daca a pierdut pe cineve apropiat...(stii la ce ma refer).Poate are probleme morale si nu vrea sa te implice de aceia incearca sa te incurajeze sa mai astepti,esi cur prietenele,distreazate,fa ceva ca sa-l uiti pentru o perioada scurta,sfatul meu e sa nu asculti muzaica(nu ajuta din potiva face mai rau).Incearca sa te pui in locul lui, daca il cunosti bine vei descoperi cauza, inceara sa te calmezi si gindeste profund. Daca te mei suna, evita subiectele triste si vorbeste cu el despre ceva interesant(ca atunci cind erati un cuplu). Propune-i sa va intilniti ca prieteni, sau ca simpli colegi(ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic).Te vei simti mai bine daca vei petrece timp cu el.

| Donjuan a răspuns:

Cam complicata povestea.
Sti bine ca nu te poti impotrivi sentimentelor care te bantuie.
Pur si simplu nu poti, poate nu tiai dat seama de asta.
Baga id de mess never. lose0, te ajut cu ceva sfaturi si te ascult ce ai de zis, iti raspund eu la ceea ce te macina.